În timp ce guvernanții își văd liniștiți de porcăriile lor, pesta porcină se plimbă nestingherită pe la periferiile orașului Galați. Joi a fost văzută în zona Zătun, sărind gardul într-o gospodărie cu zeci de porci. Chestia l-a scos din bârlog pe prefectul Dorin Otrocol care a convocat ditamai ședința a Comitetului pentru Situații de Urgență.
Așa cum nu scăpăm de anumiți politicieni, așa nu o să scăpăm nici de pesta porcină. Autoritățile nu dau senzația că pot opri evoluția virusului și românilor nu le-a mai rămas decât să-și pună toate speranțele în frigul din iarnă. La Galați, de exemplu, pesta porcină a reapărut în zona Zătun unde în urmă cu câteva săptămâni, tot din cauza virusului cu nume exotic, un porc mistreț crăpa la o margine de drum. De data asta, virusul „s-a domesticit” și și-a făcut cuib în mijlocul unei gospodării. Anunțul a fost făcut de cel mai prefect din județ, Dorin Otrocol. „Am aprobat Planul de măsuri cu privire la suspiciunea de pestă porcină la o gospodărie din extravilanul municipiului Galați.” (Dorin Otrocol, prefectul județului Galați)
Pentru că așa-i regulamentul, în povestea cu porci și-au băgat nasul și inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Galați. Cică în cazul de față vor trece în neființă 34 de porci iar proprietarul va fi despăgubit.
„Este vorba despre o gospodărie din zona Bădălan-Zătun. În urmă cu două zile, proprietarul a informat veterinarul. Medicul s-a deplasat la fața locului, noi am fost anunțați, am luat probe și le-am trimis la laboratorul din Bacău unde suntem arondați. Rezultatul este pozitiv. Procedăm în gospodărie la uciderea animalelor. Acolo sunt patru porci adulți și 30 de purcei recent fătați. Se va face evaluarea pagubelor pentru acordarea de despăgubiri.” (Carmen Stroia, directorul DSVSA Galați)
Încetul cu încetul, răbojul de pestă porcină se umple. În județul Galați sunt deja 13 focare de pestă și peste 300 de porci sacrificați prefentiv.