Unii dintre noi s-au întrebat ce-a fumat Costel Fotea, Președintele Consiliului Județean, de s-a apucat să anunțe că e vital ca la Galați să se investească într-un aeroport. O glumă proastă la care au suspinat și copiii de la clasa pregătitoare. Mai ales că printr-o astfel de declarație Fotea a cam tras apa după imaginea lui de băiat serios care tace și face.
Sigur, în discuție ar fi și firmele de casă ale PSD-ului care s-au lins cu ocazia asta pe iban de niște contracte de 40.000 de euro. Promițând la schimb niște hârtii, pardon studii de fezabilitate. Dar ăstea sunt mărunțișuri.
Adevărata miză e alta. Se apropie alegerile europarlamentare și Dan Nica n-are nicio minciună cu care să iasă la prostit electoratul. Activitatea lui Dan Nica e zero barat, asta dacă ignorăm procesul meticulos de albire a dos-arului lui Dragnea. Problema e că după ce timp de patru ani Dan Nica și-a ridicat salariul baban de parlamentar european (în jur de 9000 de euro) și avut o singură grijă, ca PSD Galați să fie limbă și suflet de partea lui Dragnea, acum mai vrea o tură.
Ei bine, Galațiul nu va avea aeroport prea curând, oricum nu în următoarele decenii. Dar Fotea îi va prosti pe gălățeni cu niște hârtii (studii de oportunitate, trafic, fezabilitate, etc.) pentru ca șeful lui, Dan Nica, să vină și să aibă cu ce vrăjeli să alimenteze campania electorală.
Să mintă, de exemplu, că va face lobby la Bruxelles pentru a obține fonduri pentru aeroport. Iar prosteala va ține, căci a ținut de fiecare dată. După care Dan Nica le va zâmbi încă o dată gălățenilor cu subânțeles, de după hubloul avionului care decolează spre Bruxelles.