Sau altfel explicat: e nasol când nimic nu ai a spune. Nea Picu Polonicu (Dumnezeule, ăsta chiar e viceprimar) s-a trezit vorbind ieri în ședința de Consiliul local de i se scurgeau vocalele singure din gură. Dar, oricât de frumos băleau cuvintele lui Picu, uite că se-ncăpățânau cu habotnicie să nu capete sens. Și, ca de obicei, când Picu ridică polonicul la fileu, nivelul borșului din dialog crește până când se inflamează mămăliga.
Ei bine, Piculete a reușit iar o performanță greu de egalat. A vorbit vreo două minute fără să reușească să spună nimic. Să nu creadă cineva că e ușor. Asta presupune să fii maestru în ranga conversației. Mai grav e că pe Picu lumea chiar se preface că-l ascultă când își relaxează mandibula.
Straniu e că nimeni nu a înțeles de la ce s-a luat. De fapt nici nu prea contează, căci Picu s-a simțit jignit fără să fie (cazul), după care s-a gândit că ar fi cavalerește s-o ardă-n stil Sancho Panza printre morile din Consiliul local.
Enervant de nasol mi se pare la Picu faptul că n-are nicio mirare. Piculete are numai certitudini. Și recunoaște cu smerenie că el cocălărește (era să zic ființează) în zona aia eterat de stratificată a politicii făcute altfel. Pe bune, Picule. Să ți se facă sită polonicul că tu ai evoluat și faci politică cinstită și loială?