Vă povesteam luni (vezi aici) despre „răscoala” locuitorilor satului Valea Cânepii. Peste noapte, oamenii s-au răzgândit și astăzi au anunțat că îi primesc în bătătură pe veterinarii veniți să căsăpească porci în campania împotriva pestei porcine africane. Autoritățile spun că măcelul va începe miercuri.
Oamenii declară că nu s-au opus campaniei, dar au fost deranjați de modul în care s-au desfășurat ostilitățile. Potrivit băștinașilor, în fruntea echipelor de veterinari se afla un individ în stare de concediu, în șlapi și în pantaloni scurți, fără ecuson la piept, dar mai ales fără mare habar despre cum se face prevenție în cazul pestei porcine. Asta nu le-a mirosit bine localnicilor care le-au spus la revedere străinilor veniți în sat.
La noi nu există nici măcar suspiciune de pestă porcină. Echipa care a venit ieri, ei au venit în şlapi şi când i-a intrebat lumea care e procedura, când ne plătiţi, îi cântăriţi, stăteau şi se uitau. Trebuie să fim conştienţi că trebuie să respectăm legea, lumea dacă ieri era informată nu se ajungea în situaţia aceasta”
La noi nu s-a confirmat în sat boala asta, o fi la ferme mari, dar nu în gospodării. Eu am trei scroafe de reproducere, sunt izolate într-o fermă, nu a avut acces nimeni acolo. Mi-e milă să le omor, dar ce să fac?
Primarul comunei revoltate confirmă varianta localnicilor.
Nu e vorba că nu sunt primiţi cei de la DSVSA, oamenii nu sunt bine informaţi despre acţiunea care se întreprinde. Ieri s-a prezentat un medic veterinar, şef de comisie, în nişte pantalonaşi scurţi, nu în poziţia în care trebuie să prezinte un inspector de stat, funcţionar public, cu o ţinută adecvată. Fără să se prezinte cu un ecuson, fără să le explice oamenilor ce drepturi au, ce obligaţii au. Trebuia să li se explice civilizat oamenilor care este situaţia din teren, din teritoriu, să se meargă din poartă în poartă să se vorbească cu oamenii.
De la șlapii veterinarilor, discuția a alunecat către politică, politicieni și conspirații.
Poţi să te pui contra partidului? Nu poţi. Ăsta e un joc politic. De Crăciun, când toţi copiii vin acasă, să mănânce şi ei un şoric..nu s-a pomenit de când e lumea aşa ceva, necaz mai mare. Munca noastră de ani de zile, cu asta ne ocupăm, alt venit nu avem şi acum ne lasă fără animale. De ce ne ia porcii sănătoşi? Unde este pesta asta? Când ne dă banii ? O să fie scump tare porcii, putem lua un porc să creştem.
Până la urmă, oamenii au anunțat că se „predau” și că îi primesc pe veterinari în cotețele lor. Nu știm câți porci s-au tăiat zilele acestea în Valea Cânepii și nici dacă localnicii s-au speriat atunci când au aflat că se pot alege cu dosar penal dacă se împotrivesc. Cert este că, începând de miercuri, Valea Cânepii va fi un sat fără porci.
Am discutat, s-a aplanat conflictul și mâine intrăm pe ucidere preventivă.
Focarul de la care a pornit revolta locuitorilor din Valea Cânepii a fost confirmat în comuna vecină. Pentru a limita pagubele, autorităţile au decis să omoare preventiv toţi porcii pe o rază de 10 kilometri, inclusiv din Valea Cânepii.