Senatorul George Stângă, preşedintele filialei judeţene a PNL Galaţi, împreună cu Onuţ Atanasiu, liderul consilierilor locali PNL, au ieşit în conferinţă de presă pentru a anunţa că… PSD şi Alde nu îi bagă în seamă. Nici în ceea ce priveşte interpelările, nici în ceea ce priveşte şedinţele de Consiliu Local. În parte pentru că nu au majoritate, în parte pentru că liberalii se comportă fix ca nişte copii de la grupa pregătitoare, care nu sunt băgaţi în seamă de copiii mai mari din cartier.
Supărarea de la Parlament
Cel care a dat startul conferinţei a fost George Stângă, care ocupă funcţia de senator. Şi, pentru că nu sunt proiecte prea multe de pus pe tapet, a reuşit să vorbească 10 minute despre cum grupul PNL din senat şi, în speţă, el, este ignorat de Guvernul Viorica Dăncilă, dar şi de restul coaliţiei de guvernare.
Am făcut mai multe interpelări, mai multe solicitări către guvernul condus de Viorica Vasilica Dăncilă, şi încă nu am primit răspuns, deşi a expirat termenul legal. Suntem ignoraţi de grupul de la guvernare, coaliţia PSD-ALDE. Am solicitat, printre altele, să ni se spună numele conducătorilor universităţilor care l-au susţinut pe ministrul Educaţiei la numirea în funcţie, dar şi alte lucruri importante. Primul ministru are o atitudine sfidătoare, iar asta se vede şi în comportamentul miniştrilor.
Să mă corecteze cineva, dar atunci când expiră termenul legal, nu există metode prin care să obligi interpelatul să acorde un punct de vedere? Metode scrise în lege, desigur, nu ieşiri în conferinţe de presă. Pentru că, în cazul de faţă, grupul PNL este copilul care se plânge părinţilor că nu este lăsat să se joace cu mingea pentru care a pus şi el bani. De altfel, surse din interiorul PNL spun că şansele obţinerii unui procentaj liniştitor la următoarele alegeri scad dramatic, dar şi că locul PNL-iştilor ar putea fi luat în curând de USR şi partidul lui Dacian Cioloş.
Local, mereu e altul de vină
După pledoaria indignată susţinută de George Stângă, a venit rândul consilierului local Onuţ Atanasiu să se plângă presei. Ba că liberalii din consiliu încearcă să facă lucruri, dar nu sunt lăsaţi de majoritate, ba că promisiunile primarului nu sunt îndeplinite.
Din toate promisiunile făcute de primarul Ionuţ Pucheanu, nu ştiu dacă au fost îndeplinite cinci la sută. Totul se mişcă prea încet!
Numai că promisiunile nu sunt doar promisiuni, ci în mare parte hotărâri de Consiliu Local, iar unele dintre ele au fost votate şi de liberali. Ori, dacă au fost votate, nu înseamnă asta că ele trebuie să fie respectate? Întreb pentru un prieten! Probabil că aşa e când mereu e altul de vină, niciodată tu!
Şcoala va începe printre schele
Cel mai important subiect al întregii conferinţe de presă a fost problema igienizării şcolilor. Deşi mai sunt doar 10 zile până la startul oficial al anului şcolar, cele mai multe instituţii de învăţământ vor intra în procesul de reparaţii şi igienizare abia de pe 3 septembrie.
Sunt doar şapte zile în care ar trebui făcută toată treaba de pe o vară. Astfel, sunt sigur că multe şcoli vor începe noul an printre schele, ceea ce nu e deloc normal. Un caz aparte este şi la Grădiniţa nr. 38, acolo unde a fost schimbată centrala, dar nu şi reţeaua de calorifere, ceea ce înseamnă că, practic, nu va putea fi distribuită căldura în toate încăperile. Muncă inutilă, dacă nu e dusă până la capăt!
Şi, dacă ne mai gândim şi la faptul că Liceul de Artă va pierde, cel mai probabil, sala de festivităţi, lăsând astfel două judeţe (Galaţi şi Brăila) fără un loc în care elevii să îşi desfăşoare spectacolele, ne dăm seama că există şi probleme grave în zona noastră. Dar, totul păleşte în faţa ciondănitului cu puterea, pentru o bucăţică din ospăţ!