După ce elevii de clasa a XII-a au trecut prin emoţiile examenului de bacalaureat, a venit şi rândul profesorilor să simtă emoţiile statului în bancă, cu o foaie albă în faţă şi cu nişte subiecte de rezolvat. Şi, din ce au spus aceştia la ieşirea din sălile de examen, subiectele nu au fost chiar uşoare.
Inspectoratul Şcolar Judeţean a anunţat că, din cei 616 candidaţi înscrişi la examenul de titularizare, doar 535 au participat la proba scrisă, restul fiind absenţi nemotivat. Şi, dacă vă gândeaţi că doar elevii au prostul obicei de a copia de la colegi, aflaţi că nu, şi profesorii o fac. Cu bună ştiinţă!
Dintre candidaţii prezenţi, doi au fost eliminaţi din sală. În conformitate cu prevederile articolului 64, alin. 4, din “Metodologia – cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2018-2019”, candidaţii eliminaţi din concurs pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu sunt repartizaţi pe posturi în anul şcolar următor
Dragi părinţi, nu le mai rupeţi urechile copiilor voştri atunci când copiază la un examen. Gândiţi-vă că este foarte posibil ca şi profesorii lor să fi fost în aceeaşi situaţie cândva şi să o fi făcut fără nicio jenă.
Interesante sunt, însă, explicaţiile celor care se vor profesori la ieşirea din sala de examen.
A fost greu. Foarte multă securitate, nu puteai nici măcar să te uiţi în stânga sau în dreapta. Subiectele au fost grele şi, pentru că eu abia am terminat liceul şi am avut şi bacalaureatul, nu le-am putut parcurge pe toate. Sper să iau măcar un post de suplinitor la anul şi vedem vara viitoare ce voi face.
În Galaţi sunt disponibile 94 de posturi cu contract pe perioadă de patru ani, însă numai candidaţii care vor lua note peste 7 vor avea şansa să participe la repartizare. Cei cu note între 5 şi 7 vor fi, în anul şcolar următor, doar suplinitori.