Aproape 100 de permise reţinute şi 2000 de alte sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţiştii din Galaţi în doar două zile, de pe 6 până pe 8 iulie, în urma unei acţiuni având ca scop asigurarea respectării legislaţiei în domeniul rutier şi reducerea riscului de victimizare prin accidente rutiere. Cel puţin, cu asta se laudă IPJ Galaţi, la nici 12 ore după ce un bărbat de 46 de ani a fost pur şi simplu zdrobit de o maşină pe bulevardul Oţelarilor.
Cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii au constatat 1870 contravenții la regimul rutier, dintre care 520 pentru depășirea regimului legal de viteză, 217 pentru abateri ale pietonilor, 348 pentru neportul centurii de siguranță, 23 pentru nerespectare de către bicicliști a prevederilor legale, 25 pentru folosirea telefonului mobil, 541 pentru alte abateri la regimul rutier. Au fost reținute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 99 permise de conducere, dintre care 46 pentru nerespectarea regulilor privind depășirea, 11 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 23 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, 9 pentru consumul de alcool, 5 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept. Totodată au fost reținute 38 certificate de înmatriculare. Polițiștii au constatat de asemenea, 22 infracțiuni la regimul rutier, fiind întocmite tot atâtea dosare de cercetare penală.
Între timp, un tânăr de 20 de ani, care conducea o maşină cu foarte mulţi cai sub capotă, a accidentat mortal luni seara un pieton care traversa neregulamentar pe bulevardul Oţelarilor. Deşi vina iniţială pare a fi a pietonului care a traversat neregulamentar, forţa impactului nu te poate duce cu gândul decât la viteza excesivă pe care o avea conducătorul auto. Şi acesta nici măcar nu consumase alcool.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, dar accidentul nu face altceva decât să accentueze existenţa unei probleme grave. Lipsa siguranţei în trafic, mai ales pe bulevardul Oţelarilor.
Pentru că, deşi bulevardul are numeroase treceri de pietoni, la fiecare sută de metri, aproape că nu există săptămână fără accidente. Fie din cauza vitezei, fie din cauza traversărilor neregulamentare, fie din cauza neacordării de prioritate.
Şi, în acest caz, nu s-ar impune prezenţa unor echipaje de poliţie în zonă în permanenţă? Oamenii care au asistat la accidentul de luni seara spun că ar fi necesare semafoare sau, de ce nu, treceri de pietoni supraînălţate pe bulevard.
Poate dacă s-ar monta şi aici treceri supraînălţate, ca pe faleză, nu ar mai avea loc şoferii să calce acceleraţia. Da, a greşit şi omul că a traversat pe unde nu trebuia, dar şi şoferii circulă cu multă viteză pe aici. Stai la trecerea de pietoni mult şi bine până ţi se dă prioritate.