M-am gândit mult dacă ar trebui să scriu despre asta. La urma urmei, ce alegeri fac unii oameni din conducerea unui partid privind modul lor de organizare, dar şi ce alegeri fac unii simpatizanţi nu este problema mea. Partea proastă este că acest “miting împotriva abuzurilor” a devenit toxic, apare peste tot, este promovat peste tot chiar de cei care îl organizează şi, deşi se vrea a fi unul de susţinere, nu îndeamnă decât la supunere. Singura atitudine, de altfel, agreată de actuala putere!
Am tot văzut, de când s-a anunţat de către liderul suprem Liviu Dragnea, extrem de mulţi români care se plâng că baronii locali îi obligă să meargă la protest. Fie sunt ameninţaţi cu pierderea locurilor de muncă, fie cu pierderea poziţiei în partid, fie cu pierderea licenţei de transport. Toate astea pentru că se poate, pentru că nici un organ al legii, indiferent cum s-ar numi el, nu se autosesizează. Şi atunci, cum să nu vrei să protestezi împotriva abuzurilor? PSD îţi arată că se poate şi că singura soluţie este să ţii capul plecat. Iată, spre exemplu, de ce vor tinerii pesedişti din Galaţi să ia cât mai multă lume la protestul de sâmbătă, din Bucureşti.
Toţi cei care susţineţi lupta împotriva abuzurilor, de orice natură, sunteţi invitaţi la evenimentul din 9 Iunie, ora 20:00 din Piaţa Victoriei, Bucureşti. De abuzurile din justiţie aţi auzit?? Abuzurile procurorilor, în special ale celebrilor Onea şi Negulescu, zis şi Portocală aţi auzit?
Iată, acum, şi ce zic internauţii prezenţi pe pagina de Facebook a tineretului socialist democrat.
Nu înţeleg cine face abuzurile? Ptiuuu, ruşine să vă fie. Hoţul strigă hoţii. Aţi ajuns de râsul curcilor! Ne-aţi târât în haos. Apăraţi penalii, asta faceţi voi! TSD Galaţi, dar de abuzurile lui TT aveţi cunoştinţă? De modificarea legilor justiţiei, a codului penal aţi auzit? TT a adus aceste modificări doar să scape penalii din parlament şi guvern de dosare. Nu suntem chiar atât de proşti să nu ne dăm seama că toate hotărârile din guvern sunt propuse şi hotărâte de Dragnea. Sunteţi tinerei, lăsaţi-vă mai bine de politică decât să faceţi politică penalilor
Pe pagina evenimentului s-au înscris, deja, câţiva primari din judeţ, dar şi câţiva şefi de instituţii, toţi membri PSD. Câţi merg din obligaţie şi câţi merg din convingere, nu avem de unde să ştim. Cert este că organizarea acestui miting aduce aminte de vremuri care ar fi trebuit să apună, de la obligaţia purtării tricourilor albe de către toată lumea, până la “şefii de grup” şi “şefii de detaşamente”, care îi pun pe simpatizanţii aduşi cu japca să ţină “pancarde” şi să fluture steguleţe.
Păi, stop abuzului, nu?