S-au reluat protestele de stradă. România a devenit celebră în Europa în februarie şi martie 2017 pentru cele mai mari proteste de după revoluţie, mai ales că s-a reuşit chiar şi anularea unei ordonanţe de urgenţă, fatidica OUG13. De data asta, oamenii au decis să iasă în stradă în toate oraşele pentru a protesta împotriva modificărilor aduse codului de procedură penală, modificări votate pe repede înainte de către parlamentarii puterii.
Sibiu, Cluj, Braşov, Bucureşti şi, ne-am fi aşteptat noi, şi Galaţi. Numai că la Galaţi, în loc de câteva mii de oameni, au fost în stradă doar câteva zeci, semn că lucrurile merg bine, iar gălăţenii nu au nevoie să protesteze.
Cei aproape 100 de oameni prezenţi în faţa prefecturii Galaţi au avut diverse mesaje la adresa guvernanţilor, printre care “Nu vrem să fim o ţară de hoţi”, “Pe noi ne motivează conştiinţa” ori “Nu mai #rezist”. Iar cei prezenţi acolo au avut şi explicaţii pentru motivele care i-au scos în stradă.
Sunt în stradă pentru că vreau să îmi cresc copilul într-o ţară normală, într-o ţară în care totul să se întâmple democratic, nu pe repede înainte şi de dragul salvării unui lider politic. Sunt în stradă şi o să fiu mereu în stradă până când România va deveni o ţară normală, europeană, cu valori democratice reale, nu doar spuse în treacăt, de câţiva condamnaţi penali, care au pus mâna pe ţară.
Au fost şi oameni care au venit acolo pentru a-şi spune toate nemulţumirile, nu doar pe cele legate de Codul de Procedură Penală.
Jos PSD-ul. Jos primarul bordurist. Vreau un oraş normal, un oraş civilizat. O ţară normală, să nu se fure. Să fie ca afară. Nu plecăm până nu câştigăm
Rămâne de văzut dacă în zilele următoare vor fi mai mulţi gălăţeni în stradă. Astăzi, din păcate, în Galaţi nu au fost decât aproape 100 de oameni, iar la Brăila nu au fost mai mult de 15.