VISUL UNEI NOPȚI DE VARĂ (COMEDIE FESTIVĂ TIMPURIE)
Visul unei nopți de vară, conform originalului din engleză, A Midsummer Night’s Dream este o comedie romantică a dramaturgului englez William Shakespeare, scrisă cândva în mijlocul anilor 1590. Acțiunea prezintă aventurile a patru iubiți din Atena și a unui grup de actori amatori într-o pădure luminată feeric de Lună și relațiile care se creează între personajele umane și spiridușii care locuiesc în pădure. Astăzi, această piesă este una dintre cel mai jucate comedii ale Marelui William. Nu se știe exact când a fost, de fapt, scrisă sau jucată prima dată A Midsummer Night’s Dream, dar se poate plasa cronologic oricând între 1595 și 1596, plasare temporală bazată pe aluzia făcută de Edmund Spenser în a sa Epithalamion. Unii au teoretizat că piesa ar fi fost scrisă pentru o nuntă aristocratică, întrucât numeroase nunți în această clasă socială avuseră loc în 1596. Alții au sugerat că piesa ar fi fost scrisă pentru Regină pentru sărbătorirea zilei Sfântului Ion, dar nu există dovezi clare în favoarea vreuneia din sugestii. Oricum, presupunând că unul din motivele enunțate ar fi fost adevărat, piesa s-ar fi jucat în premieră la The Theatre, și, mai apoi, la The Globe în Londra. Theseu (ducele Atenei) anunță că peste patru zile va avea loc căsătoria sa cu Hippolyta, regina amazoanelor: El ia cunoștință de plângerea lui Egeu precum că fiica sa, Hermia, refuză să se mărite cu pretendentul ales, Demetrius, fiindcă e îndrăgostită de Lysander pe care Egeu nu-l suferă. Theseu declară că Hermia trebuie să se mărite cu Demetrius sau să aleagă între a muri sau a se călugări. Lysander o îndeamnă pe Hermia să fugă în pădure cu el, ca apoi să ajungă la casa mătușii sale și să se căsătorească. Prietena Hermiei, Helena, află despre aceasta și se hotărăște să-l înștiințeze pe Demetrius pe care-l place (și cu care s-a iubit). Totuși, Demetrius o iubește pe Hermia. Helena speră să se întâlnească cu toții în pădure. Între timp, trupa meșterilor (actorii amatori) pun la cale o reprezentație pe care să o prezinte la nunta lui Theseu.
În pădure, Oberon (regele zânelor) se ceartă cu Titania (regina zânelor) pentru că vrea să-l aibă ca paj pe copilul ei orfan. Titania se opune, susținând că ea e regina. Cearta vine de fapt deoarece Oberon o iubește pe Hippolyta, iar Titania pe Theseu. Ca să obțină băiatul, Oberon îi ordonă spiridușului Puck să obțină de la Cupidon o floare care face o persoană să se îndrăgostească de prima persoană care-i iese în cale. Oberon plănuiește să-i dea Titaniei floarea, astfel încât ea să se îndrăgostească de altcineva și să-i dea lui copilul. Apar Demetrius și Helena, Helena urmărindu-l, iar Demetrius fugind de ea. Sosește Puck cu floarea și Oberon îi poruncește să-l atingă pe Demetrius cu ea, astfel încât să se îndrăgostească de Helena în loc de Hermia. Apoi, Oberon o atinge pe Titania cu floarea. În pădure, Lysander și Hermia stau culcați și se odihnesc. Puck, crezând că Lysander este Demetrius, îl atinge cu floarea. Apare Helena care-l trezește pe Lysander și acesta se îndrăgostește imediat de ea.
În pădure, trupa de actori discută punerea în scenă a piesei lor. Puck apare și-i transformă capul lui Fundulea într-un cap de măgar. Actorii fug, dar Titania se trezește și se îndrăgostește de Fundulea, poruncindu-le zânelor din slujba ca să-l servească. Puck observă că Demetrius o urmărește pe Hermia, cu toate că aceasta îl acuză că l-a omorât pe Lysander și astfel, Puck își dă seama că i-a dat floarea omului nepotrivit. Puck încearcă să repare acest lucru, atingându-l pe Demetrius cu floarea, în așa fel încât acesta să se îndrăgostească de Helena și așa se și întâmplă. Însă acum amândoi o iubesc pe Helena, în timp ce aceasta crede că amândoi sunt falși. Sosește Hermia și o acuză pe Helena că pune la cale o ticăloșie cu cei doi bărbați, pentru a o ațâța. Oberon, dându-și seama că Puck a făcut încurcătura, îi poruncește să facă o ceață deasă pentru a-i despărți pe cei patru și să-i cufunde într-un somn adânc, astfel încât farmecul să se destrame.
Oberon o trezește pe Titania și-l transformă pe Fundulea înapoi în om. Apoi, Oberon și Titania se împacă și se iubesc din nou unul pe celălalt. În pădure, Theseu, Hippolyta și Egeu apar și-i trezesc pe cei patru. Demetrius și Lysander le mărturisesc dragostea lor pentru Helena și, respectiv, Hermia. Nobilii sunt de acord să le permită să se căsătorească. Poponeț se trezește și nu își amintește de întâmplările nopții.
La cină, cu toții ascultă scurta piesă tragică, plicticoasă, a lui Gutuie. În această piesă, Thisby și Pyramus (jucați de meșterii trupei) își șoptesc dragostea printr-o crăpătură dintr-un zid. Cei doi își dau întâlnire la mormântul lui Ninny, dar un leu o atacă pe Thisby. Vine Pyramus care-i găsește eșarfa, bănuiește că a fost omorâtă și se sinucide. Sosește Thisby care-l găsește pe Pyramus mort și se sinucide și ea. După piesă, la miezul nopții, toată lumea merge la culcare, apoi apar zânele și dansează. Să ne bucurăm, zic…..!!!
DUMINICĂ (06.05), Îmblânzirea scorpiei de W.Shakespeare.
Regia artistică – Ion SAPDARU
Costume – Alina Dincă PUȘCAȘU
Decor – Gelu RÂȘCA
Comedia shakesperiană ca formă de război psihologic
Îmblânzirea scorpiei (cunoscută până de curând la noi sub titlul impropriu de Femeia îndărătnică) a fost scrisă, după cât se pare, în 1596. E posibil ca Shakespeare, ajutat de un colaborator rămas necunoscut, să fi folosit o versiune mai veche, datând din 1593. În ce priveşte intriga piesei, se menţionează existenţa unui poem popular cu subiect asemănător care a circulat încă înainte de 1575. Chaucer însuşi, în portretul nevestei neguţătorului din Povestirile din Canterbury, l-a putut inspira pe Shakespeare în crearea figurii Catarinei. Traducerea unora din poveştile celor O mie şi una de nopţi, care circula sub diferite forme, s-ar putea să-i fi sugerat marelui dramaturg ideea introducerii episodului lui Sly. Piesa a fost tipărită pentru întâia oară în celebrul in-folio din 1623. Beţivul Sly este subiectul unuia dintre cele mai dramatice experimente ale marelui Will.Toropit de aburii vinului, adoarme într-un han, cu capul pe masă. Un lord, întorcându-se de lavânătoare şi dând de el, îl crede mort: Ce-o mai fi şi asta? / E mort? Sau beat? Vedeţi de mai răsuflă.
Această confuzie generează ideea unei şotii:
Ce vită nemaipomenită! Zace / Ca porcul, în ţărână! Cruntă moarte! / Cât de urâtă ţi-e icoana! Vreau, / Băieţi, să facem cu beţivul ăsta / O încercare. De l-am duce-n pat, / L-am îmbrăca în haine noi, şi-n deget / I-am pune şi inele, lângă pat / I-am aşeza un prânz îmbelşugat. / Şi când s-o deştepta, în jurul lui / Să fie slujitori supuşi, nu credeţi / Că bietul cerşetor şi-ar pierde mintea?
Laolaltă cu ceilalţi vânători, combină şi complică planul, prevede muzică la deşteptare, se îngrijeşte să nu lipsească parfumurile, conferă jocului spaţiu şi fast magnific, aproape oriental, de parcă şi-ar fi amintit întâmplări similare din O mie şi una de nopţi, izbuteşte să ţeasă o iluzie perfectă, cu regizare desăvârşită:
(…) Îl duceţi în odaia cea mai bună. / Şi atârnaţi tablouri voluptoase / Pe toţi pereţii. Ca de-un vis frumos, de-o plăsmuire / Lipsită de temei. Îl ridicaţi. / Să fie gluma bună, presăraţi arome / Pe capul lui murdar; şi pafumaţi / Cu lemn mirositor prin încăpere. / Să pregătiţi şimuzică, să-i cânte / O dulce şi cerească melodie / Când s-o scula. Iar cum deschide gura, / Să-i spuneţi cu-o adâncă plecăciune: / „Ce porunceşte înălţimea voastră?” / Să-i ţină unu-n faţă un lighean / De-argint, şi plin cu apă parfumată / De trandafiri, împodobit cu flori. / Al doilea ibricul, şi ştergarul. / Al treilea să-i ţină, şi să-i spuneţi: / „ Nu vă spălaţi pe mâini,măria voastră?” / Să fie gata altul cu o haină / Bogată, să-l întrebe care straie / Ar vrea să-mbrace; altul să-i vorbească / De caii şi câinii lui. Să-i spună / Că soaţa lui tânjeşte,datorită / Îmbolnăvirii lui. Să-l faceţi astfel / Să creadă că mult timp a fost lunatic. / Şi când va spune cine e, răspundeţi / Că a visat, căci e un lord puternic, / Nimic altceva. Să fiţidibaci, / Iubiţii mei. Va fi o desfătare, / De ştiţi să vă purtaţi cu iscusinţă.
Zguduitoare poveste, deoarece se pregăteşte o dramatică farsă, în care o mână de oameni hotărăsc să convingă un biet coate-goale că nu este el însuşi, adică vor să îi răpească unicul bun, singura certitudine. Aspectul cel mai terifiant gândit de Shakespeare este că toţi aceştia erau conştienţi că furtul şi înlocuirea personalităţii le stăteau la îndemână, precum şi de faptul că aveau mijloacele practice de a le săvârşi. Ca în atâtea rânduri, tema unei comedii este una tragică. Ea nu este nouă, dimpotrivă, foarte veche. După cum am mai spus, face parte din recuzita celor O mie şi una de nopţi dar, şi mai mult, tragismul ei, va fi întrezărit în epoca modernă şi va constitui o vână tumultuoasă de inspiraţie pentru un alt geniu al dramaturgiei mondiale: Luigi Pirandello, în Henric IV, „testamentul” său literar. Tema Îmblânzirii scorpiei constituie o variantă a unei sugestii din Hamlet . Ne amintim că acesta a fost decretat „nebun” de către sfetnicul regesc Polonius, mijloc lesnicios de a îndepărta un rival politic. A fost etichetat nebun şi, cum nebunia la cei mari e primejdioasă, urma, pur şi simplu să fie alungat de pe scena publică (în concepţia lui Polonius; în concepţialui Claudius, mai puţin rafinat şi mai practic, el trebuia, totuşi, ucis). Beţivanul Sly nu va fi decretat nebun. Nebunia îi va fi indusă. Şi sărmanul om adoptă pe data noua existenţă ce i se prezintă, deoarece amare zile din trecut l-au învăţat că viaţa merită trăită; iar viaţa care i se oferea era dintre cele mai de invidiat. Urmează „teatru în teatru”, mijlocul cel mai subtil de provocare a crizei, pentru că tema piesei însăşi o constituie dublarea personalităţii, deci se urmăreşte inducerea acestei mutaţii prin imitaţie.
Aşadar, în Padova, două surori au ajuns la vârsta măritişului: blonda Bianca şi Katharina – spaima bărbaţilor. Baptista Minola, tatăl lor, refuză să se despartă de cea dintâi până ce nu o mărită pe cea de-a doua. Gremio şi Hortensio, peţitori ai Biancăi, deci rivali, îşi dau mâna şi se socotesc prieteni, până vor găsi un soţ Katharinei. O primă răsturnare desituaţie: duşmanii luptă cot la cot şi fireşte, se pierde amiciţia.
Iniţial, lucrul pare valabil şi invers. Lucenţio, proaspăt sosit în cetate, se îndrăgosteşte la rândul său de blajina Bianca, şi hotărăşte, împreună cu valetul lui, Tranio, să se deghizeze, pentru a ajunge profesor al alesei sale, în timp ce sluga lui se va travesti în propriul ei stăpân. Schimbările de roluri se înmulţesc vertiginos. Padova este vizitată şi de către veronezul Petruchio, venit să îşi caute norocul însurătorii. Cunoştinţa sa, Hortensio, îi pomeneşte despre Katharina cea rea, stârnind astfel în el ispita de a-şi încerca destinul. Şi lui Hortensio i se năzare să se travestească în profesor de muzică al Biancăi. Deoarece Gremio l-a angajat pe Lucentio profesor al Biancăi şi Hortensio năzuieşte el însuşi la un atare post, caracterul bivalent al proaspetei lor alianţe se şi dezvăluie. Coborârea din lumea fanteziei în realitatea societăţii contemporane lui Shakespeare nu întârzie. Tranio, deghizat, deci, ca al treilea pretendent la mâna fiicei celei mici, intră şi el în complotul celor doi gentilomi hotărâţi să îl sprijine pe Petruchio pentru ca acesta să dobândească zestrea fiicei întâi născute. Demascarea acestui tip de comportare, la Shakespeare, constituie întotdeauna o demascare a minciunii şi a convenţiilor subminând relaţiile sociale al căror martor necruţător era.
Îmblânzirea Scorpiei este un titlu mai complex , vorbeşte despre un proces – îmblânzirea – , care de fapt este şi un proces de cunoaştere şi autocunoaştere. În cazul de faţă este evident ca Petruchio este personajul cheie, el provocând acest proces de “îmblânzire” iar Catarina devine o “victimă” a lui. Acesta este un proces de exorcizare prin teatru, căci Petruchio asta face, joacă un rol, de la început până la sfârşit. El intră într-un joc pe care Catarina îl descoperă abia la urmă. Piesa este de fapt evoluţia unei relaţii dintre un bărbat şi o femeie, este vorba despre etapele cunoaşterii reciproce. Catarina îl cunoaşte pe Petruchio cu toate trucurile sale, şi înţelegându-le devine şi ea parte integrantă a acestui joc.
(P)