Trăim într-o lume veselă. Uneori prea veselă, prea nebună. Marți, un individ din Brăila a avut chef de caterincă și a furat cheile din contactul unei salvări. În autospeciala aflată pe strada Eminescu în fața West Clinic era o femeie care avea nevoie de îngrijiri medicale și pentru care medicii au chemat încă o salvare.
Cazul a fost sesizat și polițiștilor care au început să pună întrebări în stânga și în dreapta. Dacă va fi descoperit, individul glumeț va avea de dat multe explicații.
Am fost sesizați că unei ambulanțe i s-au furat cheile din contact. Este o sesizare recentă, colegii mei încă sunt la fața locului, anchetează. Polițiștii fac tot ceea ce presupune o anchetă în cazul unui furt, încearcă să găsească imagini video, vorbesc cu cei implicați, cu eventualii martori. La fața locului se află mai mulți polițiști, sunt agenți de la Ordine Publică și anchetatori de la Investigații Criminale.
Aproape sigur, în salvarea ghinionistă nu se afla mama bipedului care a furat cheile din contact. Așa cum în ambulanțe nu se află nici mamele idioților care nu acordă prioritate în trafic salvărilor cu girofarul pornit. De aceea, noi credem că persoanei care a furat cheile trebuie să i se răspundă pe măsură, tot în caterincă. Dacă va solicita salvare, să i se dea un dric, dacă va dori polițiști, să primească o trupă de actori de la circ și dacă va avea nevoie de pompieri, să i se trimită o navetă cu bere.