La Plaja Dunărea se toarnă zilele acestea filmul: “În căutarea investitorului pierdut”. În roluri principale joacă țeparii Neculai Gălățanu (care a cam dispărut ca investitorul în ceață, zic unii și cu ceva bani luați cu titlu de împrumut de pe la apropiați) și Mohammad Rezazadeh Kermani, un iranian cu figuri de italian, cunoscut și după numele de scenă Emanuel Kermany dar și de pe urma scandalurilor cu miss și prostituate.
Acum știm cu siguranță că funcționarii din Primăria Galați știu să numere până la 30. Altfel nu-și dădeau seama că au expirat cele 30 de zile de la data în care primăria a notificat concesionarul de Plaja Dunărea privind îndeplinirea obiectivelor asumate prin contract.
În acest sens, mâine la ora 10.00 o comisie constituită la nivelul Primăriei municipiului Galați va merge în teren pentru a întocmi procesul verbal de constatare și pentru a stabili în ce măsură concesionarul a dus la îndeplinire obiectivele asumate.
Dacă se va constata că nu sunt îndeplinite obligațiile prevăzute în contractul de concesiune S.C. Karan – Business & Finance S.R.L. va fi înștiințat să predea către Primăria municipiului Galați bunurile concesionate. (comunicat Primăria Galați)
În timp ce primăria face comisii menite să constate evidența, șmenoinvestitorii Gălățanu & Kermany au dat de mult cu praf de ușcheală, iar gălățenii au rămas ca de obicei cu ochii în soare. Și vor rămâne încă ceva timp, deoarece ceva îmi spune că șezlongurile de la Plaja Dunărea se vor muta în instanță, unde vor trage de timp cît ai spune Karan Business.
Din toată escrocheria asta nu e clar decât cine a avut de pierdut și anume gălățenii. Mai e străveziu faptul că numitul Neculai Gălățanu și-a bătut joc cu multă nesimțire de spranțele gălățenilor de a avea o plajă civilizată. Rămâne și pata de pe obrazul primarului Ionuț Pucheanu, dar și ceva jocuri de culise, care încă nu au ieșit la lumină. Și probabil că nici nu vor ieși prea curând. Restul e vrăjeală curată!