La finalul lunii februarie, primăria Galaţi anunţa triumfătoare că vor fi montate refugii noi în mai multe staţii din oraş. Cu băncuţe, cu acoperiş, numai bune să se adăpostească lumea în ele.
Conform planului autorităţilor locale, ar fi urmat să vedem aceste refugii în staţiile Trefo, Vultur, Piaţa Energiei 2, Farmacia Hygeia (Micro 18), Spitalul Judeţean, Micro 19/2 (capăt de linie), Ţiglina I, Mazepa, Potcoava de Aur, Minion – spre Inelul de Rocadă, Sala Sporturilor, Patinoar, Centru, Agenţia CFR, Ţiglina II, Hotel Sofin, pe strada Brăilei în staţiile de la Grădiniţa Prichindel şi Neacşu, în Ţiglina I (spre Coşbuc) şi în Piaţa Energiei (spre Ireg).
Numai că, ce să vezi, minunatele refugii au rămas, pe alocuri, doar nişte bănci cu stâlpi metalici înalţi. Acoperişul şi geamurile laterale nu au mai fost montate, aşa că gălăţenii sunt bătuţi în cap, la propriu, de soare. Noroc că nu a mai plouat de ceva timp, că altfel am fi văzut şi nişte oameni uzi leoarcă în noile refugii ale primăriei.
Urmează şi alte refugii
Tot primăria anunţa, în aceeaşi perioadă (final de februarie), că aceste refugii sunt doar începutul, şi că în oraş vor fi montate aproximativ 150 de adăposturi noi pentru călători, cu precizarea că numărul poate varia în funcţie de înfiinţarea sau desfiinţarea unor staţii existente.
Montarea lor depinde, însă, de finalizarea licitaţiei organizate de administraţia locală pentru achiziţia de adăposturi pentru călători în staţiile de transport în comun. Şi de atunci, linişte!
Stăm ca proştii în soare. Aşa păţim când avem încredere în spusele politicienilor. Lucrarea e tipic românească, doar pe jumătate, pentru că altfel nu îmi explic cum de avem băncuţa, nişte stâlpi şi doar atât.
Până la noi ordine, călătorii nu au de ales. În staţiile unde au refugii, se înghesuie la umbră, iar în rest îşi caută stropul de răcoare sub vreun copac, că în curând şi băncile de lemn vor fi prea încinse pentru a sta pe ele. Asta şi pentru că primăria pare a fi mai ocupată să se certe pentru conducerea Transurb cu alte formaţiuni politice, în loc să creeze condiţii pentru oamenii care plătesc, în fond, taxele locale.