Asta-i bună: în curând vom mânca parizer bio. L-au inventat patru profesori de la Universitatea Dunărea de Jos. Oamenii au scos din parizerul tradițional toate porcăriile (conservanți, coloranți) pe care le-au înlocuit cu șrot de cătină.
În curând, s-ar putea întâmpla ceva incredibil. Dacă produsul inventat de profesorii Facultății de Știința și Ingineria Alimentelor se va impune pe piață, părinții își vor putea hrăni copiii cu parizer fără să se gândească la toate nenorocirile posibile și imposibile. După 40 de ani de cercetare, reprezentanții universității gălățene au reușit să scoată din compoziția parizerului azotitul de sodiu, un aditiv cancerigen utilizat în industria cărnii pentru fixarea culorii.
Am eliminat unul dintre cei mai înjurați aditivi, azotitul de sodiu. Acel azotit dovedit a fi cancerigen, am reușit să-l eliminăm din clasa de produse de carne. Poate produsul va avea rezultate în producție. De 40 de ani, la facultate încercăm să obținem acest rezultat, în timp am reușit să diminuăm cantitatea de azotit rezidual în produsele de carne. Acest brevet de invenție reprezintă o soluție aplicabilă în industria românească.
Parizerul bio are termen de valabilitate la fel ca ruda cu bube din galantare, adică cel mult 28 de zile.
De asemenea, cele două produse, bio și „nebio” nu diferă la gust. În schimb, la aspect, parizerul tradițional pare mai sexy deoarece este fardat și rujat cu mulți coloranți artificiali, în timp ce produsul profesorilor universitari are trăsături mai de la țară.
Profesorii universitari au băgat parizerul sub nasul domnilor care se ocupă cu brevetele și invențiile. După ce vor obține documentul, ei vor încerca să-l propună producătorilor de carne din România, mai ales că rețeta nu presupune investiții.
Fluxul tehnologic a fost unul simplu, nu a necesitat modificări absolut deloc, produsul poate fi aplicat de mâine în orice unitate procesatoare din industria cărnii. Nu necesită achiziţionarea altor echipamente, este acel flux clasic, simplu, doar schimbând, înlocuind aceste ingrediente.
Patronii din industria cărnii vor servi parizerul gălățean luna viitoare, la Brașov, unde va avea loc o mare întâlnire. Până atunci, profesorii care „scriu istoria” parizerului s-au antrenat cu o medalie de aur și un premiu special al juriului la Salonul Internațional al Cercetării, Inovării și Inventicii „Pro Invent 2018” de la Cluj-Napoca. Să le fie de bine!