Poate credeți că cineva e pus pe șotii. Nici vorbă. Teatrul Muzical din Galați va deveni peste noapte Teatru Național. De fapt, noua denumire pe care o propune spre aprobare (consilierilor locali) directorul Teodor Niță este: Teatrul Național de Operă și Operetă “Nae Leonard”.
Poate că unii dintre voi se întreabă cum e posibil. Păi se pare că e posibil, doar trăim în țara în care poți deveni teatru național din pix. Oricum, vorbim de o premieră mondială sau chiar galactică, pentru că dacă Teatrul Muzical va fi botezat Teatru Național, acesta va deveni primul teatru din lume și probabil că și din Calea Lactee care capătă statutul de național, deși are doar 37 de angajați.
Apoi mai e o dilemă legislativă. La lege scrie că schimbarea denumirii instituțiilor publice și obiectivelor de interes național se face de către Guvern. Ori în cazul de față, Teatrul Muzical va fi rebotezat de către Consiliul local, fiind o instituție subordonată acestuia. Deci nu o instituție de nivel național. Păi ce fel de național va fi Teatrul Muzical din Galați?
Teatrul Muzical va fi național de renume județean sau cum?
Nu de alta, dar la nivel național sunt doar cîteva teatre care au în denumire această etichetă. Și care valoric sînt la ani lumină distanță de Teatrul Muzical. Deci nu putem vorbi, la modul serios, de un salt calitativ al instituției gălățene care are încă în componență o grămadă de angajați cu studii medii.
Și atunci, care o fi motivul, că doar nu ne-a apucat vreo criză de fudulie?! Ei bine, acesta transpare din explicațiile directorului Teodor Niță în nota de fundamentare privitoare la modificarea titulaturii.
De acolo aflăm că “în cadrul accesării proiectelor europene, lucrăm sub titulatura de Teatru Național, fiind o condiție de eligibilitate foarte importantă, pentru a putea fi aleși ca parteneri în derularea proiectelor cu finanțare europeană, vă propunem schimabarea titulaturii instituției noastre din Teatrul Muzical “Nae Leonard” Galaţi în Teatrul Naţional de Operă şi Operetă “Nae Leonard” Galaţi”.
Alo, domnu director, ce-ai făcut acolo? Păi te lauzi în gura mare că ai obținut fonduri europene folosind o titulatură mincinoasă, dîndu-te drept Teatru Național deși nu era cazul? Mai încet cu sinceritatea pe scări că te aud băieții și o să-ți ceară banii înapoi.
Și apoi. Dacă consilierii locali o să aprobe din pix statutul de național și pe baza acestui artificiu se vor obține alte fonduri europene, toată treaba asta e legală, nu?