Mațul funcționarilor Primăriei cu cheltuială se ține. Municipalitatea gălățeană vrea să închirieze aparate de purificare a apei. Motivul este incredibil: potrivit Primăriei, apa din rețeaua publică conține tot felul de porcării care pun în pericol sănătatea angajaților instituției!
Trecem peste scrînșetul provocat de cerebel și ne vine să punem mîna pe ciomag. Asta în condițiile în care nouă, proștilor care plătim taxe și impozite, autoritățile ne spun că apa de la robinet este ruptă din rai iar domnii de la Primărie se plîng că are resturi, vietăți și chimicale. Informația apare într-un document oficial, nu într-un pamflet funcționăresc. Vă servim în regim de copy/paste un fragment din Caietul de sarcini întocmit de Primărie pentru achiziționarea purificatoarelor de apă.
Având în vedere că apa din reţeaua publică poate conţine sedimente, clor rezidual, eventuale pesticide, detergenţi şi microorganisme, Primăria municipiului Galaţi doreşte să achiziţioneze servicii de închiriere şi mentenanţă a aparatelor de purificare a apei de toate elementele improprii menţionate anterior, care păstrează sărurile minerale necesare organismului, asigurându se astfel protecţia sănătăţii salariaţilor, obligaţie prevăzută de art.7 din Legea 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă.
Dacă nu ați înțeles ce euglene suntem în ochii edililor, vă mai dăm cîteva amănunte. Cică necesarul pentru Primăria Galaţi este de 16 aparate de purificare a apei care costă 26666.75 RON (fără TVA) și care vor fi instalate în toate sediile municipalității.
Prestarea serviciului constă în închirierea şi montarea a 16 aparate de purificare a apei de la reţeaua potabilă, precum şi în asigurarea serviciilor de mentenanţă necesare. Purificatoarele trebuie să purifice apa din reţeaua publică de apă potabilă, reţinând sendimentele, clorul rezidual, eventualele pesticide, detergenţi şi microorganisme, păstrând sărurile minerale, asigurând un consum de apă fără restricţii.
Așadar, aparatele Primăriei „trebuie să purifice apa din rețeaua publică” administrată chiar de societatea subordonată municipalității. Asta în timp ce noi, ceilalți, consumăm sendimente, clor rezidual, pesticide, detergenţi şi microorganisme care ne pun în pericol sănătatea.
Pe scurt, medicii spun că, plecînd de la lista prezentată de Primărie, gălățenii se pot căpăta cu afecțiuni gastro-intestinale, alergii generalizate și dermatite, hepatita de tip A și hepatita toxică, intoxicații cu afectare multiorganică sau afecțiuni degenerative de tip demențe și Alzheimer. Să vă fie de bine!