În urmă cu două luni, primarul Pucheanu anunța că va cere de la Guvern un ajutor de 35 de milioane de lei, bani necesari pentru asigurarea alimentării populației cu energie termică. Ei bine, orgoliul lui Pucheanu va trebui să se mulțumească cu doar 15 milioane de lei, restul de bănuți trebuind suportați din bugetul local.
Suma de 35 de milioane de lei ar fi acoperit total costurile căldurii avînd în vedere că anul acesta pe gălățeni căldura îi va costa 5 milioane de lei lunar.
Numai că în urma ședinței de guvern de ieri pentru Galați a fost acordată suma de 15 milioane de lei. Puțin, chiar foarte puțin. Și spun asta în condițiile în care nimeni nu se aștepta să primim chiar toată suma.
Deși motive și argumente ar fi fost. Asta pentru că pe lîngă ajutorul primit de la Guvernul Tudose, administrația Pucheanu mai are de cheltuit alte 24 de milioane de lei (8000 de dosare ori 3000 de lei), bani dați ca și ajutor de căldură.
Deci ecuația căldurii din această iarnă s-a cam clarificat și sună cam așa: 15 milioane de la Guvernul Tudose, plus alte 20 de la buget, plus alte 24, tot de la buget, dar pentru ajutoare. Total 59 de milioane de lei.
Dacă ne gîndim la faptul că bugetul Galațiului pe 2017 este de 520 de milioane de lei (din care doar 27,5 este alocat investițiilor) suma de 59 de milioane de lei este uriașă. Reprezintă mai mult de 10% din buget și mai mult decît dublul banilor alocați (dar nu și cheltuiți) pentru investiții.