Sau altfel spus, Costel Fotea mai are puțin și face centura în locul lui Pucheanu. Ceea ce nu-i rău. Măcar la asta să ne demonstreze cei mai dintîi dintre pesediști că se pricep. Să lase și ei în urma lor o centură mai acătării.
Mare agitație mare, grabnic producătoare de ședințe extraordinare de CJ (Consiliul Județului) și CL (Consiliul Local). Se pare că mutulică ăsta de Costel Fotea (președintele Consiliului Județului) e pe sistemul tace și face.
Văzînd probabil că primarul Ionuț Pucheanu nu reușește decît să facă trotuarele la actuala centură, Fotea s-a pus în mișcare și a găsit niște fonduri numai bune de lărgit centura actuală la 4 benzi și de modernizat pe ici pe colo prin punctele esențiale.
Toată povestea asta ar urma să coste 30 de milioane de euro, dar nu vă îngrijorați, căci nea Costică a dat toate asigurările necesare că a găsit și banii. E vorba de fonduri atrase prin intermediul Programului Operațional Regional 2014 – 2020 prin apelul de finanțare dedicat Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării.
Pucheanule, te lepezi de centură?
Pentru ca minunea asta să aibă loc, trebuie făcute cîteva mișmașuri administrative. Astfel, centura trebuie să treacă de la municipiu la județ. Adică 10.980 de metri de centură (aproximativ 11 km) trebuie reclasificați din drum de interes local în drum de interes județean. Bașca 200.157 de mp care vor trece din domeniul public al municipiului în cel al județului.
Apoi, angajații lui Fotea au la dispoziție puțin timp pentru depunerea documentației, 28 decembrie fiind data limită. Și dacă se încadrează, tot mai trebuie ceva pile pe la guvern, asta pentru că brăileanul Tudose trebuie să dea și el două Hotărîri de Guvern pentru ca centura Galațiului să prindă viață.
Primul pas a fost făcut de CJ, care a avut azi o ședință extraordinară. Urmează mîine o altă ședință extraordinară, de data asta la CL. După care, bre nea Fotea, ce să-ți urăm: Centura fie cu tine!