Mîine, la ora 18.00, liberalii gălățeni se vor strînge în fața Prefecturii pentru a susține moțiunea de cenzură “PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”.
O moțiune care evident n-are nicio șansă să treacă, dar nu despre asta e vorba. Pînă aici toate bune și frumoase, numai că am aflat cîteva detalii din culisele liberalilor care ne-au cam pus pe gînduri. De exemplu, la Galați a venit ordin de la București să fie scoși în stradă 1000 de oameni. Și ca să fie siguri, șefii liberalilor au cerut și liste.
Practic, toți consilierii locali și județeni, plus alte cîteva persoane cu funcții în PNL Galați au primit ca sarcină de partid să vină cu o listă de minim 15 persoane. Iar lista trebuia să conțină pe lîngă nume, semnătura celor care își luau angajamentul că vor participa la mitingul PNL și telefonul. Ca să poată fi sunați prin sondaj.
Deci practic liberalii din teritoriu sînt tratați ca niște fetițe care trebuie să producă pentru partid participanți la miting. Și care sînt verificați ca atare. Cam cît de penibil o fi să te duci la cunoștințe sau prieteni și să-i rogi să semneze că participă la miting? Și apoi să-i avertizezi că s-ar putea să fie sunați de la București.