Pe ordinea de zi a următoarei ședințe de Consiliul Local urmează să intre, dacă nu se întîmplă nimic neprevăzut, o hotărîre inițiată de consilierii liberali, adică de Onuț Atanasiu, Ion Cordoneanu, Paul Găvănescu, Șerban Alexandru, Angela Ivan, Ichim Laurențiu și Iacob Claudiu.
O să ziceți că nu e nimic nefiresc în treaba asta. Ba e! Căci de mai bine de un an și vreo patru luni, inițiator de hotărîri în CL, în proporție de 99,98%, este doar primarul Ionuț Pucheanu.
E drept că din cînd în cînd, îl mai lasă și pe viceprimarul Cătălin Enache să inițieze cîte-o hotărîre, dar și ălea sînt mai mult de umplutură, ca să iasă la numărătoare și să nu-l certe nevasta acasă că iar nu a făcut nimic la serviciu.
Dacă îmi aduc bine aminte, niciun consilier nu a reușit să introducă pe ordinea de zi o hotărîre proprie, asta în ciuda faptului că sînt vreo doi, așa mai cinefili, care au încercat misiunea asta imposibilă.
Deci la următoarea ședință liberalii o să ia o piatră-n gură, dar nu de la pesediști, ci pentru că în sfîrșit se vor putea lăuda că au trecut o hotărîre prin parlamentul local.
Liberalii propun anularea zonelor unitare din sistemul centralizat
Practic, liberalii cer anularea unei HCL, vechi din aprilie 2008, care impunea la momentul respectiv existența unor zone unitare din care gălățenii să nu poată evada din sistemul centralizat de încălzire. O inițiativă demnă de toată lauda, nu-i așa?!
Tristețea acestei inițiative vine din faptul că HCL-ul despre care vorbim, deși perfect legal, nu este respectat de mai nimeni. Iar pesediștii, în frunte cu primarul Pucheanu, oricum au pus la fiert, de pe acum, grîul pentru coliva sistemului centralizat.
Ori în condițiile astea, inițiativa liberală, deși absolut corectă în sine, are zero efecte pentru gălățeni. Și vine fix ca o mănușă pentru intențiile pesediste legate de închiderea sistemului centralizat.
Dar cred că așa se explică și de ce inițiativa liberalilor a fost atît de repede îmbrățișată de pesediști, pentru că atunci cînd liberalii fac singuri mișto de ei, PSD e mereu hotărît să le dea o mînă de ajutor.