Miercuri, 27 septembrie, am aflat că vor fi schimbări în Consiliile de Administrație ale unor companii de stat. Ministerul Transporturilor a copt niște maziliri, printre societățile vizate aflîndu-se Administrația Fluvială a Dunării de Jos și Administrația Porturilor Dunării Maritime.
În total, Ministerul ar dori să schimbe circa 120 de persoane. Pe lista neagră se mai găsesc CFR, ROMATSA, CNAIR, Tarom și Metrorex.
Vestea bună este că niște căpușe cu carnet de partid vor primi un șut în fund. Este vorba despre băieții care au fost vomitați de cloaca numită partid politic în Consiliile de Administrație ale companiilor de stat. Asta pe bani frumoși, pentru că dumnealor ridică roabe de lovele prin simpla participare la ședințele CA.
Vestea proastă este că s-ar putea să fie o mare păcăleală. În această variantă, căpușele sunt invitate să iasă pe ușă și apoi sunt lăsate să se întoarcă pe geam. Procedural îi spune altfel: pînă acum, administratorii ocupau fotoliile din CA cu statut provizoriu și urmează să fie numiți pe mandate de patru ani.
Uite cine mai apedemește/afedejește: un fotbalist, un nimeni, un fiu…
Acum, să aprofundăm mizeria. La Galați avem două companii unde se pregătește o schimbare în CA: AFDJ și APDM. Iar lista este plină cu căpușe pur sînge: din CA-ul de la APDM ar urma să plece Marius Humelnicu (city manager, PSD), George Potîrniche (consilier PSD), Gelu Stan (director Apă Canal, PSD) iar din CA AFDJ vor spune pa Eugen Chebac (fost preș CJ, fost PSD) și Alexandru Florin Pîslaru (organizator de evenimente publice, fiul fostului deputat PSD Florin Pîslaru).
Nu înțelegem nici în ruptul capului ce căutau în Consiliile de Administrație ale unor companii care au treburi importante un fost fotbalist de mîna a doua, un organizator de paranghelii, un traseist politic, un politruc și un tip foarte ocupat cu alte probleme locale și regionale.
De fapt, înțelegem, dar o facem pe proștii ca să vă dăm posibilitatea să-i înjurați: atîrnătorii de mai sus nu făceau altceva decît să bifeze ședințele de CA și, astfel, să încaseze sume frumoase.
Și ca să vă enervăm mai tare vă spunem că băieții ar putea reveni la țîța cu lapte cald: provizoratul poate deveni mandat de patru ani în urma deciziei pe care o va lua comisia Ministerului Transporturilor.