Ce, nu identificați elementul gay din poza de mai sus intitultă: “liberal parade”? Păi hadeți să facem o scurtă analiză, să-nțelegem și noi de ce la Tecuci lucrurile stau cu dosu-n sus, de parcă au confundat unii muștarul cu altceva.
În primul rînd vă rog să observați biroul la care stau aliniați liberalii. Nu e chiar o ieftineală, nu? Apoi scaunele. Vă spun eu că sunt mult mai mișto decît cele de la PNL Galați, chiar dacă au o culoare cam maronie.
În fine, trecem peste stucaturi, care probabil că sînt din secolul trecut și încercăm să nu ne încurcăm printre steaguri. Băi, dar cum să se pozeze ditamai bărbații politici cu sigla aia roz bonbon în spate? Că doar nu îl așteaptă pe Năstase.
Nu deschidem acum o discuție despre tendințe absconse sau politica tradițională, dar la cît de rozalie e sigla PNL de Tecuci, cred că și pesediștii ar ezita un pic dacă li s-ar propune în acest birou o împreuneală politică.
Dincolo de asta cred că sînt o grămadă de mărci de hîrtie igienică care par mai bine imprimate și au culori mai inspirate. Dar trecînd de partea roz bombon a problemei, vă imaginați cam cum sună promisiunile liberalilor de după panoul rozaliu? Alunecos tare de tot, nu-i așa?