Au și cîrciumarii probleme. Proprietarul unui ponton-restaurant de pe malul Dunării s-a trezit că trebuie să dea explicații pe la instituțiile statului. Omul, persoană importantă, nu spui cine, este acuzat că la el la cîrciumă nu este ca-n sînul lui Avram. Ba dimpotrivă. Cîrciumarul este pîrît de o femeie că-și exploatează angajații.
În varianta acuzatorilor, poveste este așa: fata femeii, o minoră de 16 ani, cică lucra fără forme legale pe plantația cu specific culinar în momentul în care i s-a făcut rău. În urmă cu două săptămîni a leșinat la locul de muncă și nimeni nu a sunat la 112. Ea a fost dusă acasă de administratorul restaurantului. A doua zi fata a fost dusă de mamă la spital: medicii au internat-o stabilind că are anemie, surmenaj, hematom în urma căderii și un traumatism psihic.
Episodul cu sclava Isaura la restaurant a ajuns la Parchet și la Inspectoratul de Muncă. Mama fetei a făcut plîngere pe numele patronului și îl acuză de toate relele din lume.
S-au înțeles la cinci milioane de lei, cu patru ore pe zi, de joi pînă duminică. Iar domnul Avram a început să facă presiune şi să-i ceară să muncească 14 ore de dimineaţa de la 8.00 pînă seara la 24.00. Şi nu le dădea nimic, nici măcar să mănînce sau să bea apă….Pe data de 15 august au fost foarte supra aglomeraţi, i-a chemat la muncă şi luni şi marţi. La ora 00.30 fetiţa a căzut din picioare, sesizînd toată ziua că îi este rău şi că nu mai putea să stea la muncă. A leşinat şi s-a lovit cu capul de o ţeavă metalică.
La două zile de la leșinul cu public, şefii restaurantului le-au solicitat angajaților-minori să vină cu declaraţii semnate de părinţi conform cărora aceștia le permit copiilor să muncească. Mai mult, mama susține că i s-ar fi oferit și o sumă de bani în schimbul tăcerii.
Mesajul a fost primit pe data de 17 august, cu fetiţa s-a întîmplat pe 15. În mesaj şefa lor le solicita să aducă de la părinţi de acasă semnături precum că sunt de acord să muncească. Deci ei pînă atunci nu aveau nimic. (…) Patronul a venit cu soţia lui la spital, fetiţa mea era la Reanimare, şi mi-a solicitat, dânsul, că îmi dă suma de 5.000 de lei ca să nu merg mai departe.
Patronii restaurantului nici usturoi nu au mîncat, nici gura nu le miroase: ei neagă toate acuzaţiile aduse.
Nu este adevărată această acuzaţie. Nu am nimic de declarat în afara faptului că am făcut la rîndul meu o plîngere penală pentru şantaj împotriva doamnei. Organele competente vor stabili ce încearcă să facă doamna.
Angajații Inspectoratului Teritorial de Muncă au început o anchetă pentru a stabili dacă a fost accident de muncă și dacă minora avea contract de muncă.
Orice persoană poate adresa o petiţie Inspectoratului Teritorial de Muncă, care păstrează confidenţialitatea depunerii acesteia. (…)Anul acesta Inspectoratul Teritorial de Muncă nu a făcut nici un control la societatea menţionată de dumneavoastră.
Procurorii de la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Galaţi s-au pus și ei cu burta pe dosarul cu damfuri ciudate.