Aș vrea să spun despre băieții de la UTI, ăia care implementează unda verde în Galați, că sînt praf, numai că aș greși nițel, în sensul că sînt numai șănțulețe.
Știți povestea cu amînarea deschiderii și devansarea amînării deschiderii străzii Traian, iar dacă nu, o puteți citi aici. Strada Traian era gata asfaltată numai că un deștept din primărie a uitat că mai trebuie și semaforizată. Deh, detalii, amănunte, chestii, trestii. Aici a intrat în scenă nervosul primar Pucheanu, care și-a scăpat prin primărie cîteva expresii pulisemantice, după care a amenințat că vor cădea capete.
A doua zi, ca prin minune, strada Traian se deschidea. Așa, nesemaforizată, ce puii mei. Apoi au mai apărut niște Dorel pe-un scaun, vezi detalii aici, ca să mai monteze cîte-un semn de circulație, că de, nu-i panică man.
Azi șmecherii de la UTI s-au apucat de tras șanțuri prin asfalt. E drept că niște șanțuri înguste, cît să încapă un fir, dar totuși de ce după s-a turnat asfaltul?
Asta l-am întrebat și eu pe unul dintre muncitori, care se uita chiorîș că fac poze. Iar replicile care au urmat au fost savuroase.
Muncitor UTI – Aoleuuuu! Da de ce ne faceți poze?! Iar faceți poze fără să întrebați și ne faceți probleme…
Subsemnatul: Păi uite că vă întreb acum. De ce a trebuit să trageți firele astea după ce s-a asfaltat?
Muncitor UTI (autosuficient și arogant) – Păi și ce, dacă vă explic credeți că o să înțelegeți?
Subsemnatul: Sînt mai greu de cap, dar hai să încercăm.
Muncitor UTI – Știți ce e aia buclă inductivă?
Subsemnatul: Nu știu.
Muncitor UTI (satisfăcut) – Ei, păi vezi… Asta facem noi aici.
Subsemnatul: Păi și trebuia găurit asfaltul?
Muncitor UTI – Da, normal. Păi altfel nu mai detectau senzorii.
Subsemnatul: Deci trebuia musai puse firele astea după ce se asfalta?
Muncitor UTI – Vedeți că nu vă pricepeți…
P.S. Adevărul că ăștia de la UTI, cu unda lor verde, sînt niște pricepuți. Un lucru evident și demonstrat de eficiența sistemului și numărul de semafoare montate prin oraș. Hai, mare atenție la bucla inductivă.