Vor muri cîțiva porci de foame. Bineînțeles, nu este vorba despre cei din politică, ăia o duc bine merci.
Noi facem vorbire despre niște animale cu buletinul în comuna Smîrdan care au rămas fără fast food. Totul din cauza unui incendiu care a pîrjolit un depozit de furaje din satul Cișmele.
Marți, 11 iulie, după prînz, un foc uriaș a izbucnit la depozitul din satul gălățean. O hală de circa 200 mp, de la o fermă de porci, a ars în întregime și apoi s-a prăbușit în fața tulumbelor pompierilor chemați să intervină.
Oamenii și-au făcut treaba: au reușit să oprească focul să se extindă la a doua hală, au stins vegetația uscată din jur și au înlăturat riscul ca incendiul să ajungă la casele aflate la sute de metri distanță.
Nu au existat victime bipede și patrupede deoarece înainte de a stropi cu apă pompierii i-au evacuat pe cei din curte.
Nu există victime, persoanele care se aflau în curte au fost evacuate, pagubele însă sunt importante. Hala a ars în întregime, s-a prăbușit. Noi am acționat cu trei autospeciale, ne-a ajutat și o mașină de la Poligonul Smîrdan.
Acum, pompierii gălățeni o ard în stil Sherlock Holmes și încearcă să afle cauza incendiului care a pîrjolit hrana porcilor și boilor din zonă.