Și alte orașe din țară au trecut prin chinurile facerii unei noi identități vizuale, însă prin alte părți lucrurile chiar au ieșit cum trebuie. Studiu de caz: municipiul Baia Mare.
Mai întîi, prețurile. La Galați, identitatea vizuală a orașului a costat 7.000 de euro, în iunie 2017. La Baia Mare, prețul a fost de 30.000 de euro, în august 2012, dar în cazul lor se poate spune clar că banii nu au fost aruncați pe fereastră.
Alăturat puteți vedea cîteva poze edificatoare. Noul logo al municipiului Baia Mare este simplu, ușor de reținut, care nu are nevoie de un întreg manual de explicații pentru a fi înțeles de toată lumea.
Este vorba despre două inimi desenate astfel încît să facă trimitere la literele B și M, prescurtat BM, de la Baia Mare.
Logo-ul reprezintă stilizarea, într-un mod ingenios, a iniţialelor ce compun numele oraşului Baia Mare, sub forma a două inimi, dar preia şi elemente din stema oraşului – culorile roşu şi albastru, respectiv forma de scut. Logo-ul va putea fi folosit în orice context, spre deosebire de stema oraşului, care poate fi întrebuinţată doar în documente şi situaţii oficiale
Prin comparație, noul logo al Galațiului, care cuprinde nu mai puțin de 7 elemente, are clar nevoie de un un interpret ceva, care să spună lumii întregi ce anume a vrut să spună “poetul”.
Inclusiv la lansare (vineri, 30 iunie 2017), lumea din sală le-a pus destule întrebări autorilor noului logo al Galațiului pentru a înțelege despre ce este vorba.
Un nou logo pentru Galați din care însă nu se înțelege mai nimic
Noul logo al Galațiului nu transmite nimic, fiind doar o sumă de simboluri ale orașului, mare parte dintre acestea foarte vechi sau dispărute între timp. De pildă, peștele la Galați e doar o amintire a ceea ce a fost acest oraș odată.
Pînă și directorul din Primăria Galați, Silviu Bacalum (cel care a întocmit Caietului de Sarcini pentru licitația noului logo al orașului), se întreba la lansare cum anume va face municipalitatea pentru a implementa noul logo, pentru a-l face profitabil.
Păi, sinceri să fim, va fi foarte greu, pentru că logo-ul livrat de SC IV Future SRL Galați este greu digerabil, el avînd toate șansele să rămînă la stadiul de desen alambicat, cu care Galațiul va ieși degeaba în lume.