Chinezii construiesc peste 15 km de autostradă pe zi, românii reușesc să trimită un email și să întocmească o cerere. Nu într-o zi, ci într-un an.
Avem și un exemplu. Drumul care ar trebui să lege bulevardul Dunărea de Turnul de Televiziune stă ascuns de un an în mapele edililor. El s-a împiedicat de un ciot, dar mai ales de un aviz de la Guvern. Cererea de la Primăria Galați a plecat în mai anul trecut dar răspunsul nu a ajuns nici pînă astăzi.
Potrivit proiectului, drumul despre care vorbim are vreo 600 de metri liniari. Liniari și imaginari pentru că există doar în mapele autorităților. La fața locului, infrastructura este neschimbată de vreo jumătate de secol încoace. Prin 2016 a fost ceva foială printre elementele de birotică ale Primăriei Galați: în primăvara anului trecut edili se apucau de documentația pentru obținerea avizelor necesare în vederea eliberării autorizației de construcție. Documentele au fost făcute, trimise și aprobate cu excepția avizului de la Ministerul de Interne. De un an acesta nu a plecat de la București iar la Galați lucrările au încremenit în stadiul de proiect.
Drumul care ar trebui să treacă prin curtea Poliției de Frontieră va costa peste 3 milioane de lei. Dacă se va întîmpla minunea, noul sector de drum va scurta legătura dintre cartierele Țiglina și Dunărea cu aproape 4 kilometri. În acest caz, timpul este un inamic serios. În momentul în care a acceptat să cedeze municipiului Galați terenul respectiv, Ministerul de Interne a pus condiții.
Printre altele, Primăria Galați trebuie să finalizeze investiția în cel mult cinci ani (pînă în 2020). Dacă nu se va întîmpla așa, terenul va reveni în proprietatea ministerului.