Este din ce în ce mai grea viața în orașul Galați. Pe lîngă nenorocirile vechi de cînd Primăria, săptămîna această (22-28 mai) autoritățile le oferă gălățenilor un bonus: trafic dat peste cap la Uzina de Apă de pe faleză și 24 de ore fără apă rece.
Începînd de luni, 22 mai, mașinile nu mai pot trece prin sensul giratoriu de la de IVAS spre Liceul Sportiv. Ca să ajungă în cartierul Dunărea și înapoi, șoferii trebuie să utilizeze ruta ocolitoare care trece prin curtea IVAS.
De vină pentru potopul de înjurături este o lucrare la Uzina de Apă făcută de Societatea Apă Canal.
…pentru executarea lucrărilor pregătitoare (decopertare îmbracaminte asfaltică, decopertare cămin vane amplasat în carosabil, rigidizare conducte), a lucrărilor propriu-zise (montare compensatori noi și vanele aferente) și a celor de readucere la starea inițială a carosabilului (remontare placă-grinzi pentru acoperirea căminului, refacere îmbrăcăminte asfaltică), se va proceda la blocarea traficul rutier pe segmentul de drum din zona Uzinei de Apă nr.2, in perioada 22.05.2017-28.05.2017, cu devierea traficului către ruta ocolitoare: porțiunea de drum care traversează service-ul IVAS.
Lucrarea de la Uzina de Apă va lăsa pe uscat o mare parte a orașului. La mijlocul săptămînii, timp de 24 de ore nici o picătură de apă nu va mai curge la robinetele gălățenilor din numeroase cartiere.
Oprirea Stației de tratare si pompare Uzina de Apa nr.2 va conduce la afectarea alimentării cu apă potabilă a consumatorilor (blocuri, abonați casnici, agenți economici, instituții) din următoarele cartiere, cu străzile adiacente: Tiglina 1, Tiglina 2, Mazepa 1 (inclusiv blocurile de pe str. Prelungirea Traian: W1, W2, W3, C3, C4, C5, C6, W11, W12, K, 20 ap., Pescaruș și Școala Gimnaziala 26), Mazepa 2 (inclusiv blocurile BR1, BR2, BR3, BR4, BR5, A1, A2, A3), Micro19, Micro 20, Micro 21, D. Cantemir, Micro 16, Micro 17, Micro 18, Siderurgiștilor Vest.(tronson: Inel Rocada – str. Gh. Doja).
Distracție plăcută.