Primii palmieri au apărut pe străzile Galațiului, în aprilie 2009, adică acum 8 ani.
Pe vremea aia primar era Dumitru Nicolae, un nene lipsit de orice viziune, dar de numele căruia, e drept, se leagă proiectul ISPA, inițiat și realizat în mandatele sale de primar.
Palmierii însă au fost nu doar un moft, ci de-a dreptul o prostie. La început s-a rîs pe marginea acestei inițiative deplasate, însă societatea civilă a rămas cu glumele, cu poantele despre palmieri, iar autoritățile (primarul Marius Stan și acum primarul Ionuț Pucheanu) și-au văzut în continuare de treabă, insistînd în prostie.
De 8 ani încoace, palmierii nu își găsesc locul în Galați (la propriu). Inițial, cei 8 arbori exotici au fost postați pe squarul de pe str. Brăilei, undeva vizavi de bănci.
Un primar a avut o idee proastă, iar urmașii lui nu au avut curajul să o denunțe
Apoi, palmierii au fost mutați pe faleză, la Elice. Iar astăzi (miercuri, 3 mai 2017) palmierii au fost duși în Piața Energiei (vezi foto). Cu tot cu ghivece, evident.
Cumva, autoritățile locale au intrat într-un cerc vicios: un primar a avut o idee proastă, și anume să populeze Galațiul cu palmieri, iar cei care i-au urmat în funcție nu au avut curajul să admită că ne aflăm în fața unei idei stupide.
Știu, mulți vor spune că și în Timișoara au fost postați palmieri. Așa este, și manelistul Radu Mazăre (fostul primar al Constanței) avea un fix cu palmierii.
Însă, dacă ești autoritate locală întreagă la cap nu ai cum să pedalezi pe ideea de a menține palmieri într-un oraș măcinat de sărăcie și șomaj, cum este cazul Galațiului. Este un gest de snobism, de sfidare a bunului simț edilitar.
Acești palmieri nu au adus nici mai mulți turiști în Galați și nici nu au contribuit la creșterea PIB-ului pe cap de locuitor, ci doar au fost izvor nesecat de caterincă și de bătaie de joc.