Primăria Galați a început să facă glume sadice.
După ce a decis să întrerupă în mod unilateral contractul cu asociațiile de locatari (adică cu gălățenii) pentru furnizarea căldurii și apei calde, Primăria Galați a demarat astăzi o acțiune publicitară prin intermediul căreia anunță că ea sprijină cetățenii.
Sprijină cetățenii să ce? Păi, cică îi sprijină „să achiziționeze un sistem alternativ celui centralizat de producere a apei calde și căldurii” (vezi banner alăturat).
Observați că primele două rînduri, și anume „Primăria sprijină cetățenii” sînt scrise cu litere cît crucea nebunului, ca să se vadă și de pe Vf. Omu, în timp ce treaba cu achiziționarea sistemelor alternative abia dacă poate fi citită cu lupa.
Scopul acestui mesaj, care a început să fie mediatizat pe bani publici (plătiți de Primăria Galați, din contribuțiile tuturor) în ziarele locale este, desigur, propagarea în spațiul public a ideii că municipalitatea are grijă de cetățeni, că se preocupă de soarta lor.
Halal preocupare să decizi să le verși mîncarea oamenilor, după care să trîmbițezi prin ziare că le dai 3 lei de căciulă celor flămînzi ca să își cumpere un colț de pîine.