Din punctul meu de vedere, Biserica – atît ca instituție, cît și ca refugiu pentru credincioși – este cel mai periculos loc în care te poți adăposti atunci cînd ești disperat de viață, cînd simți că totul îți fuge de sub picioare. Pînă și proxeneții, oricît de mizerabili ar fi, își avertizează curvele pe care le scot la produs asupra pericolelor, costurilor și a altor primejdii care pot interveni pe parcurs. Biserica, prin peștii ei echipați în sutană, nu are însă astfel de preocupări, nu dă doi bani pe prostimea care an de an vine să ia cu găleata apă sfințită de la Apă-Canal. Preoții, cu rare excepții, sînt primii care te buzunăresc, precum șuții în troleibuzul 102, și care te scuipă virtual în ochi atunci cînd te simt nemobilat corespunzător în portofel. Asta înseamnă că lor nu le iese nimic. Pardon, rectific: mai nimic. Căci ce mai înseamnă în ziua de azi 200.000 de lei vechi la un preot de cartier, obișnuit să halească numai somon la grătar și să bea doar vin premiat la concursurile internaționale?
Biserica, o instituție care s-a îndepărtat de mult de oamenii aflați în nevoie
Pentru ca biserica unde activează preotul, familia preotului, diaconii, băieții din cor și alți atîrnători de cruci să funcționeze este nevoie de un management adecvat, care să deschidă larg portofelele sigilate ale enoriașilor. Prea puțin contează pentru managerii bisericilor din Galați că lumea a ajuns să mănînce de pe jos, acesta fiind și unul din motivele pentru care rupe gardurile bisericilor de trei ori pe săptămînă. Rolul socio-educativ al Bisericii s-a pierdut undeva în neant, în paginile lipite ale revistelor Playboy, astfel încît ne vine să ne întrebăm acum de ce morții mă-sii mai sponsorizăm cu bani publici Biserica, o instituție care s-a îndepărtat de mult de oamenii aflați în nevoie.
Biserica este stat în stat de ani buni, asta o știm cu toții. Acest mesaj pe care eu l-am pozat într-o biserică impozantă din Galați spune totul despre relația dintre clerici și laici: “Ciocu’ mic, dobitocilor! Cumpărați cît mai multe lumînări din Biserică și tăceți nabii din gură, ‘tu-vă-n barbă de dragi enoriași care chiar credeți că o s-ajungeți să vă salutați cu Dumnezeu. Hai, toate babele în genunchi! Acum! “.
