Culmea românismului, o sintagmă care ar trebui inclusă în imnul de stat, îmbracă multe forme, ne este binecunoscută precum Tatăl Nostru. Merţanul care zăboveşte la pompă pentru benzină de numai 10 lei, analfabetul chitit să se tragă de Cheia Sol cu Depeche Mode sau locatarul dăunător care nu-şi plăteşte întreţinerea pentru că „a investit în casă (canapea, spoturi în tavanul fals, jaluzele verticale)”. Le ştii pe toate, interacţionezi zilnic cu ele. Galaţiul ar putea fi polul românismelor, trebuie doar să fii atent la detalii şi-mi vei da dreptate.
De pildă, comuna Vînători, o suburbie a oraşului din umbra combinatului, s-a umplut de vile cocoţate pe mai multe etaje, reşedinţe de vară, domenii care-ţi tulbură orizontul atunci când vrei să dai o fugă pînă la Tuluceşti ca să-ţi vezi bunica. Nu este nici pe departe un Paradis imobiliar, ba chiar poate fi numită Moartea Pasiunii Rezidenţiale. Drumul Naţional care se scurge jenat printre căsoaiele vopsite în diverse culori n-a mai pupat fard, fond de ten, un cancioc de ciment de la nu-mai-ştiu-care campanie electorală.
Într-o vreme se mai puneau plombe, mai scăpai cu maşina întreagă dacă se întîmpla să apară nitam-nisam vreun abis în asfalt. Acum, canci (e de la cancioc)! Oare băieţii care-şi tîrîie weekend-urile prin această zonă nu se irită că li se hîţînă blondele în dreapta din cauza plombelor? Chiar şi-n 4X4 e rost de bălăngănit unplugged, adică fără ştecher în priză. A, şi ăsta tot românism este: pentru privilegiul de a slaloma pe şuşaua lăsată vraişte de Consiliul Judeţului Galaţi trebuie să plăteşti rovinietă.
