Vreo 30-40 de gagici din Galați, care suferă de nebăgare în seamă, s-au adunat astăzi, la prînz, pe faleză pentru a se plimba cu bicicleta pînă la Trecere Bac, într-o acțiune intitulată “Promenada biciclistelor”. O inițiativă lăudabilă, căci sportul e bun la casa omului. Problema este că aceste tipe au vrut să afle toată țara că ele au încălecat pe-o șa și au purces să pedaleze. Mai întîi au făcut tam-tam pe Facebook, că uite ce mare mărgică urmează ele să facă duminica asta pe faleză: se vor plimba cu bicicleta, dacă vă vine să credeți una ca asta. Apoi au dat fuga la ziare și la televiziuni ca să vină să le filmeze pe ele în timp ce fac ce n-a mai făcut nimeni, de la nașterea lui Hristos încoace: vor merge cu bicicleta, fraților! Participantele au fost rugate să își pună flori la biciclete și să vină îmbrăcate cît mai elegant. Nu neapărat sexy, provocator, ci în haine care să impresioneze publicul. Și acum haideți să vă spun ce am văzut & pozat astăzi la fața locului.
Cu șuncile și celulita călare pe șa
Pe faleză, în apropierea kitch-ului Libertatea 2000, se strînseseră vreo 15 tipe, la ora 11.00, cînd era programat startul paradei (promenadei) biciclistelor. Un sfert de oră mai tîrziu, numărul biciclistelor ajunsese deja la 30-40. Bine, e mult spus bicicliste, căci fetele strînse astăzi pe faleză cred că merg o dată pe an cu bicicleta, și atunci doar pînă la coafor și înapoi. De mult nu am mai văzut atît de multe pițipoance strînse la un loc. Rujate strident, cu gesturi de cocote nesatisfăcute și impresii de mari dive, biciclistele de conjunctură căutau să se pună în calea oricărui aparat de fotografiat și a camerelor de luat vederi, să spere că vor apărea și ele “la știri“. Nici una, dar absolut nici una dintre cele care au luat astăzi startul pe faleză nu avea alură de sportivă. Ba dimpotrivă: am văzut cîteva exemplare (sanchi, bicicliste) care trăgeau lejer 80 de kile la cîntar (vezi foto jos, pe bandă). Mi-era și milă de bietele biciclete, care trebuiau să suporte pachetele impresionante de șunci și de celulită preț de 4 kilometri, pînă la Trecere Bac. Nu a spus nimeni că ar fi trebuit să arate ca niște sportive de performanță, dar parcă nici să zici că ești biciclistă, iar tu să ai curul mai mare decît Oana Roman.
Ce mi s-a părut mie penibil în toată această acțiune a fost că biciclistele nu s-au adunat ca să promoveze o chestie anume (piste pentru bicicliști, salvarea urșilor Grizzly sau protejarea stratului de ozon), nici să protesteze față de ceva anume. Dacă era ceva de genul ăsta, demersul lor ar fi fost de înțeles. Cam cum fac feministele alea care se lasă în țîțele goale ba prin Rusia, ba pe la Vatican, ca să tragă atenția că nu știu ce chestie nu le convine lor. Dar nu, biciclistele din Galați au făcut acest eveniment astăzi, pe faleză, doar pentru a se promova pe ele înseși. Ca să arate cît de deosebite și de valoroase sînt ele, mai ales cînd fac ceva absolut ieșit din comun, adică merg pe bicicletă. Fix ca niște pițipoance! Dar nu niște pițipoance care merg pe patru roți (BMW X6, Audi Q7), ci pe două roți (DHS, Pegas, Tohan etc).
