Puțină atenție, vă rog. Potrivit hotărîrilor votate de Consiliul Local Zalău, primăria poate să dispună demolarea oricăror garaje ridicate, chiar şi în baza unei autorizaţii de construcţie, pe spaţiul public, deoarece municipalitatea are de partea sa o prevedere stipulată în contractul de închiriere încheiat între proprietari şi municipalitate pentru terenul pe care s-au construit garajele. Potrivit acestei prevederi, contractul poate fi reziliat unilateral de primărie, în cazul în care „interesul public o cere“, singura obligaţie a primăriei fiind de a notifica proprietarul cu 15 zile înainte de data rezilierii contractului.
În Galați, treaba e mult mai complicată, pentru că interesele sînt mari, iar mafia e și mai mare. Nimeni din Primăria Galați, că s-a numit Durbacă, Nicolae, Ciumacenco sau, mai nou, Marius Stan, nu a avut curaj să dea de pămînt cu garajele care sufocă domeniul public al orașului. E drept că Ciumacenco a încercat cîteva scheme, în 2011, demolînd 2-3 garaje prin IC Frimu și 3-4 dughene în Piața Energiei, dar apoi s-a liniștit subit. Despre Marius Stan ce să mai zicem? El are alte priorități: concerte, carnavaluri, dilaila, frate! De zici că Galațiul a devenit un soi de Rio de Janeiro și noi nu ne-am dat seama.
Cît de simplu se demolează garajele în Zalău. În Galați, însă, mafia e mare
