Pînă la urmă și la urmă, Festivalul Scumbiei nu este o manifestare reprezentativă pentru gălățeni. În fond, așa-zisa sărbătoare a fost inventată acum 11 ani de niște pesediști cu scopul de a sifona, aproape legal, niște bani din bugetul local.
Ceea ce au și făcut, an după an, cu mult tupeu și sub atenta îngăduință a autorităților de tot soiul. Prostimea, ca să nu spun gălățenii plătitori de taxe și impozite, s-a ales cu cîte-un os de scrumbie, mult fum, ceva mici lătrători și cîte-un concert mai acătării.
Nimic și nimeni n-a ținut cu Festivalul Scrumbiei din acest an. Dacă în anii trecuți grătarele inundau Faleza de Florii, iar micii și berea se împrieteneau fericit în burțile gălățenilor, anul ăsta a fost tristețe mare. În primul rînd bugetul a fost drastic redus. Doar 45.000 de lei, bani din care Pîslaru & CO aproape că n-au avut ce fura. Așa că și manifestările au fost insipide rău. Concurs de pescuit, cros, ceva momente făcute de angajații de la Teatrul de Păpuși, celebrul Ansamblu ”Doina Covurluiului” și cam atît. Apoi, nici vremea nu a prea ținut cu festivalul. Concluzia ar fi că singurul fapt notabil întâmplat astăzi pe Faleză a fost faptul că a bătut vîntul continuu. Sub toate formele și din toate pozițiile.
Festivalul Scrumbiei s-a fîsîit rău de tot
