ciumacenco

Cei doi Andrei Lișinschi, tatăl și fiul, într-o poză destul de penibilă

De Iulian Grosu pe 8 ian 2012, 23:25
Andrei Lișinschi jr și Andrei Lișinschi tatăl
Andrei Lișinschi jr și Andrei Lișinschi tatăl
Aceasta este o poză cu Andrei Lișinschi senior și Andrei Lișinschi junior. Pînă la proba contrarie, cei doi, adică Andrei Lișinschi tatăl și Andrei Lișinschi jr., sînt milionari în euro. Primul este în continuare contactat de jurnaliști ca să declare care mai este soarta societăților Profiland, Intfor etc. (semn că el conduce pe mai departe afacerile), în timp ce al doilea, juniorul, apare doar o dată pe an în ziare, atunci cînd se face Top 300 sau Top 500, cu miliardari plini de datorii. Din acest punct de vedere, Andrei Lișinschi senior este cel care și-a expus fiul presei, în 2008, cînd a declarat că a transferat mare parte din acțiunile sale către Andrei Lișinschi jr., făcîndu-l pe acesta miliardar peste noapte, cel puțin în acte. Astfel, la 23 de ani, Andrei Lișinschi jr. a ajuns cel mai tînăr milionar în euro din România, prin ziare și reviste, căci asta a fost dorința tatălui său.

Lîngă WC, adică la baie?

Nu știu istoria pozei de mai sus, și nici nu mă interesează. În ea apar extrem de fericiți cei doi Andrei Lișinschi, tatăl și fiul. Așa și trebuie, nu e nimic de comentat la faza asta, căci dacă nici tatăl și fiul (oricare ar fi ei) nu se mai bucură cînd sînt împreună, atunci pentru ce naiba se mai întîlnesc pe lumea asta, fie și într-o poză. Nu reușesc însă să îmi dau seama dacă cei doi Andrei Lișinschi, senior și junior, au fost luați de fraieri de fotograf, sau chiar ei doi au ales locul în care să fie trași în poză. Serios, cine își mai face poză în ziua de azi lîngă WC? Cine ar binevoi să stea într-o poză în care, undeva în dreapta sus, apare sigla WC, urmată, culmea, și de o săgeată care indică ușa pe unde se intră la toaletă?  Uite că Andrei Lișinschi senior și Andrei Lișinschi junior au reușit performanța asta.
Știu, cea mai la îndemînă glumă în acest caz ar fi că ei au vrut să spună lumii întregi că sînt la baie. De acord, cu toții cred că sîntem la baie de cel puțin 3-4 ori pe zi, dar nu cred că ne și tragem în poză pe chestia asta, ce dracu!


Textul acesta a fost scris, gindit si conceput ca un pamflet. In consecinta va rugam sa-l consumati ca atare!

Categorii: Din Galaţi
Credem ca ai mai fi interesat si de:

6 Comentarii »

Ziarul Antidotul nu-si asuma responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate in rubrica intitulata "Comentarii".

Ascunde Comentariu  ! a spus:
2012-01-09 00:24:48
Ascunde Comentariu  Tangaleschi a spus:
2012-01-09 09:17:00
Ai spirit de observator , se vede ca esti jurnalist versat cotei batran
Ascunde Comentariu  sandu a spus:
2012-01-10 08:41:03
ARE 27 DE ANI, NU 23, INFORMATI-VA BAIETI ...
Ascunde Comentariu  mai conteaza a spus:
2012-01-11 11:57:08
rahat pe bat .....................ce fete de bidoane turtite au........imi vine sa vars cand ma uit la jigodiile acestea penale
Ascunde Comentariu  spun a spus:
2012-01-27 14:47:38
pai unde sa se pozeze doi kkti ca ei? dar kkti cu bani ar zice unii...pai da ca tasu e un golan cu aere de domn iar fisu un descreierat cu bani...lipseste masa lu fisu si ea mare regina obosita
Ascunde Comentariu  radea cristian a spus:
2012-05-03 13:26:21
va rog din suflet cititi povestea mea am 20 de ani sunt la pat de9 luni am un anevrism toracal care se resoarbe in 2 ani prin recuperare medicala in urma unui accident grav in 28.07.2011.am supravietuit,dumnezeu mi-a dat o noua viata,am 5 operatii si-mi doresc sa ma fac bine,sa pot sa merg,sa fiu un om normal.va trimit blogul meu cu toata povestea mea si sper din inima ca ma veti ajuta cu ce puteti.parintii mei au facut eforturi supraomenesti ca eu sa pot sa fac tratamentul si recuperarea medicala.va doresc sanatate si astept un raspuns favorabil din partea dv.care sunteti atat de tanar cu cativa ani mai mult ca mine.dati-mi o adresa de email,mi-as dori tare mult sa vorbim.http://radeacristian.blogspot.com/
Nume:
E-mail: (nu se face public)
Comentariu:
Adauga
Sondaj

Cine va cîștiga alegerile pentru Primăria Galați?

Voteaza acum
hai la drum
ginecoaid
Anunturi antidotul.ro
Adauga anuntul tau