A murit judecătoarea Gabriela Baciu, la 46 de ani

De Iulian Grosu pe 5 ian 2012, 14:01
no comment
no comment
Judecătoarea Gabriela Valentina Baciu, de la Curtea de Apel Galați, a murit azi-noapte. Gabriela Baciu avea doar 46 de ani. Judecătoarea Gabriela Baciu era soția doctorului pediatru Ginel Baciu, un specialist în gastroenterologie apreciat  în lumea medicală din Galați și nu numai.
Judecătoarea Gabriela Baciu a murit după o lungă perioadă de suferință. În urmă cu 2 ani, ea a fost diagnosticată cu cancer la sîn, iar de atunci a urmat nenumărate tratamente. A fost internată la clinici renumite din București, a urmat și tratamente naturiste, iar la un moment dat, spun apropiații familiei Baciu, ea părea să fie pe drumul cel bun, că va găsi antidotul pentru cancerul la sîn de care suferea.
Luna trecută, în decembrie 2011, judecătoarea Baciu a fost din nou operată la București, într-o clinică particulară, iar medicii se arătaseră optimiști în privința stării ei de sănătate. Cel puțin așa i-au spus pînă și soțului judecătoarei, dr. Ginel Baciu.
Azi noapte, însă, inima judecătoarei Baciu a cedat. Tratamentele pe care le-a urmat i-au afectat, cel mai probabil, și alte organe (ficat, inimă etc), astfel că judecătoarea Gabriela Baciu a făcut stop cardiac. Ea a murit acasă, intervenția celor de la ambulanță fiind tardivă de această dată. Judecătoarea Gabriela Valentina Baciu, care pînă în noiembrie 2005 a fost președinte al Tribunalului Galați, avea doi băieți, unul la liceu și celălalt student.


Textul acesta a fost scris, gindit si conceput ca un pamflet. In consecinta va rugam sa-l consumati ca atare!

Categorii: Din Galaţi
Credem ca ai mai fi interesat si de:

12 Comentarii »

Ziarul Antidotul nu-si asuma responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate in rubrica intitulata "Comentarii".

Ascunde Comentariu  :( a spus:
2012-01-05 15:17:49
Ascunde Comentariu  un baiat a spus:
2012-01-05 15:40:20
Mare pacat,cuvintele sunt de prisos.......................Dumnezeu s-o ierte!
Ascunde Comentariu  muuu a spus:
2012-01-05 19:14:02
viata ,e o enigma pentru fiecare dintre noi ,pacat de tineretea ei ,pacat de de cei ramasi in urma ....condoleante
Ascunde Comentariu  Laura a spus:
2012-01-06 10:08:24
Ascunde Comentariu  ???????? a spus:
2012-01-06 10:19:58
ati devenit prieteni cu cei de la adevarul si scrieti la comun? ce asemanare! aproape identice
Ascunde Comentariu  ... a spus:
2012-01-06 12:18:33
mai conteaza ? aici nu e vorba despre asta.Ti-as fi zis mai multe dar as strica linistea....
Ascunde Comentariu  Iulian Grosu a spus:
2012-01-06 23:55:15
Este vorba despre un eveniment trist, a murit un om, dar dacă văd că te frămîntă chestia asta îți dau un sfat. Uită-te cînd anume au fost postate cele două articole, ca să te convingi ca deontologii de la Adevărul de Seară Galați au scris la două ore după ce noi am publicat primii știrea despre decesul judecătoarei Baciu. Așa că dacă ție ți s-a părut că articolele sunt identice, întreabă-i pe cei de la Adevarul de Seară Galați de unde anume s-au inspirat și de ce le-a luat așa mult timp să dea copy/paste de pe antidotul.ro.
Ascunde Comentariu  Ion a spus:
2012-01-07 12:20:02
Daca prostia ar durea, n-ar mai fi asa multi tampiti.\
Aici e vorba despre condoleante.Are importanta ca sunt scrise in mai multe locuri? Si aceasta remarca, ca ar fi, ca n-ar fi....va tine de foame?\
Faceti din orice, o actiune pur comerciala.Tiraj, audienta...etc.\
MAri tampiti.\
E vorba de suferinta unei femei, terminata-n..... moarte.Aici doar condoleantele si parerile de rau isi au rostul.Alte comentarii idioate, bagati-vi-le-n kur.....si aveti un pic de respect, indiferent cine ar fi.
Ascunde Comentariu  scirocco a spus:
2012-01-07 21:41:52
pai normal grosule ca tu stiai inaintea celor de la adevarul pentru ca te-a anuntat nevastata din timp;)
Ascunde Comentariu  vik a spus:
2012-01-08 22:58:57
condoleante domnului dr. baciu\
regretam enorm decesul doamnei\
DOAMNE AJUTA.\
P.S. DUMNEZEU A STIUT PRIMUL
Nume:
E-mail: (nu se face public)
Comentariu:
Adauga
Sondaj

Cum arată noul site?

Voteaza acum
ISJ
Anunturi antidotul.ro
Adauga anuntul tau