ciumacenco

Ăsta are mintea-n colţuri!

De Iulian Grosu pe 18 dec 2008, 17:16
Gagiul chiar a vorbit serios!
Gagiul chiar a vorbit serios!
Iată încă o dovadă a faptului că, deşi votul a fost uninominal, în noul Parlament s-au strecurat destui tembeli, indivizi bătuţi în freză, dobitoci cu patalama la mînă. În pană de idei, aleşii neamului prost născocesc tot felul de tîmpenii, de-ţi vine să le iei mandatul la mişto. Să ne concentrăm un pic atenţia asupra acestui deputat ales în alegerile din 30 noiembrie 2008.  Aţi observat, cred, că mecla lui trădează inteligenţă, pricepere şi profesionalism. Ştiţi ce l-a dus mintea pe acest bizon? Luaţi şi notaţi, vă rog, după care puteţi să-l înjuraţi. Deci: deputatul PDL de Cluj Petru Călian a declarat astăzi că se va consulta cu colegii săi pentru a elabora un proiect de lege care să prevadă obligativitatea cetăţenilor
de a se prezenta la vot şi sancţionarea cu contravenţie a celor care absentează
de la vot. "Personal, cred că ar trebui să luăm în calcul şi obligativitatea cetăţenilor
de a participa la vot. Este uşor să-ţi exprimi nemulţumirea, dar trebuie să ai
şi obligaţia civică de a participa la vot"
, a precizat Călian, într-o conferinţă
de presă. El a arătat că se va gîndi la elaborarea unui proiect de lege şi se va
consulta pentru aceasta cu colegii săi jurişti
, în special cu Daniel Buda
(tot PD-L Cluj). Cred că ardelenii ar trebui să se unească şi să-i tragă una după ceafă acestui Călian pentru că le-a făcut neamul de ruşine!

Textul acesta a fost scris, gindit si conceput ca un pamflet. In consecinta va rugam sa-l consumati ca atare!

Credem ca ai mai fi interesat si de:

4 Comentarii »

Ziarul Antidotul nu-si asuma responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate in rubrica intitulata "Comentarii".

Ascunde Comentariu  ptgrosu a spus:
2008-12-18 20:05:55
dle grosu de ce nu scrii nimic de scandalul de la sindicatul solidaritatea? asta a fost miercuri la sediu cind s a aflat in sfirsit si de liderii de sindicat de la uzine ca nu mai e niciun leu in contul sindicatului pt ca cu ajutorul lui tiber care si a luat brusc concediu de citeva zile banii au disparut din conturi niciliderii de la uzine nu si au primit indemnizatiile de luniintregi pt ca tiber a papat toti banii ieri tiber a fost sunat si i s a cerutsa spuna unde este siunde sint banii si a zis ca nu da socoteala nimanui ASTA E SUBIECTUL FIERBINTE IN COMBNAT DUPA CE NU A OBTINUT NIMIC PT EI LA SALARII TIBER A GOLIT CONTURILE SINDICATULUI SI SI A LUAT SI BRUSC CONCEDIU CA SA NU DEA SOCOTEALA
Ascunde Comentariu  Philips a spus:
2008-12-19 04:39:50
Mucles! Stati cu mainile in san! Pica para malaiata in gura lui Natafleata!
Ascunde Comentariu  alo a spus:
2008-12-18 21:20:41
ALOOOOOOOOOOOOOOO de la SINDICATUL SOLIDARITATEA AU DISPARUT BANIII SI E O TOTALA DEBANDADA TIBER DICTATORUL SI A LUAT UN MIC CONCEDIU ca si sluga lui PALAMIDA puturosul puturosilor care nu face NIMIC dar e platit din banii sindicatului
Ascunde Comentariu  Philips a spus:
2008-12-19 04:41:02
Nici voi, palmasii, nu faceti nimic. Cititi mai sus si retineti: Mucles!
Nume:
E-mail: (nu se face public)
Comentariu:
Adauga
Sondaj

Cine va cîștiga alegerile pentru Primăria Galați?

Voteaza acum
hai la drum
ginecoaid
Anunturi antidotul.ro
Adauga anuntul tau