ciumacenco

Șeful Vămii Ploiești lăsa 500 de milioane pe noapte în clubul de fițe Bamboo

Sursa www.ziarulnational.com pe 25 feb 2011, 00:29
Șeful Vămii Ploiești lăsa 500 de milioane pe noapte în clubul de fițe Bamboo
Șeful Vămii Ploiești lăsa 500 de milioane pe noapte în clubul de fițe Bamboo
Aşa cum „Naţional” a dezvăluit în premieră, cruciada anticorupţie s-a mutat la vămile de interior, unde se face contrabandă de sute de milioane de euro cu legume şi fructe.

După vămile de la frontiere, a venit rândul celor din interior să fie locaţiile preferate ale descinderilor mascaţilor. Este urmarea firească a operaţiunii „legume şi fructe” declanşată de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Fraudelor, sub atenta monitorizare a procurorilor anticorupţie, la sfârşitul anului trecut.
Noul front a fost deschis la Ploieşti, acolo unde viaţa de noapte a şefului vămii locale are toate ingredientele unor savuroase dezvăluiri de presă. Astfel, deşi în declaraţia de avere este sărac lipit pământului şi dator vândut băncilor, Cornel Costea, săltat ieri de DNA, nu se sfia să lase şi câte o jumătate de miliard de lei vechi pe noapte la fiţosul club „Bamboo” din Capitală.

Cruciada legumelor

La începutul lunii decembrie a anului trecut, la nivelul IGPR a fost declanşată cea mai complexă operaţiune de combatere a evaziunii fiscale pe piaţa neagră a legumelor şi fructelor. Unde, de peste două decenii, legea o fac grupările de crimă organizată turceşti şi arabe. Mai mult de nevoie decât din propria iniţiativă, toate efectivele Serviciilor de Investigare a Fraudelor din ţară au fost trimise să dea iama prin complexurile angro, unde deşi se vând zeci de mii de tone de marfă zilnic, chitanţele fiscale sunt mai rare decât comercianţii autohtoni. Campania a coincis cu lansarea unei investiţii de câteva milioane de euro în sere a miliardarului ploieştean Ioan Niculae, cel care a şi cerut sprijinul autorităţilor pentru stârpirea concurenţei. De, instinct de businessman…

Rivalul lui Poponeţ

În urma „pogromului”, dealerii turci şi arabi care făceau de ani de zile vama TIR-urilor cu marfă în Ilfov sau Bucureşti s-au mutat la Ploieşti. Acolo unde şef al vămii fusese numit politic Dorel Costea. Un tânăr inspector vamal care în declaraţia de avere figura doar cu un salariu anual de ­18 340 lei anual şi un apartament luat prin credit imobiliar.
În schimb, şeful vămii suspectat de DNA că lua şpagă câte 10 000 euro pentru marile transporturi a lăsat în clubul „Bamboo” 12 500 euro, într-o singură noapte de distracţie. Mult, mai ales că punea în pericol recordul lui Poponeţ, cu 15 000 de euro la o singură notă!

Băsescu vrea controale în toate vămile

Portul Constanţa nu va scăpa de controalele DNA, ci dimpotrivă, anunţă Traian Băsescu: „Nicio vamă nu trebuie să rămână necontrolată după ce am văzut ce s-a întâmplat până acum. Sunt convins că Portul Constanţa trebuie să fie o prioritate. Dar nu mizaţi pe faptul că nu este. El este şi acum o prioritate”. În context, şeful statului a precizat şi că verificarea la sânge a vămilor este percepută în exterior “ca un succes în lupta anticorupţie a DNA-ului”.
Categorii: Naţional
Credem ca ai mai fi interesat si de:

Nu are comentarii.

Ziarul Antidotul nu-si asuma responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate in rubrica intitulata "Comentarii".

Nume:
E-mail: (nu se face public)
Comentariu:
Adauga
Sondaj

Cine va cîștiga alegerile pentru Primăria Galați?

Voteaza acum
hai la drum
ginecoaid
Anunturi antidotul.ro
Adauga anuntul tau