CNVA a devenit un surogat al LVA-ului

De Răzvan Postolache pe 10 oct 2008, 01:50
CNVA asigură producţia de studenţi la universităţile de duzină din occident
CNVA asigură producţia de studenţi la universităţile de duzină din occident
Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" s-a transformat într-o fabrică de creat false valori. A devenit o instituţie care licitează masiv pe extraordinarele performanţe ale unor vîrfuri, şi atît. Dar prestigiul cîştigat de liceu, cu ani în urmă, trebuie menţinut cu orice preţ, nu? Generaţia lui Mihai Manea, căreia LVA-ul îi datorează "schimbarea la faţă", nu s-a repetat. Treptat, numărul acelora care intrau la Yale sau Harvard a scăzut la unu sau doi pe an. Începe exodul în universităţi de duzină, unde foştii leveişti învaţă să devină funcţionari publici. Sînt universităţi în care la cursurile IT se predă Word sau Excel şi nu cum să faci design-ul unui procesor.
După integrarea României în UE, accesul în univesităţile occidentale e şi mai uşor. Se face doar pe bază de dosar, ca să zic aşa. Înainte, doar cei care făceau parte din elite îşi permiteau să plece la o facultate în străinătate şi mai şi reuşeau să intre pentru că erau cu adevărat foarte buni. Acum poate pleca aproape oricine. La Richmond, în Londra, te acceptă direct în anul II, dacă ai Bacul luat. Păi ce facultate e asta? Dar sună bine, nu?
Adevărul e că singurul lucru bun pe care îl mai oferă Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" a rămas faptul că te învaţă cum să-ţi pregăteştii un dosar. Nimic altceva nu mai contează. Roata trebuie învîrtită cu orice preţ. Putem vorbi de o adevărată politică inflaţionistă a diplomelor băgate pe bandă rulantă în CV-uri. Se acordă sute de diplome pe an, se fac aşa numitele acte caritabile, vizite la penitenciar, la copii orfani, la azilul de bătrîni şi în general orice activitate de pe urma căreia te poţi pricopsi cu o diplomă. Dar totul e de formă, superficial şi fără fond. Recomandarea ţi-o scrii tu, pentru că oricum se aprobă.
Vechiul prestigiu s-a tranformat în necesitatea de a presta zeci de ore de pregătire, plătite pe bani grei. Elevii mai răsăriţi sînt supraevaluaţi şi supradimensionaţi de profesori pentru că, nu-i aşa, nevoia, foamea de prestigiu e imensă.


Textul acesta a fost scris, gindit si conceput ca un pamflet. In consecinta va rugam sa-l consumati ca atare!

Categorii: Din Galaţi
Credem ca ai mai fi interesat si de:

160 Comentarii »

Ziarul Antidotul nu-si asuma responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate in rubrica intitulata "Comentarii".

Ascunde Comentariu  Miruna Stan a spus:
2008-10-10 15:12:05
bai ziaristu' lu' peste... tie-ti place sa o faci pe prostu' sau e doar un rol dintr-o piesa de teatru? cine te crezi tu pana la urma sa comentezi asa? vrei forumuri pe cacatu asta de site? gaseste si alte teme. ce liceu ai terminat? cat castigi? ce-ai facut tu la viata ta ca sa te frece grija de ce facem noi? du-te bai si numara muste pe pereti, ca poate-s mai interesante decat sa te dai rotund. si in fata cui? :)) de ce nu te legi de cele mai proaste licee din galati? pentru ca aia nici n-au auzit de internet si n-au cum sa-ti faca vizite si comentarii. rog toti elevii din cnva sau lva (cum vrea dobitocu sa numeasca) sa NU MAI COMENTEZE. nu mai dati satisfactie prostilor.
Ascunde Comentariu  ce te freak a spus:
2009-07-27 18:32:26
ba vagabondule apucate ma sa citesti o carte ... si dak vrei sa stii diplomele alea se castiga la concursuri nationale si internationale la care ajungi dak esti inteligent asa ca nu mai manca rahat ca te murdaresti.
Ascunde Comentariu  Miruna Stan a spus:
2008-10-10 15:39:48
P.S. nu pot sa nu adaug ca e mai de duzina facultatea terminata de tine decat universitatile din strainatate. apropo, din cate stiu, la richmond te accepta direct in anul 2 pentru sa studentii de aici au demonstrat ca sunt prea buni pt anul 1 si ca ce se face in anul 1 ei stiu deja. ti-am mai zis odata sa te informezi bine inainte sa mananci rahat, dar tu refuzi sa crezi ca esti prost. chiar, stii ce alineat dintr-un articol al constitutiei tarii am gasit? 6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine. nu ti se pare ca l-ai cam incalcat in articolul celalalt? mai vezi-ti de lungul nasului, amatorule.
Ascunde Comentariu  nimeni altu\' a spus:
2008-10-10 23:18:22
Ascunde Comentariu  Miruna Stan a spus:
2008-10-10 23:20:24
in niciun caz nu coincide lumea mea cu lumea creata de mintea ta.
Ascunde Comentariu  behehe a spus:
2008-10-12 00:01:53
Gresesti Miruna,tocmai pentru ca banuiam ,ca "nu esti ce pari a fi",te-am rugat sa pleci pentru a nu mai folosi limbajul "low level",caracteristic anumitor persoane. Erai pornita total aiurea sa aperi liceul ,de parca noi eram extrateresti. Tocmai pentru ca sunteti liceul fanion si cu profesorii cei mai buni ,avem pretentii.\\ iar ochii tuturor sunt atintiti asupra voastra. Daca ai sa cauti prin arhiva de pe site ai sa intelegi ca nu are nimeni nimic special cu tine ! Probabil cand o sa treci de-o varsta o sa devii si tu intoleranta la prostie,marlanie,hotie,etc. Pana atunci totul e roz-bombon. Bafta si numai bine.
Ascunde Comentariu  Miruna Stan a spus:
2008-10-12 00:10:48
mai omule, inceteaza, ca eu n-am sustinut ca are cineva ceva cu mine sau cu lva-ul. alea-s comentarii lasate de alte persoane. si nu mai dezvolt polemici ca sa-ti raspund pentru ca oricum devenim don quijotzi virtuali si mori de vant in acelasi timp. la revedere.
Ascunde Comentariu  catzavenku a spus:
2008-10-10 15:58:12
Ha-ha!
Imaginea cui s-a ce !?
Esti foarte tare tipo! Daca ai mai putin de 20 de ani e grav ca gindesti asta despre libertatea de opinie. Da' eu cred ca ai peste 50, ca prea dai exemple ca pe vremuri...
Ascunde Comentariu  Miruna Stan a spus:
2008-10-10 16:21:19
Imaginea mea de exemplu, taNpitule. spre deosebire de tine, mie nu-mi e rusine sa-mi dezvalui identitatea. Am 17. Vrei mai multe informatii? Tu cati ai? 13? Si eu la varsta aia luam de bun tot ce zicea presa, indiferent de calitatea ziarului sau de IQ-ul ziaristului.
Ascunde Comentariu  josnicie in presa a spus:
2008-10-10 16:05:42
tot ce obtii cu atitudinea asta anti-lva e sa te faci de rusine. devii penibil deja. raspunde mesajelor care iti sunt trimise sau intrebarilor care iti sunt puse! iti este rusine cu ce esti?

Ascunde Comentariu  Miruna Stan a spus:
2008-10-10 16:24:20
tu nu stii ca el nu-i raspunde decat tipului ala, hannibal? te asteptam, demizeule! hai vino sa debitezi si tu laolalta cu razvan p(r)ostolache ca sa am de ce sa rad, fara sa mai fiu nevoita sa si raspund. si apropo de discutiile deviate de ieri ale lui hannibal. curva e aia pe care n-ai avut-o si tarfa e aia care ti-a vizitat si tie patul (explicatie data de un baiat!). ce ziceai, ca-s curve leveistele? da, ma, sunt sigura ca toate-s curve pentru tine :))
Ascunde Comentariu  Vasilica a spus:
2008-10-10 16:24:44
Ahahahahha... au sarit book worms de cur..se simt jigniti saracutii... pai retarzilor din LVA voi daca e sa invatati ceva in viata asta, cu siguranta o sa invatati acolo in Londra un an-doi sau cat faceti. Antidotule, bravo nene! Da-le peste nas la scursurile alstea care se vad centrul pamantului si ei sunt vai mama lor prosti gramada care stau pe banii lu masa si a lu tatsu pina la 40 de ani. Cheers!
Ascunde Comentariu  Miruna Stan a spus:
2008-10-10 16:29:30
si ce bai gheorghe, ti-e ciuda ca tu esti o scursura fara bani? sau ca esti cu mult peste noi si totusi n-ai ajuns pana la londra? fii serios. si nu ma mai da pe spate ca stii engleza. apropo, bai boule, care nu esti retardat (bine ca suntem noi), "ma-sa" se scrie cu cratima. de cand nu ti-ai mai sters prafu din biblioteca?
Ascunde Comentariu  TM a spus:
2008-11-04 00:13:38
Pai hotarati-va,nu?in articol spune ca scade nivelul , ca scade IQ-ul.Daca ar exista o materie numita invidie ai lua si tu la harvard ca altii.Nu toti elevii lva-ului sunt copii de bani gata.Si chiar daca ar fi,as prefera de o mie de ori sa dau bani pe la pregatiri sau sa fiu tocilara si sa am rezultate bune si un viitor decat sa ajung o drogata care nu termina 8 clase(fara aluzii).Traim in Romania.Se da spaga la politisti,la politicieni...macar la profesori dai bani la pregatire si daca nu esti chiar paralel poate mai iesi si cu ceva.Daca ar fi sa fac o analogie...Dintre un politist corupt,omul care ii da spaga si omul care a anuntat politia de spaga,in Romania nu va fi inchis nici politicianul pentru ca primeste mita,nici omul care o da,ci cel care denunta,pentru ca nu a denuntat mai devreme...Asa si aici...dintre toate merele putrede din Romania v-ati gasit aici sa va legati de banii din care macar iese ceva .
Ascunde Comentariu  yo a spus:
2008-12-10 18:08:27
bah Vasilico tu esti o idioata. Fa eu am dat exam sa intru in a cincea aici acu iau 10 la teza nationala pe cand la alte scoli se iau 2.40. Macar eu invat ceva nu ca altii. Si nu ma refer la scoala 28 ,cuza sau pedagogic. ma refer la toate scolile de kkt din Galati. Sii tu Antidotule esti invidios ca nai ajuns aici!
Ascunde Comentariu  conu\' spiru a spus:
2009-04-02 17:28:15
bah yoo,dupe cum vorgheshti,bag sama,ca faci scoala,in care ai fi tu,de tot rasu'.Sunt si alte scoli in oras si in judet care sunt inainte de cnva.Spre exemplu Olimpiada de chimie unde ati fost jalnici.Si cei mai tari au fost niste ,,idioti'' de elevi de la o scoala de la tara,Independenta(toata stima OMULUI care ii pregateste),care au tinut steagu' sus si la Olimpiada Nationala si la alte concursuri,unde voi abia,abia va mai vedeti. Nu te mai umfla ca stim,din ce in ce mai multi cum se trece prin cnva(fara meditatii cu profu' de...,nu mergi ,,inainte'').Asta incumba santaj atat din partea profesorului-ceea ce este foarte grav,cat si din partea parintilor,care,de',au neshte progenituri foaaarte deshtepte,care,la randu' lor tre' sa ramana vajnici conducatori ai obstii!Dixit!
Ascunde Comentariu  Miruna Stan a spus:
2008-10-10 16:32:16
bai eu fac un test. poate folosesc forumu asta la vreo sesiune de comunicari pe la psihologie. vreau sa vad pana unde se inalta culmile prostiei. ajutati-ma, desteptilor, ca tot suntem prea prosti, noi, astia de la lva. va solicit ajutorul, prindeti ideea din zbor? sau e nevoie s-o pun pe repeat?
Ascunde Comentariu  Vasilica a spus:
2008-10-10 16:41:04
Bai "vaco" spre dezamagirea ta nu am terminat CNVA, am bani facuti de mine nu de mama si tata (pentru ca lucrez in alta tara, mai civilizata da romania) si mai stiu si engleza mai bine ca tine. Daca "ma-ta" sau "tac-tu" nu au bani, cu tot LVA-ul tau tot in piata la taraba ajungi sa lucrezi pentru eszti zero barat dupa ce termini liceul. Nu stii decat meniurile din Pascoville si cat costa pachetu de Kent 8 pe de rost.
Ascunde Comentariu  cineva din 21 a spus:
2009-04-02 17:45:46
lol mijto bv tie auzi da cei aia Pascoville?aa si apropo am citit faza aia cu, copii de la Indepenta. Da bv lor da mai e o chestie probabil ca aia stau cateva saptamani acasa sa invete pe cand astia de la lva mai au si alte materii importante.Oricum bv lor nu invinuesc pe nimeni
Ascunde Comentariu  Vaslica a spus:
2008-10-10 16:43:34
La cat esti de "desteapta" nu ai realizat ca scrii comentarii la un articol si ca nu te afli pe un "forum"
Ascunde Comentariu  Miruna Stan a spus:
2008-10-10 16:49:00
devenise forum ieri. mi se rupe mie ca muncesti in alta parte. de ce crezi ca din ce in ce mai multi elevi pleaca in strainatate la facultate? ca sa ramana acolo dup-aia. pentru ca vrem civilizatie, nu ordinarii de-ale unui ziarist infect care nu stie decat sa barfeasca in stanga si in dreapta. si da, pleaca in fiecare an mai multi decat in anul precedent, contrar articolului. si in plus, nu te freaca daca mama si tata au bani, pentru ca habar n-ai ce pot eu. iti garantez ca nu ajung la o taraba in piata. numai bine, civilizatule. m-ai jignit primul, m-am vazut nevoita sa-ti raspund. acum m-as lega de neamu tau, da' in felu asta nu mai terminam niciodata. hai da dovada de civilizatia pe care o pretinzi, si inghite-ti replicile de 2 lei.
Ascunde Comentariu  eu.probleme? a spus:
2008-10-10 16:47:56
nenea ziaristu', vrem sursele...si mai mult decat sursele obiectivitatea presei ! ai auzit de asa ceva ?(de unde, ca aia nu se asculta pe taraf tv :-j ) tu,macar la o universitate de duzina din aia ai fost? sau macar la o universitate de prin pechea? nu de alta, da' nu se prea vede! zii drept acum, ai vrut sa intri la lva si nu te-au primit? ca in general asta e atitudine astfel de om. iar ceilalti care aproba articolele sunt la fel...terminati de pe la metalurgic, energetic si restu' profesionalelor, frustrati ca, in ciuda genialitatii lor, ei spala wc-uri, in timp ce cei de la lva, asa retardati, prosti, etc. samd. cum sunt, stau confortabil in ditamai casa, au 7 masini, si le dau ordine. apucati-va de facut ceva in viata oameni! lasati iluziile ca cei din lva or sa devina emo peste noapte si or sa se sinucida pt ca voi credeti ca sunt prosti, pentru ca, nope, nu facem asa ceva. dimpotriva...va dam peste nas pana ne plictisim...numai ca nu prea ne plictisim ;;)
ah, si din nou, stimabile domn ziarist...intrarea in universitatile de pe afara s-a facut cam intotdeauna pe baza de dosar. dosar in care cei din lva au diplome de la examene ale caror nume tu nici sa le pronunti n-ai fi in stare.
(p.s - eu zic sa o lasi mai moale cu articolele ca poate se trezeste vr-un retardat de ala din lva care umbla la calculator pe cand matale te incaltai cu fesu' si iti face varza site-ul ;))
Ascunde Comentariu  Miruna Stan a spus:
2008-10-10 16:53:31
si daca tot suntem asa de bani gata, nu se gandeste ca vreun copil de-al unui mare smecher din politica sau presa citeste? ai grija ce mai spui, nene, ca nu stii cine mai aude... si stai fara grija, cu doamna Serban (da, aia de care ziceai ca e mahalagioaica) n-o sa ai probleme, ca i se cam rupe de jigodii ca tine. uite ca nu-i asa mahalagioaica pe cat stii tu. sa vedem si reactia doamnei Ionita in curand.. :) (stay tuned, coming up next: Madam Ionita & fra-su de la Viata Libera & nora-sa din politie) cumpara-ti hartie igienica si chiloti noi.
Ascunde Comentariu  behehe a spus:
2008-10-10 17:10:54
@Miru\\', iti multumim ca le-ai dat "mass" tuturor maturizatilor/nascutilor prematur, de la LVA si nu numai. Oricarui imbecil complexat din lumea reala, ii "corespunde" un blog,unde sa socializeze virtual. Faptul ca "ti-ai tras" Blog ca sa ridici in slavi niste profesori avizi dupa bani neimpozabili, nu poate decat sa ma lase rece iar in legatura cu scoala ta faimoasa, pot spune ca se incadreaza perfect in tabloul invatamantului romanesc de productie in serie, a idiotilor cu Diploma. Chiar nu-ti lacrimeza ochii de jena cand vezi cum se exprima virtual ,semidoctii agramati , ai LVA-lui aici ? Speram totusi ca la generatia tanara sa primeze ratiunea,tu primata fiind desigur, doar in acceptiunea parintelui evolutionismului !
.............................................................................
Papusa,am dat "copy-paste" la raspunsul meu din celalalt articol ,unde debitai aceleasi ineptii ca un papagal lesinat de foame. Acu' mai nou vad ca ai trecut la amenintari !!! Tu chiar esti "pruasta" fata ? Hai te rog ia-ti avortonii si jucariile si ... "Go planet" ... pe blogu' tau. E ultimul avertisment dupa care iti aduc toate neamurile aici,de la al' cu tata-n gura pan' la al' cu barba sura.
Inchei citand un "fraier", "Voi sunteti mandria Romei,... ?"
Ascunde Comentariu  Miruna Stan a spus:
2008-10-10 17:19:08
vai, iarta-ma, draga. mii de scuze. n-o sa mai scot un cuvant in fata ta, pentru ca altfel ma injuri. asta-i tot ce poti? e o simpla curiozitate, nu o provocare. si de ce ai avea tu o problema cu blogul meu? macar eu mai am despre ce sa scriu, nu ma invart in jurul unei liste de injuraturi si acuzatii nefondate. auzi, daca dau 2 lei vechi pe tine primesc si rest? gata, te pup, am plecat de pe meleagurile virtuale ale acestui ARTICOL, ca nuuuu, nu-l facem forum. (doar deh, tre sa scrie sus ca e forum, altfel nu-i). mai astep articole inteligente de la razvan.
Ascunde Comentariu  behehe a spus:
2008-10-10 17:33:39
Mai Miruna, esti mai mica decat fica-mea si de la sine inteles as putea sa-ti fiu tata, desi n-o cunosc pe maica-ta, eu fiind la viata mea un familist cuminte, care n-a sarit gardul la bagaboantele caminului de fete. Refuz sa ma cobor la nivelul tau de "hai faiv" ! Te asigur ca Razvan e un baiat finut atunci cand scrie articole referitoare la LVA si la fel de mult stiu ca el asteapta parerea oamenilor maturi nu a copiilor fugiti de la Jetix.
Ascunde Comentariu  Miruna Stan a spus:
2008-10-10 17:57:14
in cazul asta, mosule, tu chiar n-ai altceva mai bun de facut decat sa faci trafic pe bloguri si pe "hai faiv"? e cam trist daca la varsta asta faci asa ceva. chiar si daca (sa presupunem) lucrezi in domeniul IT. in acelasi timp e trist ca ai aproape acelasi limbaj ca mine. nu zic ca la mine ar fi scuzabil, dar la tine e de neiertat daca vorbesti in felul asta. tine-ti jignirile pentru tine. si degeaba e fiica-ta mai mare decat mine. e mare doar ca varsta. demonstreaza-mi mai mult daca poti. si da-mi argumente valide si concrete, nu mai fi evaziv nene. spune-mi exact ce face, ce liceu a terminat, la ce facultate e, daca a terminat sau nu, ce munceste, cat castiga, ce diplome importante are, hai, trimite-mi o copie dupa CV-ul ei prin mail. si dup-aia sa ai tupeu sa spui ca e mare. si nu-l mai pupa in cur pe razvan. ti-e ruda sau prieten? ii esti dator cu ceva? daca nu, abtine-te. nu mi se pare absolut deloc finut. si am colaborat si eu o vreme cu un ziar, asa ca nu ma invata tu pe mine ce-i aia presa. ca as prinde fineturile daca ar exista. badaraniile deja ma fac sa vars. gata, nu-ti mai raspund, te las sa te mandresti cu fiica-ta aia mare si sa-l pupi in fund pe razvan care nu se oboseste niciodata sa raspunda provocarilor de a contraargumenta. greu la deal cu boii. marimea nu conteaza.
Ascunde Comentariu  Miruna Stan a spus:
2008-10-10 18:01:42
si nickname-urile mi se parea caracteristice andolescentilor care se ascund dupa deget, sa nu stie lumea cine-i ala de injura cu atata patos. da' tu poate esti vreun mare smecher cu statut si nu vrei sa apara pe google pagina asta daca da cineva search cu numele tau. puteai macar sa pui o litera, o initiala, nu behehe. esti membru PNG?
Ascunde Comentariu  behehe a spus:
2008-10-10 18:32:49
Fetito,eu zic ca pe tine te-au bagat in seama prea mult oamenii mari. Habar n-ai ce-i viata si mai concret ce-i esential in viata. Faci un amalgam din bani si diplome deoarece parintii tai ti-au asigurat doar o educatie partiala. Esti inca necoapta si crezi ca tot ce zboara se mananca,o adolescenta proasta care sprijina peretii sa nu cada de pe Hi5,o reclama vie a profesorilor hapsani de la LVA. Cu unii dintre ei am facut si eu matematica si fizica iar generala am facut-o la 28,pe timpul cand profesorii faceau pregatire cu elevii din pasiune,nu cu 500.000 ora ! Tu stii macar ce marire de salarii cer jigodile astea acum ? Nu, probabil ai un orizont limitat de vedere,tu nefiind limitata,sper.
Refezitor la ambalajul tau extern,recunosc ca poti merge linistita noaptea pe strada dezbracata ,prin cel mai famat cartier, nimeni nu te va baga in seama, doar tu.
Ascunde Comentariu  Miruna Stan a spus:
2008-10-10 18:44:28
unu la mana: un barbat cu demnitate nu vorbeste in halul asta fara motiv. doi la mana: bine ca ai tu habar ce-i aia viata. ce-ai ajuns? hai, da-te exemplu daca tot eu nu stiu pe ce lume traiesc, imbecilule. apoi tu nu stii ce profil am eu pe hi5, ce poze am, daca sprijin sau nu peretii. chiar tre sa fii dobitoc sa ma incadrezi in categoria de pitipoane, fiind IN NECUNOSTINTA DE CAUZA. does that ring a bell? si mai am si restrictie pe profil, asa ca nu te impauna acuma sa spui ca imi stii profilul. incearca sa intelegi ca nu sunt o oarecare proasta din targ care isi ridica poalele in cap cand vede pantalon umflat in zona prohabului. nu ma mai confunda cu fiica-ta. probabil de la ea crezi ca intelegi adolescentele din ziua de azi. si nu stii cum arat, asa ca mai taci dracului din gura, labar varstnic ce esti.
Ascunde Comentariu  hannibal a spus:
2008-10-10 18:53:40
cu replica asta..sincer..ai dat dovada de imbecilitate...nu se vb asa ma puiule...azi nu am comentat nimic..tocmai pt ca vroiam sa va vad elucubratiile..si sincer sunt peste asteptari..v-am subestimat prostia,imbecilitatea si gradul de retard..da m-ati convins...acum stiu..o sa-mi dai o replica inteligenta..o astept...probabil ca o sa o comentez..dar da dovada de inteligenta Miruna si nu mai comenta aici..nu te mai baga intr-o mocirla din care te zbati cu disperare sa iesi...nu e cazul...da dovada de bun simt si inteligenta(pt ca tot te laudai cu ele) si posteaza-ti comentariile pe blog...nu te-am jignit cu nimic in acest comment..dar ma astept sa o faci tu...nu o sa ma supar...
Ascunde Comentariu  behehe a spus:
2008-10-10 20:12:36
Scuze anticipate tuturor cititorilor.
Jartik,nu-i vina mea daca ma-ta te-a facut la betie pe Centura iar incertitudinea paternitatii e subiect tabu la voi in familie. Tu-mi dai mie lectii de informatica care am doua brevete,gioarso ?Tu n-ai vazut inca telenovele cate carti de specialitate in domeniul electronicii si informaticii am. Pai cand eu stiam de Z80 tu sugeai la tac-tu,idioato ! Nu ma compara cu tac-tu care vinea beat acasa, o bate pe ma-ta si apoi se pisa pe el. Tu crezi ca daca imbecilii de la Monitorul ti-au plantat poza de maimuta lobotomiata , pe prima pagina,au facut-o ca erai mare vedeta ? Nu proasto, pur si simplu n-aveau subiecte . Tu ca o buna cre(s)tina ce esti nu poti intelege ca pentru profesorii de la LVA esti doar o reclama cu efect scontat ! In scurt timp dupa niste rezultate a unor robotei ca tine,familiile viteilor se duc cu cardul si cotizeaza 500.000 pe sedinta. Am fost suficient de clar stupido ? Un elev bun poate invata si singur n-are nevoie sa-i faca p_la mare nu-stiu-carui profesor.
Daca tot te f_te grija,desi banuiesc cine-i nu-l cunosc personal pe Razvan iar aluziile tale de jigodie penala poti sa i le traduci lu' mata in timpul pauzei dintre doua examene orale.
Ascunde Comentariu  Miruna Stan a spus:
2008-10-10 20:44:39
suculent comentariu. bravo nene. asa se vorbeste la varsta ta. si banuiam eu ca esti mare si tare daca nu ti-ai dezvaluit identitatea. ti-as raspunde cu aceeasi moneda, dar vad ca e mai bine sa te las sa te caci pe tine cu brevetele tale cu tot. o singura intrebare mai am... tac-tu te-a facut cu stanga sau cu dreapta? nici nu-i cazu sa-mi raspunzi ca era retorica. incearca si tu sa fii mai subtil cand incerci sa jignesti. sau daca o faci direct, limiteaza-ti cantitatea... esti penibil tataie. hai fa-ma cum iti vine la gura daca atata poti, eu nu mai am ce discuta pe aici, m-am lamurit si de calitatea ziarului si de nivelul cititorilor.
Ascunde Comentariu  behehe a spus:
2008-10-10 20:48:45
Poti sa pleci fara probleme m_isto pe blogul tau de tarfa ieftina,numarul persoanelor inteligente de pe acest site va ramane constant.
Ascunde Comentariu  Miruna Stan a spus:
2008-10-10 21:00:53
bai tu mai ai multe replici de-astea de inteligent (cum iti place tie sa crezi ca esti)? hai mai spune-mi, ca eu imi iau notite.
Ascunde Comentariu  ea_A a spus:
2008-10-21 15:48:18
mai fata,cu toate replicile tale..si cu tot limbajul tau nu ai reusit sa demonstrezi decat contrariul a ceea ce ai vrut tu sa arati,faptul ca tot ce se petrece acolo este de fatada.Mai bine ti-ai lua papusile...sau cartile si te-ai ocupa de cu totul altceva decat sa ne arati ca stii sa injuri si sa ne obosesti cu replici ieftine..de "hai faiv" sau mesenger si sincer NU NE INTERESEAZA ca ai tu profilul restrictionat si detalii de genul care iti reflecta prostia si nicidecum gradul sporit de inteligenta.A..si nici vreo mare eroina nu te face...esti un copil si copii isi vad de altele.
Ascunde Comentariu  Cosmin a spus:
2008-10-11 16:28:56
pai mha sclavule fututen gura da cum iti permiti tu sa vb asha ma panarama de om care eshti ca de altfel te mai si lauzi ca ai o fata de varsta ei ... pai bine ma sontorog fara viitor si la varsta ta tu iti permiti sa injuri o fata de 17 ani mha?? si pe deasupra mai folosesti si cuvinte sofisticate ca sa vada lumea ca nu esti chiar atat de oaie pe cat spune nicku tau. bha da macar tu stii ceva despre CNVA ma?? sau acolo ai vrut sa te duci da fiind prea prost ai terminat profesionala la auto??? mai usor cu astfel de comentarii si daca tot eshti asa tare in gura macar posteaza numele sau o adresa de e-mail bagamiash p**an mata de figurant. ca din cauza astora ca tine moare lumea de foame si se duce tara asta de rapa. Asta ca sati demonstrez ca si un lvist poate sa injure. da proble e ca noi nu ne coboram la nivelul unei scursuri a societatii.
Ascunde Comentariu  hannibal a spus:
2008-10-11 17:29:24
man..iti inteleg supararea si frustrarea..dar crezi ca ai rezolvat ceva injurand ca un jegos?(nu te-am facut jegos..ci am zis ca ai injurat ca unul)... pretinzi a fi din cnva...ok...tb ta..alegerea ta...dar te-ai simtit bine injurandu-l pe behehe sau cum si-o spune?ai rezolvat ceva?nu..te asigur ca nu..si am mai zis...daca tot ne porcaim..hai s-o facem intre noi..fara mame..fara bagami-as in mata..tactu...e mai cinstit asa...fii just cosmine...macar fata de tine...
Ascunde Comentariu  Cosmin a spus:
2008-10-11 19:49:29
bha hannibal de fapt shtii ca ai dreptate. nare rost sami pun mintea cu el..
Ascunde Comentariu  hannibal a spus:
2008-10-11 21:58:39
nu vb de pus mintea omule..intelege asta si nu va mai credeti cei mai destepti ca nu sunteti..sunt multi altii mult mai inteligenti decat tine..decat mine....e vb pur si simplu despre faptul ca nu ai rezolvat nimic injurandu-l de masa..taica-su sau de altii....nu cu bagami-as...sugemi-o sau futute-n rezolvi ceva...ci cu argumente solide si bine argumentate...
Ascunde Comentariu  Miruna Stan a spus:
2008-10-11 22:20:11
cred ca doar ii raspunsese cu aceeasi moneda. stii, daca ai o gorila, nu-i explici matematica in numere scrise pe-o tablitza, ci ii numeri banane. mai mult nu poate. cred ca asta a facut si cosmin cu oaia de mai sus.
Ascunde Comentariu  hannibal a spus:
2008-10-11 22:31:01
sunt convins ca a incercat sa-i raspunda la fel...dar eu intrebam ce a rezolvat....si nu cataloga nici tu oamenii dupa ce parere au pe un site,ziar,forum...multi ne spunem frustrarile prin diverse locuri,in anumite locuri...dar asta nu inseamna ca suntem idioti sau cretini.sau oi cum spuneai tu.eu am avut multe dispute nu tocmai ortodoxe cu behehe(pe site ma refer ca altfel habar nu am cine e0..si eu l-am facut oaie..si imbecil..dar mi-am schimbat parerea citind si alte comentarii destul de inteligente...de aia spun..nu caracterizati un om doar dupa niste randuri scrise undeva.la un comment poate fi cretin la altul genial..dar asta nu inseamna ca e nici cretin nici genial in realitate..nu poti cataloga pe cineva doar dupa niste cuvinte scrise.
Ascunde Comentariu  Miruna Stan a spus:
2008-10-11 22:54:36
am prejudecati. my bad. poate ca nu trebuie catalogati, da' nici nu poti sa te uiti cum un barbat de aproximativ 40 de ani injura o adolescenta de 17 ani si sa-ti zici : "lasa-l mah, el nu e bou. sunt sigur ca are si momente cand ii spune nevesti-si c-o iubeste. ce conteaza ca mai si injura ca din fundu pesterii?" ... tre sa fii naiv sa gandesti asa. si POTI gandi asa numai daca iti demonstreaza ca are si sclipiri de geniu. deocamdata mie nu mi-a demonstrat decat ca e de joasa speta, asa ca nu se aplica regula ta.
Ascunde Comentariu  Cosmin a spus:
2008-10-12 14:23:50
bha sa stii ca eu chiar nu ma cred mai destept ca el . da exact la asta ma refeream. adica la injuraturi. nu trebuia sami pun mintea cu el de prima oara . da ai vazut ca acuma poate sa vorbeasca si frumos. eu nam nimic cu nimeni si poate multi de aici au dreptate. da e normal sa te enervezi cand vezi ca cineva incepe sa injure aiurea.
Ascunde Comentariu  behehe a spus:
2008-10-11 18:24:55
Ladies and gentlemen ... we have a winner!
Flacau tocmai ai castigat concursul, "Cine-i da lu' Miruna o limba !", desi sunt convins ca de departe esti olimpicul LVA-lui la toate,atata timp cat tac-tu are bani pe card.
De fapt ce spun eu aici,sigur esti etalonul liceului la Romana si la "limbi straine".
Mirunaaa,acesti agramati sunt colegii tai nu ? Pentru ei ai intervenit pe acest site cu
expresii jignitoare la adresa lui Ravan ?
Muila care-o faci pe Zorro al fetelor "nf" de pe Net, daca tu ai intrat cu spaga la LVA,
nu genealiza.Nu privi ploaia din prisma ciorapilor tai uzi. Pentru cultura ta generala,prin'82 jucam sah cu Ciuchina si Popa, care-mi erau profesori de fizica si matematica.Popa locuia pe-atunci modest, intr-o garsoniera in M40.
Inutil sa te intreb pe unde erai atunci fraiere,dar sigur ma-ta era la prima menarha sau in cel mai bun caz avea ciclul neregulat. Daca nu s-ar fi eludat legea privind interdictia la proceere a persoanelor sifilitice nu ne-am fi bucurat de expresiile tale de rahat cu care vrei sa impresionezi centuristele.
Ascunde Comentariu  Cosmin a spus:
2008-10-11 20:00:22
bha pushtyu stii care e problema?? ca nu sunt nici pe departe olimpic si nici nam atatia bani pe cat crezi tu. de fapt am atatia bani cat are o familie normala cu buget mediu. si nici nam intrat cu spaga la LVA. de fapt sunt putini care au intrat cu spaga. da tu fiindca probabil tiar fi placut sa inveti la LVA da fiind prea inapt probabil ai terminat Asachi si te inteleg ca esti frustrat. da asta e ma doar pentru ca altii sunt mai destepti ca tine nu trebuie sai condamni. asta e macar astia din LVA au un viitor. si pentru cultura ta generala da sunt coleg cu miruna da nam intervenit numai de asta ci mai mult din cauza ca ma enervez cand vad cate un idiot de asta care vorbeste despre lucruri pe care nu le stie. app inca o intrebare. esti cumva homosexual?? ca vorbesti de razvan asta de parca tear fi futut.
Ascunde Comentariu  Ina a spus:
2008-10-11 21:23:13
bai BEHEHE da' esti tare nene....jos palaria bah cretinule...acum te simti mai bn ca ai injurat'o p miruna? du'te bah si culturalizeaza'te sau fa ceva util societatii si dispari.
bai sclavule, mai si zici ca ai fost la LVA...asta dovedeste ca esti si mai prost decat credeam pentru ca doar un om cu adevarat imbecil ar putea sa iasa asa dupa ce a terminat LVA'ul(sau te'au exmatriculat?)....ar trebui sa'ti fie rusine. ai trecut ca gasca prin apa prn liceu. din cauza scursurilor ca tine care ne fac de ras tara a ajuns Romania in halu' asta...si va mai mirati tu si acest XOXO Gossip Girl al Galatiului(Razvan Postolache) dc plekm in strainatate...ca sa scapam de lichele ca voi care habar n'aveti ce inseamna profesionalism si bun-simt...du'te bah cretinule la un psiholog ca mai esti si obsedat sexual
Ascunde Comentariu  spanu a spus:
2008-10-11 22:54:44
tocmai te-ai coborat la "nivelul unei scursuri a societatii". du-te tu putin in liceul auto si zi-le ceva de liceul lor (preventiv sa iei si un sapun) ca tot te vad tare in gura. :)
don't worry...there's no sugar!
Ascunde Comentariu  Ina a spus:
2008-10-11 21:36:19
da' bravo tie bah boule ca stii informatica...da' faptu' ca te pui cu niste adolescenti si ii vorbesti asa unei fete de 17 ani pe care n'o cunosti si care n'a facut altceva decat sa'si exprime parerea dovedeste ca esti mai mult decat imbecil...cu ce te ajuta bah ca stii informatik daca tu in realitate esti mai prost ca noaptea? ce ti s'a intamplat de esti asa frustrat? te'au concediat din cauza ca stii prea multa informatica? nu'ti mai merge jucarica?
bah, boule, daca tac'tu te'a batut cu cureaua cand erai mic de ti'a zdruncinat creierii asta nu'nseamna ca trebuie sa ne persecuti pe noi. calmeaza'te bah inaptule si cere'ti scuze...esti un zero
Ascunde Comentariu  hannibal a spus:
2008-10-11 21:55:19
fii rationala Ina...gandeste-te ca a fost josnic si din partea mirunei sa injure ca la usa cortului pe cineva care e cam de-o varsta cu parintii ei(dupa cum sustine)...asa ca nu o mai dati in mironosite si sfinti ca nu e cazul...fii realista....si nu ar strica putin bun simt si din partea ta.nu stiu cine e behehe...dar nu e normal ca niste mucosi(si asta fara sa jignesc pt ca si eu eram tot un mucos la 16-17 ani) sa injure ca niste nenorociti...cu atat mai mult cu cat sustineti ca sunteti elita galatiului in materie de invatamant...fii justa si tu si lasati-0o moarta...e mai bine..crede-ma....stiti ce ati rezolvat prin mesajele ofensatoare si jignirile aduse de voi?nimic..absolut nimic...din contra.le-ati dat unora de inteles ca sunteti niste copii retardati si cretini(si sunteti..nu toti ce e drept..sunt si exceptii...si multe inca) iar altora le-ati confirmat faptul ca niste copii de 16-17 ani...fie ca sunt la cnva sau liceul auto au mintea-n cur...si nu e o jignire asta...asa ca ..pe bune..lasati-o balta.acum probabil o sa ma injure multi...nu ma supar...dar astept macar din partea ta un mesaj sincer,corect si realist...
Ascunde Comentariu  Miruna Stan a spus:
2008-10-11 22:17:46
eu de asta mi-am dat seama deja. si de-asta n-am mai trantit injuraturi, tocmai ca sa nu se creada ca mintea mea e prea adanc acolo unde ziceai tu :)).
Ascunde Comentariu  cincin a spus:
2008-10-11 23:00:23
bravo maimuto.meriti o rasplata.tine de aici o banana.
Ascunde Comentariu  behehe a spus:
2008-10-11 23:04:03
Sa stii ca 7 ani de LVA nu echivaleaza cu 7 ani de-acasa .Daca ai scroll la mouse uita-te cine a lansat primele jighniri pe acest site desi ai fost rugata sa te muti cu prietenii tai pe blogul tau. Daca totusi vrei sa intervii in discutiile celor mai in varsta, trebuie s-o faci in mod cuviincios si cu argumente. Ai o parere total deformata daca-ti imaginezi ca are cineva ceva cu LVA-ul. Da,cu profesorii ipocriti care nu-si fac meseria decat la pregatiri avem si vom avea tot timpul ceva,pentru ca noi ne platit impozitele cinstit. E suficient sa citesc cateva mesaje agramate,nu conteaza ca sunt sau nu injuraturi,ca sa-mi dau seama ca faceti Romana cu femeia de serviciu,unii. Acu' daca ai argumente pertinente de adus in apararea profesorilor, care fac pregatire pentru bani,in detrimentul orelor normale de curs,dezvolta-le.
Ascunde Comentariu  Miruna Stan a spus:
2008-10-11 23:09:26
argumentul e unul singur: performanta nu se atinge la clasa. punct. tristul adevar e ca multi elevi se duc la pregatire pentru ca nu pricep de la clasa. pentru mine lucrurile stau altfel. ma duc la pregatire ca sa stiu mai mult. nu poti preda cursuri de facultate la o materie reala daca ai un elev din 30 interesat de materia ta, nu? si puteai sa vorbesti asa civilizat de la inceput. vezi? si eu pot vorbi civilizat cand am cu cine. si daca m-am legat de articol, nu te-ai legat de mine. eu nu m-am legat de tine prima. mai facem mult teoria chibritului?
Ascunde Comentariu  behehe a spus:
2008-10-11 23:22:49
EXCEPTIA nu face regula, Miruna ! Profesorii sunt platiti sa-i faca pe elevi sa inteleaga ceea ce predau in timpul orelor de curs iar... s-avem pardon, copii de la LVA sunt, sau s-ar dori sa fie printre cei mai dotati copii,intelectual vorbind. Probabil ca inca mai gasim pe Net mediile de intrare,ce zici ?
Ascunde Comentariu  Miruna Stan a spus:
2008-10-11 23:29:42
(nu pot sa ma abtin sa ma intreb cum am ajuns de la statutul de gioarsa la ala de exceptie). trecand peste dilemele mele, nu crezi ca iti cam bati joc de noi spunand ca "s-ar dori sa fie printre cei mai dotati copii"? fiecare (din majoritate, nu vorbim de uscaturile liceului) are domeniul lui de activitate. nu conteaza daca e vorba de o stiinta, o limba, o arta sau un sport. majoritatea fac ceva ce ii intereseaza, ce le place. deja prezenta unei activitati atrage dupa sine o lipsa de interes fata de orice n-are legatura cu activitatea respectiva. nu confunda dotarile noastre cu vasnicul concept de tocilarism bovin. avem si de-aia, dar nu-s ei majoritari.
Ascunde Comentariu  Miruna Stan a spus:
2008-10-11 23:31:10
vesnicul* (vroiam sa zic). p.s. ma enerveaza latimea spatiului in care scriu, hai sa vorbim mai jos, in spatii mai late eventual. deschide un mesaj nou.
Ascunde Comentariu  TM a spus:
2008-11-04 00:20:32
Copiii de la LVA care, vorba ta, au medii mari o sa ramana tot la lva la liceu ca doar nu o sa se duca la arte si meserii,asa ca ce importa atata media.Toti care insultati lva-ul banuiesc ca nu vreti sa dati acolo la liceu si nici la harvard la facultate.Asa ca nu vad ce va deranjeaza niste medii pe care oricum nimeni nu vine sa le compare cu ale voastre si sa va dea pe voi afara de la liceu sau facultate.
Ascunde Comentariu  Ina a spus:
2008-10-11 22:18:44
si poate te'ai fi asteptat sa'l respectam cu totii pe acest behehe doar pentru ca este de varsta parintilor nostri? respectul se castiga...primul comment pe care l'am dat(nu cu acest nume) a fost mai mult decat civilizat da' bineinteles ca am fost atacata in mod stupid de acelasi individ asa ca nu pot sa am ingaduinta pentru acest mare informatician care spune numai tampenii.
este mai mult decat evident ca voi toti aveti ceva impotriva LVA'ului si tot ce pot sa spun este ca noi stim care este valoarea noastra, ce putem face in viata si nu avem nevoie si nici nu trebuie sa va convingem pe voi de absolut nimic. n'aveti decat sa fierbeti in suc propriu cand va ganditi la LVA, la banii pe care ii iau ai nostri si tot asa...daca asta va ajuta sa traiti mai bine sau sa fiti mai buni atunci tineti'o tot asa

Ascunde Comentariu  hannibal a spus:
2008-10-11 22:25:26
nu e vb despre respectul pt cineva..ci de cel pt tine.nu cred ca are nimeni nimic impotriva cnva-ului puiule..sau cel putin eu nu am...mi-e absolut indiferent.eu vb despre faptul ca nu ai rezolvat nimic injurandu-l..ci ca ai dat dovada de infantilism.stai linistia ca nu fierbe nimeni in niciun suc de grija lva-ului...ai deviat de la ce ti-am zis eu si de la subiectul articolului aiurea..tot n-ai rezolvat nimic,...
Ascunde Comentariu  nimeni altu\' a spus:
2008-10-10 23:27:25
parinti de bani gata,pile..si cam atat.ce sa mai ceri...vad ca juma din commenturi sunt ale tale si asta inseamna ca ti-ai luat foc rau. doare adevarul?
Ascunde Comentariu  Miruna Stan a spus:
2008-10-10 23:36:48
nu draga, doare doar prostia. tu esti de pe la vreun SAM? abtine-te. nu stii nici cati bani am si nici cate pile. si nici ce rezultate. pune-ti un calus la gura.
Ascunde Comentariu   nimeni a spus:
2008-10-11 23:03:45
si daca eram la SAM tot eram peste tine.calus ti-oi pune eu tie cand....cand...
Ascunde Comentariu  eu.probleme? a spus:
2008-10-10 16:55:27
nu te mai agita, rimuna, ca ii lasi comentarii cat n-a avut in toata "cariera" de jurnalist. lasa-l sa fiarba in suc propriu. si sa isi suporte consecintele cand or sa apara.
Ascunde Comentariu  Ada a spus:
2008-10-10 16:57:23
Mare'i gradina lui Dumnezeu si multi ii sar gardul....numai ca tu Razvanele ai trecut direct prin el ca nu te'a dus capul sa sari. Da' nu'i nimic mai, trebuie sa fim ingaduitori cu toate dobitoacele pe care le-a creat Dumnezeu ca de, asa se cuvine. Observ ca ti s'a pus pata pe LVA si ca nu te lasi pana nu ne improsti pe toti cu noroi. saracu' de tine, in ce fundatura traiesti tu oare? Mai luceafar al jurnalismului, daca o sa cobori de pe culmile pe care te afli o sa descoperi ca este o mare criza economica in SUA care ne afecteaza si pe noi, ca o sa fie alegeri...stiu ca toate astea te depasesc da' ai putea macar sa incerci sa vezi despre ce e vorba nu sa te legi de LVA zilnic demonstrandu-ne cat esti de frustrat...pentru asta s'a inventat jurnalul!
ce stii tu oare despre universitatile din strainatate? chiar crezi ca se compara cu facultatea pe care ai facut'o tu?(daca ai facut'o)....te roade ca se intra pe baza de dosar? da' oare la unele dintre facultatile de la noi pe ce baza se intra? si bineinteles ca dosarul trebuie sa contina anumite lucruri adica rezultate la niste examene internationale SAT, Toefl, Cambridge(sa nu plangi acum ca tu nu le'ai dat ca asta e nu toti pot), activitati extracuriculare....razvanel, continua sa scrii ca ne place la nebunie:x
Ascunde Comentariu  Ada a spus:
2008-10-10 17:02:12
ah, am uitat sa'ti spun SUA= Statele Unite ale Americii n'as vrea sa plangi din cauza ca nu stii despre ce vorbesc....si miruna....nu mai face glumitze d'astea cu stay tuned si alte cuvinte ca in engleza ca aici pana si romana "e grele"
Ascunde Comentariu  Vasilica a spus:
2008-10-10 17:03:30
Miruna aparent esti prea copila ca sa stii ca, presa scrisa (in special ziarele impartiale) este singura care mai face ceva pentru tara aia. Mai ai de citit se pare... si nu ma refer la Inbox-ul de pe Hi5.
Ascunde Comentariu  Miruna Stan a spus:
2008-10-10 17:15:04
din patriotism o sa dau la jurnlism. si nu-mi mai folosesc contul de pe hi5, desi nu l-am sters. asta era singura ta problema? hai ca eu inca te ascult... mai zi-mi.
Ascunde Comentariu  eu.probleme? a spus:
2008-10-10 17:18:28
IMPARŢIÁL, -Ă, imparţiali, -e, adj. Capabil să facă o apreciere justă, obiectivă; nepărtinitor, obiectiv, drept;

asta e din DEX. domnu' care a scris ce a scris nu e impartial, e subiectiv. asta e evident. un articol obiectiv ar prezenta avantajele si dezavantajele unui liceu. nu, nu ale unui singur liceu, ci ale tuturor, caci un articol obiectiv are ca scop informarea cititorului, pentru ca cititorul sa isi formeze PROPRIA parere despre un anumit lucru. de ce ar scrie cineva un articol impartial despre un liceu din galati?
de asta se duce neamu' nostru de rapa. e mai simplu sa arunci cu noroi decat sa recunosti valoarea. e mai simplu sa vezi paiul din ochiul altuia decat barna din ochiul tau.
Ascunde Comentariu  Miruna Stan a spus:
2008-10-10 17:20:13
rade cioara de drac ca-i negru. asa si cu astia :))
Ascunde Comentariu  Remus a spus:
2008-10-10 18:11:22

Sunt foarte multe lucruri pentru care CNVA poate fi criticat, dar, sincer, cine e in pozitia de a face asta ? Strict cei implicati, si chiar o fac, din plin. Insa orice opinie exterioara e cel mult ingrata. Nimeni in afara lvistului nu are dreptul sa critice, pentru ca nu exista vreo forma prin care comunitatea locala favorizeaza aceasta institutie, prin care aceasta institutie sa fie datoare sa presteze mai mult decat standardele (de 2 lei, decadente, "europene") impuse de MEC, pentru ca CNVA nu este dator altcuiva decat elevilor si cadrelor sale in a oferi tot ce a facut atatia ani diferenta dintre o institutie standard si una de prestigiu.
Situatia plecarilor in strainatate este una gresit inteleasa, in general. CNVA presupune oportunitati mai multe, "mai bune", dar acestea nu sunt distribuite gratuit, la un cost marginal scazut, ca intr-o facilitate de productie in masa. Insasi procesul de aplicare poate fi o proba de departajare pentru unii. Daca se poate vorbi despre un efort in acest sens, este strict un efort consistent, sustinut. Si mai presus de toate, este o dovada de curaj, ca la aceasta varsta sa pleci din sistemul sigur, "calduroso-comunist", si sa traiesti efectiv 3-5 ani departe de tot ce ai facut pana atunci. E de apreciat ca la varste de 17-18 ani, acesti tineri fac parte din elita unor universitati de prestigiu, in timp ce se descurca cu cel putin un job, precum si cu diferitele chestiuni de menajerie( si alte dileme “mai mult sau mai putin” existentiale, specifice varstei :)) hehehe pentru cunoscatori). Orice padure isi are uscaturile, iar daca acestea folosesc celor care au nevoie sa se incalzeasca pentru ca nu e nimic altceva care sa le tina de cald, tot e bine( it caters for the cnva altruistic spirit).
Sustin acestea dupa 8 ani ca si cnvist, dupa ce, cred eu, am cunoscut toate aspectele acelei "vetre de cultura nationala". Si pot spune oricand ca sunt mandru de aceasta experienta, chiar daca, poate mai mult decat altii, am avut contacte cu partile "intunecate" ale fenomenului. Nu pot sa spun decat ca e jenant sa vad cum devine un subiect pe care comentatori de duzina isi insira frustrarile, de orice fel si cu orice chip, ignorand faptul ca absolventii acestui liceu sunt deseori singurul motiv pentru care Galatiul e verificat pe harta in afara tarii.
Ascunde Comentariu  aurelia a spus:
2008-10-10 19:55:42
imi place ca ai tinut sa citezi din comentariul meu ceva... a inceput sa ma amuze prostia ta. dar sincer cu ce te-a deranjat pe tine cnva-ul? sau esti asa frustrat ca taman niste madame sunt capabile sa produca o asemenea suma de bani? asta demonstreaza ca mai esti si misogin. hai te pup si asteptam cu nerabdare noi articole. P.S. ce tre' sa fac sa devin presedinta fanclubului tau?
Ascunde Comentariu  behehe a spus:
2008-10-10 20:30:04
Mda,cred ca o prestatie orala ar fi suficienta pentru inceput ! Banuiesc ca esti majora, n-am vrea sa fim trimsi in judecata pentru viol virtual, in caz de forta majora ! :)
Apropo Razvane, poate ar trebui sa pui pe site si o limita de varsta pentru cei de la LVA. Mi-ar place sa participe pe-aici la discutie,profesorii si mamele copiilor astia teribilisti.
Ascunde Comentariu  Ina a spus:
2008-10-11 20:35:10
s'a rasturnat caruta cu prosti p'aici....da' bine bai inaptilor, na' ca sa ma cobor si eu la nivelul vostru ca se pare ca voi altfel nu puteti sa comunicati, ce va freaca pe voi grija ca noi plecam la universitati din strainatate? cu ce va afecteaza asta existenta voastra mizera? macar noi avem un vis si stim ce vrem in viata pe cand voi ce dracu faceti in afara de umbra pamantului? v'ati gasit voi marii destepti si invatati sa comentati, d'alde BEHEHE, HANNIBAL si alti cretini....vedeti'va bai de treaba voastra, mai cititi si voi o carte si stati dracu' in banca voastra si nu mai incercati sa ne demonstrati ca putiti de prosti ce sunteti ca stim.
Si bai BEHEHE, ce invata fi'ta de la tine, tu mare om de cultura care te injuri ca la usa cortului cu niste adolescenti si spui numa' porcarii? Asa exemplu vrei sa'i dai? Ce'ai zice mah imbecilule daca i'ar zice cineva lu' fi'ta sa faca si ea o pauza intre 2 examene orale cum ii zici tu lu' miruna? Bravo bai frustratule, esti o oaie exemplara
Ascunde Comentariu  Ina a spus:
2008-10-11 20:54:55
Si bai incultule, mai invata si tu limba romana... "Mi-ar place sa participe" se spune "mi'ar placea"....n'o mai face pe desteptul cu noi ca nu'ti iese si te mai faci si de ras
Ascunde Comentariu  nimeni altu\' a spus:
2008-10-10 23:16:40
oricum astia de la lva sunt niste drogatzi si niste panarame. liceu de cacat cu elevi care au parinti cu bani si nimic altceva. doar prestigiul de liceul ala ca in rest, toti sunt praf praf praf.
Ascunde Comentariu  Remus a spus:
2008-10-10 23:36:29
Dumneata, anonimule, crezi ca prestigiul ala a picat din ceruri de undeva?
Te invit sa ai bunul simt sa iti semnezi perspectivele personale, vom fi cu mult mai castigati afland cine e profundul, nimeni altul.
Ascunde Comentariu  Miruna Stan a spus:
2008-10-10 23:38:13
remus, obisnuieste-te. pe site-ul asta, toti fanii lui razvan postolache sunt sub anonimat. hai sa le respectam decizia.
Ascunde Comentariu  Ina a spus:
2008-10-11 20:59:53
ia fiti atenti bai, ca ne spune acest ilustru personaj nimeni altu cum e la lva? da' tu de und stii mah ca astia de la lva sunt niste drogati? nu cumva tu le vinzi drogurile?
Ascunde Comentariu  a a spus:
2008-10-11 22:50:48
au fost prinsi la viva odata cativa cu droguri...la un banchet...si bineintelesi au fost dati afara...
Ascunde Comentariu  Miruna Stan a spus:
2008-10-11 22:59:01
ok, bun, nu spune nimeni ca noi n-avem drogatii nostri. numai cand vezi juma de liceu in spate cu tigara in gura iti dai seama ca nu suntem usi de biserica. dar pentru cativa copii fara minte nu-i cazu sa generalizam... daca sunt cativa care se drogheaza nu inseamna ca in scoala se face trafic sau ca toti din scoala se drogheaza. e absurd.
Ascunde Comentariu  baubau a spus:
2008-10-10 23:52:31
Ascunde Comentariu  Miruna Stan a spus:
2008-10-11 22:59:32
si tu esti baubau pentru ca ti-ai stins lumina din mansarda. somn usor.
Ascunde Comentariu  paranoicu a spus:
2008-10-11 00:04:57
bine miruna.recunoastem.esti cea mai inteligenta si toate alea. tu si toti cei ai caror parinti au bani sa isi tina copilul la mizeria aia de liceu. P.S. mi se pare ca vreo doua persoane de la liceul pe care tu il aperi au fost dati afara de la banchetul de la Viva pentru ca au fost prinsi in baie cand se drogau.hai du-te si trage si tu ceva pe nas si nu mai fi asa nervoasa ca nu ai de ce.
Ascunde Comentariu  anti miruna a spus:
2008-10-11 00:10:45
unde e miruna? o vrem pe miruna. deja a plecat la somn?shtoarfo.
Ascunde Comentariu  gigi kent a spus:
2008-10-11 09:56:21
bai panaramelor. ce o tot dati in muci. si ce p*** mea faceti daca terminati lva-ul si plecati la nu's ce universitate de prestigiu ? cine dracu mai aude de voi.
tot o frecati ca va rupeti cu cartea. unde, prin barurile si cluburile din apropiere, de obicei.
fugiti ca sobolanii dupa ce terminati de nu mai stiu saracii parinti de voi ani la rand. majoritatea dintre voi deveniti niste javre ahtiate de bani.
ce dati voi inapoi societatii romanesti? un kkt. la cat va laudati ca invatati galatenii s-ar astepta ca voi sa fiti cei care schimba mentalitati si idei. dar odata intrati in sistem, cel putin cei care raman in tara, deveniti cei mai ferosi spagagii. niste functionari care iau pielea de pe om. bai hahalerelor,
daca nu stiati, multi dintre cei care au condus pana acum destinele judetului au provenit din leveaul asta al vostru de tot kkt-ul. si avem numai mizerie pe strazi, un circuit rutier innodat, si ce este de tot rasul...un sistem functionaresc care isi bate joc de cetatean 24 de ore din 24. odata ca ii consuma banii aiurea, apoi pentru faptul ca nu face nimic altceva decat sa inventeze tot felul de chichite ca sa ii ia omului cat mai repede banul, fara sa ii dea nimic in schimb. si nu in cele din urma, ii toaca zilnic cetateanului, care vine la ghiseu cu vreo problema, atat timpul cat si nervii sau sanatatea, alergandul de la o institutie la alta pentru cine stie ce hartie emisa sau nu aiurea.
asa ca miruna sau pretenii ei, colegi, mai cu atentie cand vb de ziaristi si presa. pentru ca acesti "indivizi" si "organe" au devenit in ultimul deceniu un fel de "mama tuturor ranitilor", pe care ii asalteaza cetatenii cu tot felul de probleme si sesizari, absolut gratis, si apoi asteapta sa li se rezolve "ca prin minune", fara sa se mai implice in vreun fel, nici macar sa mai colaboreze cu..."presa" in problema lor.

si inca ceva. daca nu stiati, tot din cauza leveistilor care o tupanesc prin strainataturi fara sa dea nimic concret societatii (care le-a dat posibilitatea sa invete huzurind) in schimb, dar absolut nimic, romania nu prea exista in comunitatile in care ajung ei. pentru ca multi dintre ei nu au curajul sa se afirme ca si romani, cica de rusine de ce a ajuns romania acasa. dar, boilor, acasa raman parintii vostri, familiile voastre care v-au sprijint sa puteti invata mult si bine.
Ascunde Comentariu  hannibal a spus:
2008-10-11 11:45:54
mosule...BRAVO..frumos..cu argumente solide...mi-a placut...sincer...
Ascunde Comentariu  Cosmin a spus:
2008-10-11 16:35:52
bha frate poate in mare parte ai dreptate nu zic nu. da zimi si mie un loc in tara asta unde nu e la fel. in ziua de azi fara spaga nu rezolvi nimic. si de ce pui problemele judetului pe seama lvistilor?? adik ei nu trebuie sa se adapteze la societatea "moderna" in care traim?? si tot zici ca majoritate pleaca afara. pai daca se cashtiga mai bine. adica vezi oameni care nau nici macar 4 clase si nu stiu bine nici macar limba romana ca se angajeaza la sapat santuri afara. ei de ce nu raman?? oameni la 30-40 de ani. pentru ca se plateshte mai bine acolo. atunci de ce nar pleca un lvist care are posibilitatea sa studieze la o universitate in strainatatea. binenteles ca nici unu nusi poate permite sa plateasca deci toti pleaca cu bursa. adik studiaza moaca. si dupaia se angajeaza pe un salariu de vreo 10 ori mai mare decat cel pe care lar avea in romania daca sar angaja pe acelasi post . adica tu nu ai pleca in conditiile astea???
Ascunde Comentariu  jackwhite a spus:
2008-10-11 20:32:46
Stii,Razvane, cred ca inteleg mesajul articolului si poate si motivul pentru care l-ai scris si cred ca pot sa inteleg un demers de tipul asta,
Problema e ca nu stii cum functioneaza sistemul universitar dintr-o alta tara decat Romania. Eu stiu sistemul american si am sa incerc sa iti explic atat cat sa-ti faci o imagine.
Asadar: toate universitatile au, in primii doi ani, asa-zise cursuri de nivelul 100 sau 200, un fel de cursuri de incepatori. Indiferent daca vrei sa faci filosofie, informatica sau medicina, trebuie sa iei anumite cursuri de baza, de cultura generala, parte a unui asa-numit "core curriculum". Asadar, chiar daca vrei sa studiezi filosofia, trebuie sa iei cursuri de matematica, biologie, chimie sau computere. Unele cursuri de genul asta sunt "prerequisite", adica sunt obligatorii: nu ai luat cursul ala, nu poti merge mai departe si aprofunda subiectul.
Si acum am sa iti explic de ce pasaje de tipul: "Sînt universităţi în care la cursurile IT se predă Word sau Excel şi nu cum să faci design-ul unui procesor" si La Richmond, în Londra, te acceptă direct în anul II, dacă ai Bacul luat. Păi ce facultate e asta? Dar sună bine, nu?" sunt rizibile.
1. La toate facultatile din strainatate se preda Word si Excel la cursurile IT. Fac parte din core curriculum si pentru anumite cursuri sunt "prerequisites". Bineinteles, poti sa sari nivelul asta dand un examen care sa demonstreze ca stii Word si Excel sau poti obtine un "waiver" ( o "scutire") din partea decanului.
2. Problema pe care studentii romani o au cu aceste cursuri de nivel 100 (si chiar cu unele de nivel 200) e simpla. Mult din ceea ce acesti copii trebuie sa studieze in facultate se studiaza la noi in liceu. Nu e vorba ca suntem noi mai destepti, pur si simplu materia aia se face mai devreme.Asadar, aceste cursuri de nivel 100 sunt, uneori, pierdere de timp si bani. Uite, eu am facut cinci ani de psihologie. E o pierdere de timp sa iau curs de introducere in psihologie, nu? Asadar, am incercat sa obtin o scutire. Am mai obtinut un "waiver" la spaniola, am sarit cursul 102, dar ca sa conving profesorul ca pot sa merg pe nivelul 200 a trebuit, mai intai, sa ma plictisesc de moarte la cursul de incepatori (101). Probabil ca la Richmond se aplica un sistem de waiver in sens mai larg, si e bine ca se intampla asa. Inseamna ca aia de la scoala nu sunt lacomi.
Ascunde Comentariu  Miruna Stan a spus:
2008-10-11 20:35:56
bravo, amice, jos palaria. dar, dupa cele spuse mai sus, elevu' leveist tot un functionar ratat ajunge si nenoroceste societatea. bine ca ajung cercetatori si directori de institutii numai aia de la SAM-uri.
Ascunde Comentariu  Răzvan Postolache a spus:
2008-10-12 22:54:45
ok, pertinenta argumentatia. mersi ptr informatii sint cu adevarat interesante. mi/am insusit si critica. :)
Ascunde Comentariu  in trecere a spus:
2008-10-12 00:42:04
cineva chiar zicea : "la lva nu exista repetenti, ci numai transferati". asa isi pastreaza liceul renumele?
Ascunde Comentariu  Miruna Stan a spus:
2008-10-12 00:43:58
ba exista si repetenti. a fost unul chiar anul trecut. era clasa a 8a. satisfacut/-a?
Ascunde Comentariu  TM a spus:
2008-11-04 00:37:05
De fapt au fost doi.nu dau nume.cred ca acum sunt la liceul sportiv sau la marina.
Ascunde Comentariu  in trecere a spus:
2008-10-12 00:49:36
Ascunde Comentariu  Deedee a spus:
2008-10-13 17:45:24
Nu vreau sa ma bag in cearta voastra, dar si eu sunt in lva si cred ca am cate ceva sa spun: in primul rand, sunt unii profi, praf, cum a spus si behehe: nu predau, vorbesc in clasa verzi si uscate, si apoi dau test din ce ar fi trebuit sa predea.... Unii profi sunt insa foarte, foarte inteligenti, care chiar te fac sa intelegi si care isi fac treaba, fara sa pretinda ca ar trebui sa faci pregatire: de ex. doamna profesoara Nistor, pentru care am un respect imens, domnul Popa, doamna Cristian, si mai sunt. Si daca profii nu predau si elevii sunt obligati sa faca pregatire, asta nu inseamna ca sunt ei vinovati. Noi nu putem obliga proful sa predea...asta e.

Cat despre cei care cred ca suntem cei mai prosti: noi oricum stim ce putem, stim ce ne dorim, si chiar nu prea ne doare de comentariile unor persoane frustrati, care n-au putut sa intre in lva (daca s-ar fi putut intra chiar atat de usor asa cum afirmati, adica prin mita,n-ar mai fi intrat si copii de la tara, cum am si eu colegi in clasa, care chiar sunt ambitiosi, pentru ca n-au bani si isi doresc un viitor mai bun) Sunt si care au intrat cu bani, dar aia se vad de la o posta: sunt cei care chiulesc si majoritatea celor care isi fac veacul pe la fumatore. Credeti ca rezolvati ceva daca ne criticati?:)) A, ba da, rezolvati: nu faceti decat sa ne ambitionati sa demostram ca nu e adevarat, si in fiecare an sa luam premii la olimpiade nationale, internationale si la concursuri.

Despre Miruna, si ceilalti din lva care au mai comentat: nu va mai bateti capul sa mai scrieti pe-aici. Ei oricum la stadiul de frustrare si neputinta vor ramane. Singurele lucruri pe care le pot face sunt sa injure si sa se dea mari, criticandu-ne.;) De altceva nu sunt in stare...
Ascunde Comentariu  balosu a spus:
2008-10-14 09:49:14
bah panaramo (behehe)..... cne ejti mah\\?...ia fa-mi o vizita la lva s vb putin ...ca vad ca esti cam tare in gura.....te astept..;)
Ascunde Comentariu  behehe a spus:
2008-10-15 11:38:38
@balosule, bate-ti un piron in frunte,lache !
Cainele meu scria ceva mai inteligent decat tine ! :)

PS
Miruna, asta-i cainele tau !? :D
Ascunde Comentariu  Miruna Stan a spus:
2008-10-15 14:58:39
eu de unde vrei sa stiu? probabil e tot un leveist de-ala de bani gata care a citit discutiile de aici dupa ce mi-a citit articolele de pe blog. nu-i asa greu sa se intre pe un site, crede-ma. eu i-am fost doar referral..
Ascunde Comentariu  chiar nu contezi a spus:
2008-10-15 20:07:13
lache....oho, domnule behehe, oaia exemplara care parca s'a desprins din miorita, da' v'ati emancipat! informatica aia da pe afara se pare!
Ascunde Comentariu  balosu a spus:
2008-10-14 19:32:13
vii sau.....cf?....tie frik...?....nu raspunzi.....vaii....sau te-ai rusinat ?....la IQ Miruna dak vrea te scuipa in cap si te sterge cu cotul....aja ca tine-ti gura ;)....iao ca pe un sfat..;)
Ascunde Comentariu  nu conteaza a spus:
2008-10-14 21:19:28
Acum toti supraevaluatii vorbesc. Nu comentati daca n-ati patit pe pielea voastra ce scrie nenea asta. ipocrizie mai multa ca in liceul asta n-am vazut si n-am sa vad cat voi trai.
Ascunde Comentariu  chair nu contezi a spus:
2008-10-15 19:58:49
pai puneti nishte ochelari ca sa vezi mai bine
Ascunde Comentariu  cheloo a spus:
2008-10-14 21:19:39
Ascunde Comentariu  chiar nu contezi a spus:
2008-10-15 20:03:44
pai frate daca ti se rupe asa tare suna bai la 121 sa nu mori
Ascunde Comentariu  cheloo a spus:
2008-10-14 21:20:34
shi de toate panaramele care au fost,sunt shi vor fi in lva-ul pulii
Ascunde Comentariu  nu conteaza a spus:
2008-10-14 21:21:53
Miruna gata abtine-te. Nu esti chiar cea mai indicata persoana sa vorbesti.
Ascunde Comentariu  balosu a spus:
2008-10-15 16:03:12
eu va astept...;)...toti sunteti tari in gura...
Ascunde Comentariu  balosu a spus:
2008-10-15 20:43:12
imi place de voi.....:))....suntetzi jmecheri intre 4 peretzi...:)))
Ascunde Comentariu  behehe a spus:
2008-10-17 01:44:18
Razvane,nu poti instala unfiltru pentru spam !? :)
Ascunde Comentariu  Cristina a spus:
2008-10-16 15:42:58
uite ce e...mi se pare k va certati aiurea...eu invat in LVA si niciuna din porcariile astea nu sunt adevarate...pot discuta despre asta doar cei ce invata acolo...nu toata pleava care habar nu are despre ce se intampla cu adevarat in LVA;)
Ascunde Comentariu  behehe a spus:
2008-10-17 01:49:58
Acu' daca tot ai "deschis gura", ai putea sa te cobori "jos" la nivelul plevei si sa argumentezi ceea ce doresti sa transmiti imbecililor cu IQ subunitar .
Asta pentru ca unii si-ar putea inchipui,total eronat zic numai eu, ca "vorbeste si nea Ion ,ca si el e ... om " !
Ascunde Comentariu  Irimia Florin a spus:
2008-10-18 19:03:23
Corect articolul. LVA era inca din perioda comunismului un liceu de fitze, desi nivelul lui de atunci nu e nici pe departe comparabil cu cel de acum. Se utiliza principiul terorizarii elevilor spre a fi fortati sa se pregateasca in particular pentru a face fata. E adevarat ca de aici ajung elevi la Universitati de duzina din vest, desi si in "MARELE VEST", cam 90 % din universitati sunt acum de duzina. De aceea nici nu se prea aude de vreun geniu romanesc care a facut scoala in vest.
Ascunde Comentariu  Doctor Smecherov a spus:
2008-10-19 04:53:19
Stan Miruna, esti o noua Elodia Ghinescu... Sper sa sfirsesti ca ea, prin WC-uri...
Ascunde Comentariu  ferrari a spus:
2008-10-19 22:20:31
tupeisti de doi bani kre facetzi articole de kkt...

suntetzi tari in gura ....a?

knd ma vedetzi pe strada sa inclinati capul...;)
Ascunde Comentariu  anberber a spus:
2008-11-16 22:13:52
Draga Miruna,

Eu am terminat LVA-ul. Si acum fac al doilea doctorat in occident, in doua capitale occidentale. Stiu mai bine decat tine cu ce se mananca LVA-ul, invatamantul universitar romanesc si cel occidental. Nu sunt unul dintre oamenii cu creierul spalat, dupa chipul si asemanarea lui Gaiu, pe care ii produce LVA-ul, unul dintre cei despre care ai crede mai degraba ca sunt membri ai unei secte fundamentaliste decat alumni ai unei institutii de invatamant secundar. In schimb tu imi pari sa faci parte din aceasta categorie. Crezi ca faci vreun serviciu liceului nostru utilizand un asemenea limbaj si cu o asemenea vehementa? Crezi ca a fi elev la LVA iti da ceva in plus fata de altii (in afara de aroganta)? Bun, au fost unii elevi din acel liceu care au avut performante remarcabile si au fost unii profesori deosebit de competenti care au format acesti elevi. Dar ce iti adauga asta tie? Cu ce drept tragi asupra ta ceva din prestigiul lor? Tu nu ai in comun cu ei decat o cladire, stai si tu in spatiul pe unde au trecut ei, atata tot. Un Mitoseriu, un Chiscanu sau un Manea s-ar simti prost, crede-ma, vazandu-ti iesirile golanesti.
Ascunde Comentariu  leo a spus:
2008-12-17 21:34:13
draga miruna nu mai fi asa inversunata ca lva este un liceu de fite cind eu faceam liceul tu te incaltai cu fesul tu habar nu ai ce insemna lva atunci .Tu te lauzi cu aere de isterica ca esti la lva faci de rusine acest liceu cu limbajul de strada numai o curva vorbeste asa sau tirfa ori tu vad ca ai pretentii de elev de lva .nu te mai caca pe tine ca totul se datoreaza banilor parintilor tai nu meritelor tale am avut la mine in birou elevi de lva care au facut trafic de droguri asa ca atentie cum iti canalizezi energia canalizeaza energia catre un calculator iar fetele de lva nu sint asa destepte cum e renumele liceului .cind eu faceam facultatea si master si doctorat la yale in stiinte penale tu doar prin filme auzeai de asa ceva asa ca mucoaso tine- ti pliscul.ca nu esti in masura sa iti spui parerea.prin mina mea au trecut oameni vinovati si nevinovati si am dat dupa fapta si rasplata asa cum scrie legea penala .retine sa ajungi si tu intr-un post de magistrat la inalta curte de casatie si justitie la virsta de 36 ani si dupa aia sa vorbesti pina atunci esti o nulitate esti zero barat si o needucata care vorbeste in limbaj golanesc .
Ascunde Comentariu  leo a spus:
2008-12-17 21:55:11
ps: miruna retine ca sa fii judecator la inalta curte de casatie si justie iti trebuie mult creier ceea ce tunu il ai Ai fite de copil de bani gata .Retine sint cel mai tinar din toata institutia .
nu am facut lva am facut un liceu obisnuit dar cine vrea poate si munceste pe brinci lupta pentru viitorul lui nu se bazeaza pe bani lui taticu si lui mamica si nu vorbeste golaneste .
facultatea am terminat-o cu magna cum laude si masterul cu note super mari si doctoratul la fel ceea ce tu nici nu visezi . toti care sint judecatori la inalta curte sint numiti la virsta de 45 ani .
Ascunde Comentariu  sunt dus bas a spus:
2008-12-21 10:41:59
Multumesc leo si anberber.
Si eu am terminat LVA-ul mai de mult si intradevar singura legatura cu acest articol si aceste comentarii este cladirea.

Bravo deedee si mult succes in continuare!
Ascunde Comentariu  serendipity a spus:
2009-01-16 18:48:19
Toata floarea CNVA-ului nu a facut decat sa intareasca opinia celui ce a scris articolul.. :-( zau asa, oameni buni, parerile se combat prin argumente, nu prin injurii. Nu ati facut nimic sa dovediti ca afirmatiile din el sunt nefondate. unii pur si simplu si-au insirat mediile de admitere crezand ca impresioneaza...ei bine, nu! si eu am fost olimpic national, cu media de admitere 9.90, dar nu am ales cnva-ul pt ca nu am vrut. oricum, acceptati ideea ca liceul nu mai este "ca altadata", pentru ca, sincer vorbind, nici un liceu din galati nu mai are "gloria" de demult, vremurile s-au schimbat, elevii la fel...
Ascunde Comentariu  Sf-ul Nicolae a spus:
2009-01-24 17:15:10
Pentru Serendipity
Corect, echilibrat si mai ales foarte sintetic sumarizata situatia actuala a invatamantului liceal romanesc. Eu am terminat CNVA-ul pe vremea cand se chema LVA si nu era atat de "fully loaded" cu rasinile fiilor/fiicelor potentantilor vremii. Ca de fiecare data, adevarul este undeva la mijloc iar excesele verbale ale domnisorilor imberbi sau ale fatucilor aflate la primele hachite ale excesului de foliculina, nu fac decat sa incline balanta exact inspre partea pe care ei si-o doresc combatuta
Ascunde Comentariu  Roxana a spus:
2009-01-28 17:48:10
"Sînt universităţi în care la cursurile IT se predă Word sau Excel şi nu cum să faci design-ul unui procesor." am si eu o curiozitate mica de tot : ai fost cumva pe la facultatile alea "de duzina" din europa de stii dumneata ce se face acolo sau nu? asa de vorbit din auzite pot sa o fac si eu , iar de improscat cu cacat e si mai usor. mai lasati-i in pace pe elevii de la CNVA. e meritul lor in primul rand pentru ca au ajuns acolo, spre deosebire de alti frustrati, cum esti tu. si nici macar nu ai idee ce fel se munceste acolo, ce se invata , CUM se invata . and btw, chiar daca zici tu ca sunt copii de bani gata, ca depind de mami si de tati , nu cred ca parintii lor obtin diplomele. diplome mult mai valoroase decat mertzanul pe care il primeste un fraierica geamantan care frecventeaza profesionala din an in pasti, in schimb sta cu curu' pe bani . chiar, de ei de ce nu te iei? sau esti si tu vreunul din asta?
Ascunde Comentariu  Sf-ul Nicolae a spus:
2009-02-05 00:41:37
Roxanico, tata, nu te mai baga in discutie cand vorbesc oamenii mari. Si tine-ti, te rugam, cuvintele alea cu aroma de WC pentru cercul tau de prieteni. Ceea ce a vrut sa spuna autorul articolului, si cred ca ai inteles foarte bine chestia asta, era faptul ca a devenit un fel de moda morbida in CNVA optiunea pentru continuarea studiilor la o institutie de invatamant superior din strainatate, indiferent de valoarea acesteia sau de aria curiculara pe care o abordeaza. Ce rost are, mai copii, sa va ingramaditi pe bani grei ,pe care numai parintii stiu cum ii agonisesc, la facultati de mana a 14-a. Numai ca sa se poata, saracii de ei, lauda la birou cu odrasla care studiaza la Londra. Spun asta pentru ca nu toti aspirantii la o bursa in strainatate o si obtin (integral/ partial / deloc) Nu-i pacat sa-i dam, dupa mai bine de 100 de ani, iar "apa la moara" lui Eminescu?

Ai noştri tineri la Paris învaţă
La gît cravatei cum se leagă nodul,
Ş-apoi ni vin de fericesc norodul
Cu chipul lor isteţ de oaie creaţă.
Ascunde Comentariu  rux.lva a spus:
2009-03-30 15:05:57
eu nu inteleg de ce trebuie chiar sa "ascultam" ce zic astia.Pana la urma noi ne stim propria valoare si stim si valoarea CNVA-ului.Stim ca este un liceu foarte bun si ca o sa reusim sa ajungem mari pentru ca este in top,deci mai bine sa nu ne batem capul cu acest articol pe care nu as da 2 bani,faurit din invidie...
Ascunde Comentariu  silvia a spus:
2009-05-19 16:30:05
FElicitari RuxY!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!Esti cea mai tare...sunt P.L.(blonda) de la 6a...esti Ruxy I.?Daca da, bravo!
Ascunde Comentariu  :-? a spus:
2009-03-30 21:14:02
yo tot nu intzeleg dc va luatzi NUMAI d lva...mai is ji alte licee d kre ai dc sa t iei...
Ascunde Comentariu  ade a spus:
2009-04-06 14:31:26
Hai ca eu am inteles ideea. Autorul articolului a facut lmk-ul;))) e clar acum?
Ascunde Comentariu  Sf-ul Nicolae a spus:
2009-04-12 15:02:37
Pai tocmai asta este ca sunteti constienti de valoarea pe care ar trebui s-o aveti dar nu o detineti. Sunt maximum 5-6 elite in fiecare generatie si voi, zau, nu cred ca sunteti printre ei. Am fost coleg cu destule "loaze" in LVA (a propos, mult mai bun decat actualul CNVA) care isi purtau si ele (loazele) nasul la mare altitudine doar pentru ca respirau acelasi aer cu restul celorlalti. N-au facut mare branza in viata si nu prea i-a batut nimeni pe umar gen "pusca si cureaua lata, ce liceu ai absolvit, mai, tu odata ..."
Ascunde Comentariu  Mircea Constantin a spus:
2009-05-14 16:15:01
Ziarul asta online e un fel de Nikita a presei Galatene. Nu poate face articole interesante drept urmare foloseste reteta - CANCAN, LIBERTATEA, etc - si cand nu mai au nimic de facut, mai baga un articol stupid impotriva Galatenilor. Ori e vre-un politician, ori vre-un personaj public, ori o institutie. E simplu sa-ti dai cu parerea si sa faci valuri.

Am termintat CNVA si pot spune ca e mult mai folositor decat facultatea pe care am terminat-o in Galati - Geografia Turismului.

Astept si ziua cand veti lua peste picior Liceul de Marina, Cuza, Elena doamna , si multe altele ...

Baieti ... incercati sa depuneti cv-urile la Catavencu, macar daca faceti caterinca ... sa stim si noi :-)
Ascunde Comentariu  Silvia.. a spus:
2009-05-19 16:27:37
Eu sunt la Lva in cls a 6-a , si nu este chiar asa cum se spune!!!Este adevarat ca sunt 2-3 copiii mai slab pregatiti...insa asta nu inseamna ca au intrat aici cu bani!
Au fost medii generale peste 9:70 in cls a 5-a, asta vi se pare ca s-a realizat cu bani??NU!!!!!!S-a realizat cu munca si truda!Ar trebui sa aveti respect!
Ascunde Comentariu  Eylenthari a spus:
2009-05-19 17:39:23
in primul rand fetele din poza nu sunt din CNVA .. le stiu pe amandoua ... una dintre ele nici macar nu e din Galati, e din Bucuresti... nu au absolut nicio treaba cu CNVA-ul ... in al doilea rand, poza a fost facuta VARA, adica nu in timpul anului scolar... macar poza daca o nimereati ... dar nici macar atat ...
Ascunde Comentariu  Ella Bella a spus:
2009-05-19 20:03:27
Eu sunt 80% de acord cu acest articol!Vreau sa spun ca am 41 de ani si am fost si eu stundenta aici, acum 22 de ani, si stiu foarte bine cum era invatamanul pe atunci...Era exact ca la carte, cu note pe masura!Insa acum am o prietena care are fata la LVA , in clasa a 7-a(trece a 8-a)...vreau sa spun ca invatamantul s-a dus de rapa...nu mai e cum mai era inainte...un copil ia 6 la un test si in catalog are 9...pai asta nu-i scoala oamenii mei!Va rog, v-as cere si voua parerea...cat mai multi sustinatori daca se poate...puteti da replica la comentariu...multumesc...
Ascunde Comentariu  Ella Bella a spus:
2009-05-19 20:06:20
Deci?Acum ...sa o spunem pe romaneste ...Este de rapa rapelor LVA-ul...nu ca inainte...cand notele erau pe drept...nu iti punea un 10 la muzica ca te-ai dus la un spectacol...
Ascunde Comentariu  L a spus:
2009-07-19 13:24:23
Oameni buni,daca vrei sa inveti ,inveti oriunde!![totusi excludem cateva licee de duzina ,se stiu care sunt foarte bine]
Scoala se face foarte bine la lva,la pedagogic,lmk,cuza,racovita si fiecare din aceste licee are o anumita ramura pe care se pune foarte mult accent.
De exemplu profi f buni de limbi straine gasesti la cuza si cnva.La pedagogic de limba romana ,logica/psihologie si cativa de limbi straine ,la lmk matematica iar la racovita se stie ca toti profii ce predau chimie,biologie sunt cei mai buni .
Daca ai ceva in cap si mai si inveti ,fii sigur ca o sa ajungi undeva .
Da,ce'i drept este ca la cnva exista intr'o oarecare masura profesori care sunt mult mai..."open-mind",ii invata ce este esential,nu le imbiba creierul cu tot felul de maruntisuri care oricum nu te ajuta ,si cam asa ar trebui sa fie toti.

Oricum pentru un 10 bine meritat trebuie sa muncesti mult mai mult la liceele numerotate mai sus decat la cnva...si asta o stiu si ei ,insa tragand o linie prestigiul cnva'ului o sa ramana pt ca stiu sa si'l pastreze...
Ascunde Comentariu  undoo a spus:
2009-07-26 11:32:56
oke... :)) that was nice... chiar e adevarat :)) am cunoscut zeci de lvisti si 99 la suta sunt cretini, doar cu bani si zeci de ore de pregatire fara vreun rezultat special...
notele se dau asa... pe ochi frumosi iar rezultatele proaste se ascund, se maacheaza si mai aoi retuseaza cu note frumoase :X:X
nevoia te impinge la multe :))
pentru cie care au de comentat la ce zic eu.. va dau iduri de lvisti sa ava confirme spusele mele :)
Ascunde Comentariu  undoo a spus:
2009-07-26 11:38:04
se ia numa de lva... pentru ca nu am auzit de astfel de cazuri in peda sau lmk... iar cat despre cuza... frate aici e o alta politica fata de lva... noi nu iesim ca peduchii in fata ca voi, cand avem ceva de zis zicem si gata. la noi profii iti pun 2 chiar dak ai numa 9-10 pana atunci... a lva nu se face asa :))
la noi chair dak esti al mai miez din clasa... dak chiulesti ai absenta... la lva nu :) toata spatamana...

Ascunde Comentariu  undoo a spus:
2009-07-26 11:40:22
nu stiu de ce dar am impresia ca esti miruna care cred eu ca esti :))) stilul este al tau... si punctul de vedere :)
Ascunde Comentariu  mirunel a spus:
2009-07-27 19:13:24
sunteti nijte tzatze care se cearta ca la usa cortului si va injurati ca nijte needucati in loc sa purtati conversatii decente( totusi pe acest site mai intra si copiii)...dar ce pot sa zik traim in romania o tara plina de needucati care niki makar sa scrie corect nu stiu. Iar cei de la lva sa nu mai comenteze sa ii lase pe astia in pace deoarece nu au nikio sansa in fata oamenilor care sunt absolventii altor scolii (ma refer la cei care au absolvit o scoala) ei sunt cu miile iar voi aproximativ 500...Eu nu sunt de la lva dar totusi este o scoala care are rezultate ...
Ascunde Comentariu  Costica a spus:
2009-07-31 15:34:30
N-am nici o treaba , dar oricum, a scazut calitata si prin targ se aud vorbe ca cei mai multi copii drogati sunt la LVA ca acolo isi trimit la liceu indivizii cu bani, sa aiba ...ce spunea autorul, prestigiu. Numai ca se prafuieste prestigiul cand tar e de rahat. Sa stiti ca pe vremea...chiar era cel mai bun liceu si era greu sa intri si sa-l termini. 10 era o nota rara, foarte rara. Cum e acum?
Ascunde Comentariu  Jwl a spus:
2009-08-04 00:33:44
Mare controversa cu lva-ul asta. Ce fericire ca la toate celelalte licee profesorii sunt excelenti, eleviii si mai si..de valoare ce sa mai spun! Lasand ironia la o parte, adevarul este urmatorul: sistemul este de vina, apoi directorii de scoli. Fiecare vrea ce-i mai bun pentru scoala/liceul sau si normal ca va face tot posibilul sa nu i se schimbe imaginea.

Da, sunt si baieti "smecheri si cu bani" la lva, Da, sunt si fete "cu aere si se cred vedete", dar cei pe care voi, aia din fata gardului, nu-i vedeti sunt cei care abia au bani de maxi-taxi si invata pe rupte acasa. Si sunt si cei care au un nivel mediu, care mai merg la o pregatire, pentru ca unii profesori (ca la oricare alt liceu) considera ca e mai bine sa fie platiti la ora si sa lucreze serios decat sa dea ce au mai bun elevilor la scoala.

Si inca ceva. Un lucru bun pe care il vei primi la Lva este o educatie care te pregateste pentru viitor. Comunismul din alte licee este prezent doar in sfera putinor profesori. Da, vei ajunge un om deshis la minte. Si sunt profesori buni la lva. Am avut dintr-a 8-a pana acum. Sunt si profesori mai putin buni (1-2 am avut).

Elevii din acest liceu de bani gata sunt prea putini ca sa fie luati in considerare (sunt "faimosi" pentru ca se ocupa ei de asta), restul...suntem medii si seriosi. Daca vrei sa faci carte si sa ai si principii solide, educatie, sa inveti sa fii diplomat, sa lucrezi in echipa, sa stii sa sustii un cuvant...aici ar trebui sa vii. Si daca vrei sa stai frumos pe linia de plutire si sa scrie si CNVA pe diploma, poti veni aici, dar vei regreta mai tarziu ca nu ai profitat de sansa la educatie pe care ai avut-o si vei improsca mai tarziu cu noroi liceul, doar pentru ca nu ai stiut sa-ti dai silinta.

Da, oameni buni, nu este un liceu sever, precum LMK sa zicem sau Radu Negru (am auzit destule povesti). Profesorii comunica cu elevii, opiniile elevilor de cele mai multe ori sunt luate in considerare. Exista intelegere, dar exista si disciplina. Nu veti auzi elevi injurand profesorii la ore, precum la alte licee sau facand cine stie ce alte lucruri in timpul orelor. Prea multa invidie si supozitii fara fond plutesc in jurul acestui liceu. Eu in 8 ani nu am vazut niciun drogat in liceu sau in curte, daca or fi cativa, stiu foarte bine sa se ascunda, oricum trafic nu se face, ca as fi aflat. Poate daca toti cei care scriu astfel de comentarii si articole ar avea parte de atmosfera din liceu si de profesori foarte buni..poate s-ar abtine. Dar cum multi au mai zis, suntem in Romania si gurile romanilor sunt infundate cu pamant putrezit.

As mai avea ceva de spus, in legatura cu..presa si tot ce tine de ea. Mi-e scarba de voi, cei care produceti astfel de articole sau si mai rau, articole imputite din lumea parvenitilor, cei care promovati femei devenite obiecte prin idiotenia lor, doar ca sa cumpere un mos ziarul..pe care da un leu... si sa se infecteze. .Chiar pe internet, non-valoarea voastra persista, sunteti gratuit de penibili, jurnalisti de 2 lei care inventeaza stiri, speculeaza la greu..pentru cativa ani de facultate influentati masele cu stiri inventate, cu critici dezgustator de nefondate, caci sunteti lacomi si slinosi. Noroc ca mai suntem si noi, cei cu mintea deshisa cei care stim ce magarii faceti si faptul ca nu valorati nimic. Chiar daca am terminat LVA-ul sau nu, suntem si noi aici, cei care ne dam seama ca voi habar n-aveti ce inseamna o informatie de calitate, stiti doar sa vorbiti cand de fapt...NU AVETI NIMIC DE SPUS.

la revedere
Ascunde Comentariu  elev din cnva a spus:
2009-09-23 08:46:23
Sa-tzi iau articolul in p**a! Te prind eu pe strada si sa vezi ce bataie itzi fut!
Ascunde Comentariu  silvia a spus:
2009-10-12 16:49:15
Acest articol este stupid..:P
Nimeni nu stie adevarata valoare a Lva- ului decat cei care invata acolo !
Sunt profesori nemaipomeniti, cu elevi cu medii foarte mutumitoare
Deci..analizati si voi ...
Ascunde Comentariu  Vanessa a spus:
2009-10-14 22:28:00
Parerea mea,draga Miruna Stan e ca te-ai inarmat pana in dinti ca sa aperi ceea ce un om a sustinut si a scris ca fiind o parere subiectiva.Nu s-a apucat sa faca un mars anti-cnva, n-are nici o stategie de PR ,nu s-a trezit nimeni lovit in cap pe strada si obligat sa creada ce zice el si eu nu inteleg de ce tu la varsta de 17 ani te complici sa te ce si sa te zbati pt a sustine punctul de vedere cand tu stii clar din start ca (mai pe romaneste, nu te baga nici dracu in seama) si ca la varsta asta nu ai toate argumentele necesare pt a incepe si a purta o discutie de o asemenea anvergura pentru ca la varsta asta nu cunosti decat situatia aparenta a lucrurilor si sunt multe lucruri care sunt ascunse la prima vedere.
Cat despre tot razboiul acesta in care va injurati ,certati si etalati fiecare cate diplome are nu reprezinta nimic pt nimeni,nici macar pt voi.
Ascunde Comentariu  NoNameTravel. a spus:
2009-11-08 15:56:19
Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" e cel mai tare.
www.NoNameTravel.ro
Ascunde Comentariu  Nihil Obstat a spus:
2009-11-27 01:20:56
Mda. CNVAul a insemnat pentru mine o perioada foarte misto din toate punctele de vedere. Pot sa afirm cu o siguranta foarte mare ca la aceasta stare au contribuit atat unii " tocilari " cat si renumitii " copilasi de bani gata ". Sincer, ne gandim prea mult la " ce ar fi daca " fara sa luam in considerare realitatea. Nu mi-ar fi convenit sa-mi petrec timpul ( in jur de 8 ore pe zi - nu zic doar sa invet, ca nu ar fi deloc corect ) intr-o atmosfera numai de " aspiranti la Harvard " toti supervalori, toti laurenati la toate olimpiadele posibile etc. dar nici intr-un mediu 100% golanesc, lipsit de orice bun simt elementar. CNVAul este un liceu foarte divers din toate punctele de vedere, aici sunt de obicei elevi din toate mediile sociale, cu toate situatiile materiale posibile. Intr-adevar uneori notarea este subiectiva, dar mie notele nu mi-au gadilat nicicand orgoliul. Din acest punct de vedere, CNVAul se poate termina relativ lejer cu medie mare, peste 9, fapt ce conteaza prea putin. De ce face fiecare mai departe, ma doare fix la basca. Fiecare e pe turta lui cand isi alege ce va face mai departe si cursurile carei universitati va urma, fie ea din Ivy Keague, din UK, Romania sau Burkina Faso. Nu-i mare meritul dar nici esecul liceului, dupa parerea mea.
In rest, hai sa lasam vrajeala, sper ca CNVAul sa nu se schimbe, sa nu-si piarda din culoare si sa aiba intotdeauna elevi care sa ia decizii bune, fiindca nu le iau pentru CNVA, ci pentru ei.

Restul e poveste.

Ascunde Comentariu  Fosta leveista a spus:
2009-11-27 20:49:50
Consider ca este adevarul gol-golut: profesori disperati care cer 160 lei/sedinta si fac cu 10-12 odata, non-valori sau pseudo-valori. Generatii din ce in ce mai putin dotate. Elitism dijaba, figuri, mofturi si fitze fara substanta. DIsperarea dupa prestigiu se vede la olimpiade unde se musamalizeaza totul ca sa se duca cei de la CNVA. La concursurile de la alte licee li se dau premii doar ca-s de la CNVA. Un mare pirtz. SI da, am vazut elevi de la licee asa zise proaste care n-au titulatura de colegiu, dar sunt OAMENI ca asa au ajuns datorita creativitatii, originalitatii, ingeniozitatii si in mare parte si profesorilor care muncesc pro bono (am terminat LVA-ul cand se facea carte adevarata si sunt profesor NORMAL de 15 ani)
Ascunde Comentariu  dinromania a spus:
2009-11-28 22:29:49
Invatamantul nu este echivalent cu fotbalul asa ca terminati cu prostiile astea CNVA e praf, LMK e tare, CUZA e la baie (na, ca am facut si o rima). Duceti-va cu totii pe stadion daca aveti chef de polemici din astea. Eventual daca nu sunteti multumiti faceti-va o echipa CNVA si o echipa "restu' ", dupa va puteti injura cat vreti.
Acest gen de discutii nu isi au locul intr-un asa zis ziar dar oricum vad ca e unul care promoveaza senzationalul asa ca nu ar trebui sa ridic pretentii, nu?
Daca aveti chef sa discutati intr-adevar daca CNVA e mai slabut decat a fost, intalniti-va fratilor intr-o bodega si exprimati-va parerile. Discutiile de acest gen, daca sunt purtate serios, ar trebui sa fie constructive si nu distructive, marilor deontologi si cunoscatori ai jurnalismului. Oricum se pare ca asa se poarta in Romania... imi provocati scarba!

PS: Mai fosta leveista, se vede cum ai trecut prin lva (ca gasca prin balta) si cate generatii nenorocesti prin "tz", "dijaba". Nici macar in Bucuresti nu se cere 160/sedinta, mare cunoscatoare esti si tu. Cand am citit si 10-12 odata, mi-am dat seama ca nu traiesti in lumea noastra. Ai acolo o lume a profesorilor mediocrii.
Ascunde Comentariu  Nihil Obstat a spus:
2009-11-29 12:59:10
Mai fosta leveista, nivelul tau de informare e praf, ai tendinta sa exagerezi enorm ( 160Ron/sedinta, 10-12 deodata etc. ) dar nivelul tau de frustrare e sky high. De aceea te rog doar atat: nu te duce ca profesoara la CNVA. Ramai NORMALA ca sa fie si altii normali la randul lor. Multumiri anticipate.
Ascunde Comentariu  Anonim a spus:
2010-01-10 01:58:01
Razvane jos palaria ptr seria de articole despre lVA , reflecta crudul adevar . Nu pot sa nu observ ca toti care te critica sunt din infecta sfera cnVA , acu daca ar fi cum zic ei dc nu zice nimeni din afara sferei asa zisului liceu ?
Ascunde Comentariu  QSilver a spus:
2010-01-25 12:36:14
Asa... voi de ce va certati pe vorbele unui dobitoc... daca nu-i convine atunci de ce mai scrie.
(Si) sa nu ma luati pe mine ca de asta e jurnalist ca sa scrie.
Ascunde Comentariu  seo lace a spus:
2010-05-02 19:26:08
can't read www.sntidotul..ro in IE 2.6, I just fiured I woulpx let yokunow?
Nume:
E-mail: (nu se face public)
Comentariu:
Adauga
Sondaj

Cum arată noul site?

Voteaza acum
ISJ
Anunturi antidotul.ro
Adauga anuntul tau