Mor de ciudă. Dacă ştiam, mă făceam şi io conducător de picamăr. Ia uitaţi la nenea ăsta cum sforăie pe banii noştri! Păi nu e mişto la el la serviciu? Armonie totală! Nu îl doare nici în sporurile salariale de nimic din jurul lui. Nu pare străpuns de nici un mister existenţial. Nici o taină ezoterică nu-i va tulbura somnul, asta pînă la pauza de masă, bineînţeles. Omul muncii a spart zece metri de asfalt şi acum are parte de o binemeritată pauză de odihnă.
Cam aşa se fac lucrările de înlocuire a reţelei de gaze naturale, pe strada prelungirea Traian, din Piaţa Centrală. Cam la 50 de metri, la o baracă de şantier amplasată strategic lîngă gunoi, muncitorii ascultau şi ei ca băieţii o manea. Asta probabil ca să le vină cheful de muncă, că nu vine aşa pe creierul gol. Ceasul arată 11.40. Merge treaba de zici că a înţepenit. Băieţii mai au ceva de învîrtit şi vine pauza de masă.
Nu ştiu de ce am senzaţia că ritmul ăsta mirobolant de muncă este dat de primarul Dumitru Nicolae. Băieţii ăştia muncesc cam cum vorbeşte edilul Galaţiului: adică lălăit şi prost. O să ziceţi că mă iau aiurea de el. Ideea e că aşa cum e şeful, aşa sînt şi angajaţii. Păi moşului îi ia mult să promită ceva, dar să mai şi facă. Şi apoi lumea ştie că are o calitate. Ia apărarea oamenilor din subordine, că de, în joc e imaginea primăriei şi deci a lui. De cînd e primar Nicolae, nu l-am auzit să spună nominal cutare a greşit sau Y nu şi-a făcut treaba. Nimic. La noi totul e minunat, în cea mai împuţită dintre lumile posibile.
Muncitorii de pe strada prelungirea Traian păreau de capul lor acolo. Nici un inginer, un responsabil de lucrări, ceva. Nimic. Pînă şi semnele care ar fi trebuit să marcheze zonele de lucru rezemau plictisite baraca. Era un dilaila total. Senzaţia de apatie mai era salvată de muncitorii de la Apaterm. Măcar ăştia erau în mişcare, păreau cumva preocupaţi de ceea ce aveau de făcut.