Răsăritul de soare ne îmbătrâneşte cu 7 ani

Sursa www.realitatea.net pe 8 sep 2010, 00:42
Efectele razelor  solare ce trec printr-un geam de sticlă pot fi atât de nocive încât, odată cu trecerea timpului, acea parte a feţei expusă poate arăta chiar şi cu 7 ani mai îmbătrânită, comparativ cu partea protejată de soare, arată un nou studiu, citat de dailymail.co.uk.Cercetătorii de la University College Hospital din Besancon, Franţa au studiat cum părţi diferite ale feţei îmbătrânesc în ritmuri diferite în funcţie de expunerea la soare.''Participanţii la studiu au prezentant semne clinice de îmbătrânire semnificative pe o parte a feţei, ca urmare a şofatului sau a poziţionării biroului foarte aproape de o fereastră. O femeie de 62 de ani, agent de vânzări, a condus timp de 33 de ani, între 2 şi 5 ore pe zi pentru a se întâlni cu clienţii. Am descoperit că acea parte a feţei care a fost mai aproape de geamul maşinii sau fereastra de la birou arată cu 7 ani mai îmbătrânită decât cealaltă parte a feţei'', au declarat cercetătorii.Chiar şi câteva ore petrecute lea volan, în luna aprilie, dăunează grav pielii, arată acelaşi studiu. Efectele razelor solare sunt şi toamna mult mai periculoase decât se credea in iniţial. Astfel, sticla blochează razele UVB, dar 50% din razele UVA, responsabile pentru arsurile solare şi îmbătrânirea pielii, reuşesc să treacă.Dermatologii avertizează că pielea expusă, fără protecţie,  zilnic razelor ultraviolete îmbătrâneşte de două ori mai repede decât atunci când este utilizată protecţia solară.
Categorii: Naţional
Credem ca ai mai fi interesat si de:

Nu are comentarii.

Ziarul Antidotul nu-si asuma responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate in rubrica intitulata "Comentarii".

Nume:
E-mail: (nu se face public)
Comentariu:
Adauga
Sondaj

Cum arată noul site?

Voteaza acum
ISJ
Anunturi antidotul.ro
Adauga anuntul tau