ciumacenco

Un lătrău local

De Iulian Grosu pe 3 aug 2010, 00:07
Un vajnic activist de stînga, care s-a metamorfozat subit înt-un liberal convins
Un vajnic activist de stînga, care s-a metamorfozat subit înt-un liberal convins
Îl mai țineți minte pe distrusul ăsta care rupea mesele ticsite cu băutură, acum 6-7 ani, în cabanele de la Gura Diham? Cred că dacă ar fi să îşi aducă aminte cîţi fraieri a prostit la viaţa lui, personajului din imaginea alăturată nu i-ar ajunge strada Brăilei ca să le scrie numele la toţi pe asfalt.
Dintr-un activist de stînga, ce poza în omul care susţine cauza amărîţilor, asupriţilor şi nedreptăţiţilor, individul a ajuns acum mare politician de dreapta. Prin 1998 o ardea muncitoreşte în şubă, strigînd împotriva clasei asupritoare care conducea Sidex-ul. Milita energic la mitingurile de la Sindicate pentru  salarii mai mari şi condiţii mai bune de muncă pentru cocsari. Iar după miting, între două vodci lichidate rapid în culise, fugea la Şendreni să vadă cum îi creşte vila de neam prost. 



Da, el este Maricel Oancea, fostul mare lider de sindicat de la Sidex, care între timp s-a retras strategic să îşi halească liniştit pensia. Şi poate că Maricel Oancea ar fi dispărut definitiv din viaţa publică dacă aşa-zişii liberali din PNL Galaţi nu l-ar fi tras de mînecă să accepte un post de consilier local, punîndu-l pe poziţia a treia în listă, la alegerile locale din iunie 2008.
Maricel Oancea, care înainte de privatizarea combinatului urla de nebun pentru ca statul român să bage şi mai mulţi bani în groapa fără fund pe nume Sidex, ca să ia toţi veneticii tablă pe uşa din dos fără să plătească, este acum un vajnic reprezentant al  ideilor de dreapta, un liberal pur sînge care cu siguranţă ar lupta pentru liberalizarea preţului la alcool şi legalizarea prostituţiei, căci în acest caz chiar știe cu ce se mănîncă această nobilă meserie.

Textul acesta a fost scris, gindit si conceput ca un pamflet. In consecinta va rugam sa-l consumati ca atare!

Categorii: Din Galaţi
Credem ca ai mai fi interesat si de:

8 Comentarii »

Ziarul Antidotul nu-si asuma responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate in rubrica intitulata "Comentarii".

Ascunde Comentariu  SENDRENI a spus:
2010-08-03 08:10:19
COCLITUL ASTA ANALFABET ESTE ILEGAL CONSILIER LOCAL DE GALATI. ADRESA LUI DIN BULETIN ESTE SENDRENI JUD GALATI. CAND LUCRA LA COMBINAT FACEA UN SCANDAL MONSTRU PENTRU CA I SE OPREA BANI PENTRU TRANSPORT PRETINZAND CA NU LOCUIESTE IN GALATI SI CA FACE NAVETA LA SENDRENI CU MASINA PROPRIE. LA ALEGERI A FOST LUAT IN SPATIU CU VIZA DE FLOTANT DE CATRE UN ALT ORTAC DE-AL LUI MIHAILA CARE SI EL A CANDIDAT LA P.N.L.DAR SE PARE CA FOST SEDUS SI ABANDONAT DE CAMARAZII LIBERALI
Ascunde Comentariu  mocanely a spus:
2010-08-03 08:15:04
Au venit toti taranii sa faca ordine in galati. Asa va trebuie galateni puturosi.Aveti primar si consilieri pe masura
Ascunde Comentariu  cornel a spus:
2010-08-03 20:09:12
De acord cu apelativul"galateni puturosi", dar as mai adauga si "prosti"
Ascunde Comentariu  TZIGANU AJUNS "IMPARAT" a spus:
2010-08-03 10:27:29
Bai invidiosilor...daca ati sti voi, cat mel a supt oratania asta ca sa ajunga mare linder, si apoi ca sa se mentina si in final, ca sa ajunga consilier in probleme de...prostie...n-ati mai vorbi.El, in fiecare dimineatza cand se trezeste, inca mai simte gustul alterat de spermicoza de la mos nicolae, de la burtosul oparit din combinat, si acum, ceva mai proaspat, de la penelei....Asta e alesul nostru, care alaturi de multe alte gunoaie...hotarasc destinele noastre.....
UNDE ESTI TU TEPS DOAMNE, CA PUNAND MANA PE EI.........
Si cand te gandesti ca, analfabetu asta a venit la combinat muti ani, cu gumari de cauciuc, ca apoi sa le zica siderurgistilor : Baaaa, eu ma imbrac ca ei ( in Armani ) , da gandesc ca voi ba palmasilor.....
Ascunde Comentariu  LA parnaie cu ilika.... a spus:
2010-08-03 22:38:07
Pe langa marlanu asta analfabet, iin puscaroaica ar trebui sa ajunga si marlanca aia imputita de ilika, ca si asta a furat ca o excroaca ordinara, si si-a facut si ditamai viloaica in 9 luni.Din 2 salarii de marlani lacatusi, si din tradarile si muiutzurile marlancei proaste...Cui ii mai suge melutu acum, ca pleaca matoianu, pleaca parincu, bors va dispare si el, o va lasa balta si mahalaua aia de avocata....vai de mine saraca curveta, ce va face???
Ascunde Comentariu  bravo a spus:
2010-08-03 22:51:57
bine zis iata ca va pleca si madam parincu si nenea matoianu cititi http://nepasadegalati.wordpress.com/2010/08/03/vremuri-grele-pentru-subalternii-preferati-a-lui-lui-ionel-bors/#more-402
drum bun si cale batuta
Ascunde Comentariu  Mucalitul a spus:
2010-08-03 12:29:38
Jegul asta ar trebuit dat pe mana DNA, a furat,corupt,mintit,TRADAT miile de siderurgisti ,el si clica de la puter ce se afla inca in combinat,Bors sa fofilat in alta functie,din cauza jegurilor ca el salariile sint azi e kkt in jalnicul SIDEX.Si daca il inchidea ? Mai existau pe spatele nostru inca 15 mii de guri flamande.Insistati sa nuantati cu deosebita atentie acesti parveniti si poate DNA,parchetul Anticoruptie se va AUTOSESIZA de averile lor,si afacerile lor murdare impreuna cu grohaila ala de BORS.
Ascunde Comentariu  Oancea bulancea a spus:
2010-08-05 22:26:23
Phiii ce rapandula de om....Il stiu pe ghirtzoiul asta ordinar,spaima sticlelor de votca.Ce moaca de sugativa imbibata cu alcool are! Buahahahaha.Esta oribl gagiul la caracter si fizic asemenea.Hmmmmm.Dar in poza asta este pieptanat frumos :) Oricum nu ii sta bine cu freza asta.Stiti cu ce freza i-ar sta bine ghirtoiului? :) Cu aia pe care i-as cacao eu pe cap! BUAHAHAHAHAHA.
Nume:
E-mail: (nu se face public)
Comentariu:
Adauga
Sondaj

Cine va cîștiga alegerile pentru Primăria Galați?

Voteaza acum
hai la drum
ginecoaid
Anunturi antidotul.ro
Adauga anuntul tau