ciumacenco

Coadă la pupat curul lui Florin Pîslaru

De Iulian Grosu pe 27 aug 2008, 00:26
Pîslaru chiar are meclă de deputat
Numai privind această poză apărută în ediţia on line a Monitorului de Galaţi de luni, 25 august, te apucă greaţa. Iată-l pe saltimbancul Florin Pîslaru zîmbind tîmp la nenea fotografu' care-i arată, probabil, acadeaua. Aveţi în faţă, aşadar, un Pîslaru la birou, cu coatele pe masă, gata de muncă şi, evident, numai bun de votat. Acesta este, de fapt, şi scopul articolului din Monitorul, care se apucă să îl pupe în freză încă din titlu pe Florin Pîslaru, citez: "Florin Pîslaru, preocupat de transportul în comun şi traficul greu din Barieră". Pe nesimţiţe, Pîslaru a început să-şi facă o agresivă campanie electorală, căci în toamnă va candida pentru un loc în Camera Deputaţilor. El apare săptămînal în Monitorul (musai cu poză), în articole în care explică nu ceea ce a făcut, ci ceea ce are de gînd să facă, ceea ce îl îngrijorează, îl deranjează etc. La TV Galaţi, post unde este patron, apare şi de 5-6 ori pe zi, dîndu-şi cu părerea pe marginea oricărui subiect. Nu m-aş mira să-l văd pe Pîslaru explicînd mîine, de pildă, la TV Galaţi, de ce plouă de sus în jos, şi nu de jos în sus. Pîslaru nu este singurul pesedist care a început campania de prostire a electoratului. Dr. Lucreţia Roşca a început să fie intens promovată de "Viaţa liberă", pentru nimicurile pe care le întreprinde. Cum trage un pîrţ madam Roşca, imediat răsare un articol în VL, în perspectiva candidaturii acesteia la un loc de deputat. Mai nou, băbătia de Roşca cică şi-a deschis un cabinet în cartierul Dunărea, ca să stea de vorbă cu cetăţenii. O porcărie electorală, evident, aşa cum este şi această campanie mediatică a lui Pîslaru, în goana de a strînge voturi. Am să-l sun pe Pîslaru să-l întreb cum are de gînd să-i mai prostească pe cretinii de alegători, căci omu' pare inventiv nevoie mare.

Textul acesta a fost scris, gindit si conceput ca un pamflet. In consecinta va rugam sa-l consumati ca atare!

Credem ca ai mai fi interesat si de:

16 Comentarii »

Ziarul Antidotul nu-si asuma responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate in rubrica intitulata "Comentarii".

Ascunde Comentariu  merita vazut! parerea mea :) a spus:
2008-08-27 09:42:16
Colectie de faze hazlii din toate sporturile. Merita vazute! faze-hazlii.blogspot.com
Ascunde Comentariu  concret a spus:
2008-08-28 13:59:36
POATE CA tu CARE SCRII, NU ITI STIU NUMELE NU INTELEGI SITUATIA. POATE ESTI OBISNUIT CU CA TOTI PILITICIENII SUNT LA FEL SI CA DOAR PROMIT SI NU FAC NIMIC. AFLA "nelule" ca deja a inceput sa se miste ceva si ca , clasa politica se reformeaza. MAI BINE AI LAUDA-O PE D-NA ROSCA CA VINE IN MIJLOCUL OAMENILOR SI CA LE ASCULTA PAREREA SI CA INCEARCA SA II AJUTE. DEJA IN MICRO 20 S-A TERMINAT UN PARC DE COPII MODERN STANDARD EUROPEAN SI MAI URMEAZA, LANGA, UNUL PTR ADULTI CU MESE DE SAH SI TENIS . DECI SE POATE. NU DOAR PROMISIUNI CI SI REALIZARI. SCRIE SI tu DE CEEA CE SE MISCA IN GALATI SI LAUDA PE CEI CARE FAC NU DOAR VORBESC. ASTEPT UN ARTICOL . DAR NU UNUL COMANDAT CI UNUL CORECT ECHIDISTANT. in rest esti bun doar stii asta.
Ascunde Comentariu  Răzvan Postolache a spus:
2008-08-28 15:09:21
poate, ar fi cazul ca d/na rosca sa ne contacteze daca vrea reclama pe antidotul si sa nu mai apeleze la comentarii din astea penibile :))
comentariul asta electoral il lasam deocamdata. deci ne sinteti datoare :)
apropo cum va mai merge cabinetul medical :))
si da, noi credem ca toti piliticienii sunt la fel! =))
Ascunde Comentariu  concret a spus:
2008-08-28 22:35:29
razvanel tata! "Cine nu este din grupul nostru' este impotriva noastra asa pur si simplu" Nu conteaza daca ceea ce spui este corect, daca este just, sau moral. Haide razvanel sa schimbam putin lumea asta sau poate este prea pretentios sa o schimbam,sa o inbunatatim asa cum credem NOI cei tineri sa o facem. si sa hulim atunci cand este rau si sa sustinem atunci cand este bine. Este prea mult ptr tine? poate ca da si poate ca asta este soarta pe care o meritam atunci cand nu vedem decat la comanda. Nu spune rau NEA BASE "tonomate". Toata lumea sa traiasca. In rest sunteti buni cu totii! Spune "CONCRET"
Ascunde Comentariu  Răzvan Postolache a spus:
2008-08-28 23:12:21
:)) ne tutuim deja. eu cred ca poti mai mult decit sofismul asta ieftin, mai concretel. in plus s/a si gasit cine sa dea lectii de viata, un taliban care comenteaza din spatele unui pseudonim neinspirat. apropo. ia povesteste concretel cum vota madam rosca, ilegal bineinteles, hotariri de cl care priveau cabinetul ei medical. hai, da concret!
Ascunde Comentariu  concret a spus:
2008-08-29 12:59:01
razvanel tata poate tu, pur si simplu nu intelegi situatia! Nu ne putem tutui ca nu am crescut pe aceeasi strada dar este bine ca esti ambitios si scrii. Am crezut ca poate te prinzi, ca poate vii cu ceva nou in lumea politicii si a ziaristilor"este pretentios ptr tine ziarist" si nu esti ca cei de la antena1,2,3 care toata ziua da in NEA BASE cu motiv sau fara,sau cei de la realitatea care ridica statui presedintelui. Este mult mai amplu subiectul si nu am timp sa te invat( ai plecat prost, continua). Nu ma intereseaza omul(numele lui) ,ci, daca face ceva si ptr noi, poporul nu numai ptr el. CEEA CE VREAU SA SUBLINIEZ ESTE DOAR SA SCRII SI SA DAI IN EI,IN TOTI ATUNCI CAND MERITA SI IN ACELASI TIMP SA-I LAUZI DACA FAC CEVA. ESTE ASA DE GREU? DEONTOLOGIE.(este greu cuvantul?)
Ascunde Comentariu  Admirator al d-nei Rosca a spus:
2008-09-09 18:16:40
Bai Papagalule,

Daca iti trage babatia un part te doboara. Cred ca nu stii cu cine te pui.
Daca esti un gras infect mai bine stai acasa si nu te mai baga in seama.

Doamna Rosca este un Om, o Femeie, o Mama si un Preten de nadejde.
Eu si cei de varsta mea (aprox 25 ani) nu iti vom permite sa scrii minciun, fara sa scapi nepedepsit. Asa ca sa nu te surprinda daca iti vei lua cateva palme pe strada si cateva posete in cap. Vei fi umilit de o gasca de scolarite furioase ca ai tupeo sa ataci pe cineva care este in sfastit pentru noi cei tineri un model de politician.

Hai Sictir !
Ascunde Comentariu  hannibal a spus:
2008-09-09 23:56:16
asta cu "PRETEN" A FOST BUNA.. :))..MAI TARE E ASTA CU "SCOLARILELE FURIOASE"....ma fetelor...nu cumva sunteti scolarite perverse? stii de ce intreb asta?pt ca madam rosca(da...cu r mic)..va poate fi un model de matroana eventual...de...cum sa-i zic sa nu jignesc...curva e ok?..politica desigur....
Ascunde Comentariu  Matei Rosca a spus:
2008-09-10 12:38:51
Hannibal, Iulian,

Nici macar nu stiu ce replica sa dau acestor comentarii infecte si lipsite in egala masura de bun simt si profesionalism. Daca sunteti chiar atat de in masura sa comentati faptele mamei mele va cer dovezi sau daca nu, va rog sa va cereti scuze.

Daca ar fi sa clasific acest "ziar on-line" as spune ca este o mare mizerie, rau intentionata si prost informata.

Astept scuzele de rigoare.
Ascunde Comentariu  hannibal a spus:
2008-09-10 17:18:01
printule..aceste comentarii(care da...sunt infecte....dar reale) nu inseamna nimic altceva decat adevarul..intreab-o pe mami tau cate licitatii a trucat ea impreuna cu prietena ei din pc..nimeni alta decat doamna "avocat" tercu..hai k o stii ca doar e prietena buna cu mami tau...intreab-o cate magarii a facut impreuna cu "avocata" tercu....da ma omule...aia cu nume de joiana...tincuta...intreab-o tu pe mamai tau astea si dupa aia mai vb...prietenii stiu de ce...mai intreab-o pe mami cam cat a dat pe pomantul din valea orasului unde are casa...iti spun eu...3 lei..pt ca a fost subevaluat mult...acolo unde are casa...ma rog..hidosenia aia...ma tare va dati sfinti si aveti impresia ca nu stie nimeni manariile facute..dar uite ca se mai gaseste unul care sa le stie...tare va place sa va dati virgini/virgine cand nu e cazul....
Ascunde Comentariu  Matei Rosca a spus:
2008-09-10 23:44:42
Hannibal, inteleg din comentariile tale ca esti o persoana care cunoaste foarte bine viata politica a Galatiului. Vreau sa iti spun, ca pe un ultim comentariu adaugat acestui site extrem de firav ca si caracter informativ, ca esti prost informat - in general se intampla asta cand primesti materialul de la a treia mana - si plin de rautate fata de oameni considerati curati - fara istoric politic ca altii numiti in articolele postate. Daca ai timp si chiar vrei sa dai dovada de corectitudine incearca sa afli mai in profunzime situatia reala. Sper sa gasesti la final un om care nu a facut nimic din ce ai spus tu mai sus si sa iti ceri scuzele datorate.
Ascunde Comentariu  Anca Toma a spus:
2008-09-11 02:28:32
Draga Hannibal. iti ofer un sfat kt s poate de "prietenesc": in necunostinta de cauza taci....e mai bine sa ne vedem fiecare d "lungu' nasului". Nu cred k iti poti permite sa aduci astfel d jigniri la adresa d-nei Rosca....dak ai fi asa de sigur de lucrurile spuse nu cred k ai "sta" in anonimat. Intr'un oras atat de mic precum Galatiul informatiile se denatureaza d la o pers la alta. Si in plus, comentariile tale denota lipsa bunului simt si a respectului kre iti lipsesc q desavarsire O zi buna!
Ascunde Comentariu  another a spus:
2010-12-23 15:58:44
hei, ascultati la mine jupanilor s avedeti ce cumetrie iese dak va spun ...asa, anca toma care a scris mai sus la comentarii este...sotia domnului rosca matei, deci nora ii ia apararea(nora de juma de an cred) asa, cea anca toma acum rosca este fica lui `adi toma srl` , si sa nu crezi ca nu iese vreun terci si vreo mamaliga din treaba asta daca tot va intereseaza
zi buna
Ascunde Comentariu  tureltan a spus:
2012-01-23 18:29:13
Fratilor, faceti deosebire intre un medic, care n-ar trebui sa intre in astfel de discutii, si un hotoman comunist care se sprijina pe politica sa -si umple traista. Aceste mascarade nu fac nimic bun. Rau e ca au acaparat atat de mult banul public , incat niste oameni de valoare: doctori, proiectanti, profesori etc. nu isi pot etala valoarea si profesionalismul ptr. a-si porni afaceri pe cont propriu, sprijiniti de stat. De ce sa dau eu 5,5 % din salariu sau pensie asigurari la stat , unde nu mi se da nimic ,si sa nu am in contul meu banii respectivi si sa-i dau atunci cand am nevoie la medic???
Nume:
E-mail: (nu se face public)
Comentariu:
Adauga
Sondaj

Cine va cîștiga alegerile pentru Primăria Galați?

Voteaza acum
hai la drum
ginecoaid
Anunturi antidotul.ro
Adauga anuntul tau