ciumacenco

O ţoapă

De Iulian Grosu pe 4 iul 2010, 23:22
Are sau nu chiloţi pe ea?
Are sau nu chiloţi pe ea?
E drept că toată lumea întorcea capul după gagica asta cu fusta cît batista. E normal, căci mai rar vezi o ţoapă atît de înaltă trecînd la 2-3 metri distanţă de tine. Are craci pînă-n gît, ziceau unii în preajma mea, în timp ce alţii o priveau cu interes pe la spate, pentru a-şi da seama dacă ţoapa poartă tanga sau chiloţei cu dantelă, care au acoperire mai mare, ca să zic aşa.
Ţoapa, tare mîndră de ea
Ţoapa, tare mîndră de ea
Astăzi, pe la ora 12,30, cînd am pozat-o pe ţoapa din imagine alături de partenerul ei de plimbare, ne îndreptam cu toţii către Piaţa Sfatului din Braşov. La un moment dat m-au depăşit regulamentar, ocazie cu care am văzut că gagica are tocuri de cel puţin 10 cm. Bravo ei că ştie să meargă pe tocuri, am zis eu în gînd, că nu îşi rupe labiile crăcindu-se aiurea pe asfalt, aşa cum păţesc multe dintre proastele naţiunii care se încăpăţînează să poarte şi altceva decît şlapi chinezeşti.
Băi, dar pînă şi mama ţoapelor realizează că nu e cazul să îţi pui tocuri de 10 cm., atunci cînd parteneru’ lu’ matale este de înălţime medie, undeva la 1,80 m, iar tu eşti destul de pălugă. Pe tocuri, această gagică îl depăşea clar în înălţime pe tipul cu care se plimba, chestiune pe care ar fi trebuit să o conştientizeze încă din momentul în care a plecat din casa ei, cînd s-a uitat ca proasta în oglindă.


Textul acesta a fost scris, gindit si conceput ca un pamflet. In consecinta va rugam sa-l consumati ca atare!

Credem ca ai mai fi interesat si de:

4 Comentarii »

Ziarul Antidotul nu-si asuma responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate in rubrica intitulata "Comentarii".

Ascunde Comentariu  axl a spus:
2010-07-05 09:58:12
of...ce probleme mai aveti si voi...cainele moare de drumul lung si prostul de grija altuia
Ascunde Comentariu  carmina a spus:
2010-07-05 12:09:53
"toapa" e superba si tu esti un babalau.si nici macar nu argumentez ca esti prost de la distanta.
Ascunde Comentariu  xxx a spus:
2010-07-05 23:18:41
ba frustatule,tu esti o,, toapa,, de ziarist!..cand vulpea nu ajunge la struguri ,spune ca sant acri!!............
Ascunde Comentariu  xxx a spus:
2010-07-26 13:59:31
de aia vrem nene sa plecam din tara asta schiloada. Ce daca are fusta cat batista? Ce te doare pe mataluta? Nu iti place, nu te uita. Putea sa mearga si in fundul gol daca asa vroia dansa ... de aia nu puteai tu sa dormi noaptea .. prostule ...
Nume:
E-mail: (nu se face public)
Comentariu:
Adauga
Sondaj

Cine va cîștiga alegerile pentru Primăria Galați?

Voteaza acum
hai la drum
ginecoaid
Anunturi antidotul.ro
Adauga anuntul tau