Articolul apărut ieri în “Viaţa liberă” mi s-a părut mult prea tare, pentru a-l trata cu indiferenţă. Sub titlul “Aşa a vrut Dumnezeu: rămînem cu păstorul nostru”, Maria Stanciu reuşeşte, în mai puţin de 20 de rînduri, să provoace răni destul de grave pe curul episcopal al lui Casian. Puţină atenţie, vă rog: “Ieri, la Palatul Patriarhiei din Bucureşti, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a procedat la alegerea Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei. Cu speranţă şi emoţie am aşteptat ca Păstorul Dunării de Jos, aflat printre favoriţi, să ocupe înaltul scaun. Surprinzător pentru noi, n-a fost să fie aşa (...) După al doilea tur a fost ales Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei Înalt Prea Sfinţitul Teofan. Prea Sfintiţul Casian rămîne pentru noi cel care s-a aflat atît de aproape de înalta demnitate arhierească.”
De ce să nu recunosc, atunci cînd am citit paragraful “surprinzător pentru noi, n-a fost să fie aşa”, m-am gîndit că pe cei de la “Viaţa liberă” i-a năpădit un moment de mare tristeţe, pentru că nu am reuşit (noi toţi) să scăpăm de PS Casian. Un pic mai jos, însă, în continuarea odei semnate de Maria Stanciu (de fapt, autorii morali se numesc directorii Radu Macovei şi Grigore Lazarovici), aveam să realizez că m-am îngrijorat degeaba. Iată şi dovada: “Lucrarea duhovnicească şi spirituală a Arhiereului de la Dunărea de Jos rămîne un punct de reper pentru istoria acestor locuri. De optsprezece ani, Galaţiul şi Brăila poartă amprenta acestei lucrări spirituale şi filantropice. Să ne fie iertat însă, noi, cei care cu un ochi am plîns, ne bucurăm că Prea Sfinţitul Casian al Dunării de Jos va rămîne să ne păstorească. Rămînem în rugăciune cu Păstorul sufletelor noastre - Prea Sfinţitul Casian al Dunării de Jos - şi ne rugăm ca Dumnezeu să ocrotească Biserica Sa. Frumuseţea Duhului să-l însoţească pretutindeni pe Arhiereul Dunării de Jos, pe Păstor şi păstoriţi.”
Am stat şi m-am întrebat de ce se pretează la astfel de linguşeli greţoase “Viaţa liberă”, care, vorba aia, este liderul presei gălăţene. Are oare datorii de plătit faţă de un chelos cu barbă, pe nume Casian? Hmm, eu cred că mai degrabă este vorba despre acel spirit al cotidianului “Viaţa nouă”, care, să ne aducem aminte, raporta producţii record la limbi date în cur şi înainte de 1990, dar altui mare cîrmaci.