ciumacenco

Printre ziariştii care au plecat la Bruxelles s-au strecurat şi cîteva cozi de topor

De Iulian Grosu pe 15 iul 2008, 00:52
C-tin Dumitriu a mai bifat o acţiune
Redacţiile ziarelor s-au golit, ieri, după ce un cîrd de jurnalişti a decolat către Bruxelles, să afle dacă şi acolo e la fel de cald ca în Galaţi. Excursia a fost organizată de europarlamentarul PDL Galaţi Constantin Dumitriu şi achitată (masă şi casă) de acelaşi Don Titi, dar nu din buzunarul său, ci din fondurile pe care le are la dispoziţie, ca reprezentant în Parlamentul European. Nu este prima iniţiativă de acest gen a unui europarlamentar din Galaţi. Anul trecut, pesedista Adriana Ţicău a organizat şi ea o astfel de excursie, la care au fost acceptaţi, însă, doar ziarişti de casă ai PSD. De data asta a venit rîndul unui PDL-ist să spargă bani europeni pe astfel de excursii. În cele ce urmează am să dau lista cu cei care au plecat spre Bruxelles, pentru a putea face apoi cîteva comentarii. Aşadar: Corina Misăilă (Impact), Silviu Vasilache (Impact), Mihaela Kanti (Arcaşu'), Răzvan Postolache (antidotul.ro), Silviu Teodoru, zis Bobi (Newsin), Vali Trufaşu (Monitorul), Marilena Dinu (Monitorul), Mirella Aur (Monitorul), Katia Nanu şi încă o blondă de la contabilitate (ambele Viaţa liberă), Anton Stanciu (nu ştiu pe unde mai scrie moşu'), Ovidiu Amălinei şi soţia lui (ambii Viaţa liberă), Athena Bondoc (director ProTV Galaţi), Sorin Rugină (şef Dep. Publicitate la ProTV Galaţi), Adelina Hristea (cînd s-o fi făcut şi asta ziaristă, mă?!), iar ultimii şi chiar că cei din urmă - Cătălin Negoiţă, Gabi Chifu plus un cameraman (toţi trei de la defunctul Expres tv). Din delegaţie mai fac parte şi alţi indivizi, dar aceştia nu mă interesează, atîta timp cît nu lucrează în presă, ci sînt membri PDL, simpli atîrnători la partid. Între cei enumeraţi mai sus, există jurnalişti care îşi justifică prezenţa în delegaţie prin faptul că sînt acreditaţi pe PDL, deci participă la conferinţele de presă organizate de acest partid. De altfel, aşa a şi sunat anunţul făcut iniţial de Constantin Dumitriu: se organizează o excursie, pentru cei acreditaţi la PDL Galaţi. Evident, însă, de fiecare dată cînd e rostul de mocangeală, apar şi profitorii. Consider că următorii nu aveau ce căuta ieri în avionul de Bruxelles: Katia Nanu (redactor şef VL), Mirella Aur (şefă de sală la Monitorul), Vali Trufaşu (redactor pe Justiţie), Adelina Hristea (băgătoare de seamă la partide), Athena Bondoc şi Sorin Rugină (ale căror funcţii le-am precizat mai sus). Dar foamea-i mare! Evident că cei nominalizaţi mai sus vor spune că ei fost invitaţi şi că nu puteau să-l refuze pe europarlamentarul Dumitriu. Normal că şi ei au fost invitaţi, dar asta după ce s-au cerut insistent invitaţi în excursie. Iar bieţii oameni de la PDL ce să facă? Să se strice la maţe cu ditamai redactorii şefi de la cotidienele importante din Galaţi? Aşa că i-au inclus în delegaţie, pentru a ocupa locul altor jurnalişti (de exemplu de la Imparţial, mic şi de nimic, aşa cum este el, nu este nimeni prezent în excursie). Şi să nu-mi spuneţi că n-au vrut să meargă, căci nu-i nimeni atît de idiot dintre angajaţii lui Lili Dediu încît să refuze o astfel de oportunitate full de gratuităţi!

Textul acesta a fost scris, gindit si conceput ca un pamflet. In consecinta va rugam sa-l consumati ca atare!

Credem ca ai mai fi interesat si de:

9 Comentarii »

Ziarul Antidotul nu-si asuma responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate in rubrica intitulata "Comentarii".

Ascunde Comentariu  just2win a spus:
2008-07-15 07:21:45
Ascunde Comentariu  catzavenku a spus:
2008-07-15 12:22:37
vaaaai, ce misto!
Multe, foarte multe, nulitati pe lista asta, care n-au scris in viata lor un rind despre PE, CE, UE si alte lucruri care termină în E.
Rupe-le capu'!
Ascunde Comentariu  nicusor laba a spus:
2008-07-15 12:24:43
Este cea mai tare echipă de gazetari de care am avut vreodată parte: blonda de la contabilitate şi soţia lui Ovidiu Amălinei de la Viaţa Liberă,era să zic Viaţa Nouă, Adelina Hristea, care i-a scris odată lui maică-sa şi altăoară când nu avea ce face la WC a scris pe perete un mesaj pentru iubitul ei de taină,Dan Durby Nica Eugen,Gabi Chifu,Marilena Dinu,zisă Trompeta şi Mirella Aur,de la adversarul lui Cioriciu brigadierul, celebra Cur-Mare,celebră pentru cei de pe scara blocului în care locuieşte, care răspunde la numele de Kanti şi nu în cele din urmă Athena Bondoc şi Sorin Rugină, care vor transmite în direct şi în acelaşi timp pentru dormitorul lui Sârbu şi televiolul de la ora 17,00.Apropos,dacă nu ştiai,deşi mă îndoiesc,moşu'de Anton Stanciu scrie pe bani buni,cam opt milioane vechi pe lună,la Realitatea lui Pompulică Comşulică.Aştept cu interes să citesc materialele comandate şi plătite de Don Titi.
Ascunde Comentariu  hi,hi,hi a spus:
2008-07-16 10:19:19
cica acest Don este si cavaler de malta
adica, a fost cooptat pt ca produce bani din orice pozitie.
de fapt, taticul interlopilor nu este lisinschi, care a decartat la greu plimbarile mai tanarului sau coleg de partid ci ar fi chiar el, titisor. nu degeaba s-a aruncat el pe domeniul de administrarea ordinii publice ca si viceprimar, ca sa aiba acces tot timpul la ce se intampla, ce ...lop este agatat de politisti, samd ... dar este baiat bun...cu femeile....

va mai aduceti aminte de calul ala blond care a ajuns si pe la cj iar acum este in concediu de maternitate? hi,hi, hi.....oare cu cine seamana copilul?
Ascunde Comentariu  hannibal a spus:
2008-07-16 18:38:37
hai k te-ai spart ma...toti is interlopi..proxeneti...samd..sunteti copii ma..pe bune..auzi tu...a decartat lisi bani la asta cand titi are bani sa-si bage si-n cur..ma..n-aveti treaba?..
Ascunde Comentariu  Antihârţul a spus:
2008-07-17 22:31:34
Ma uit la acest articol si nu stiu cum sa reactionez: sa ma resemnez, sa rad sau sa nu zic nimic ? Grosu a scos in evidenta un lucru trist pentru el: nu e asa independent ca si ziarist cum ii place lui sa zica peste tot. Daca in aceasta deplasare nu ar fi plecat 95 % din redactia Antidotul.ro si 90 % din redactia Impact-Est, probabil titlul acestui articol ar fi fost unul de genul: "Ziaristii de partid PDL trimisi in excursie pe bani europeni" sau ceva de genu asta. Dar nu ! Grosu a spus de data asta ca doar o parte nu meritau sa plece. Cand Ticau a luat la Bruxelles alti ziaristi (nu si de la Imapct Est), atunci Grosu i-a numit pe acestia ziaristi agreati de PSD. Daca e sa gandesc dupa mintea lui Grosu ar trebui sa spun ca toti cei care au plecat acum la Bruxelles sunt vanduti PDL-ului. Dar nu este asa. Nu ma intereseaza cine a plecat si ce va face acolo. Foarte bine pentru ei. Ca i-a luat Ticau sau Titi Dumitriu, nu conteaza. Sunt ziaristi si este o experienta pentru ei acest gen de deplasari. Depinde de fiecare sa foloseasca pentru sine acesta calatorie, profesional vorbind. Eu nu il inteleg pe Grosu: de ce critica pe unii colegi de breasla cand oricum si el sau colegii lui de redactie fac acelasi lucru: se dau pe langa anumiti oameni politici, au simpatii sau antipatii si isi duc meseria mai departe. Foarte bine ca Bobi a plecat la Bruxelles, Postolache la fel, Misaila, la fel sau Kanti lafel. Toti de la Antidotul. Probabil dupa calatorie, sau in precampania europarlamentara o sa apara ceva artiole de bine despre Titi si la Antidotul, Arcasu, Semnal, NewsIn sau Impact est. Oare ipocrizia doare ?
[...] căci oricum de asta s-a ocupat colegul meu Iulian Grosu, aici în antidotul.ro, în textul “Printre ziariştii care au plecat la Bruxelles s-au strecurat şi cîteva cozi de topor“, scris chiar în ziua plecării, dacă nu mă înşel. Intenţionat am aşteptat să văd [...]
Ascunde Comentariu  Antihârţul a spus:
2008-07-26 16:07:33
pana la urma nu am primit nici un raspuns de la grosu in leg cu deplasare a asta la bruxelles... esti sau nu esti ipocrit ?
Nume:
E-mail: (nu se face public)
Comentariu:
Adauga
Sondaj

Cine va cîștiga alegerile pentru Primăria Galați?

Voteaza acum
hai la drum
ginecoaid
Anunturi antidotul.ro
Adauga anuntul tau