Băsescu nu vrea să fie academician

Sursa www.realitatea.net pe 13 mar 2010, 01:25
Traian Băsescu nu vrea să fie membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România. Într-un comunicat postat pe site-ul Preşedinţiei, Cotroceniul spune că AOSR nu a avut acordul său pentru a-i acorda acest onor lui Băsescu: “Cu privire la propunerea Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România ca preşedintele Traian Băsescu să devină membru de onoare, Administraţia Prezidenţială precizează că iniţiativa nu a primit acordul Preşedintelui sau al instituţiei prezidenţiale.”

“Preşedintele Traian Băsescu consideră că acordarea unui sediu şi promulgarea unei legi sunt obligaţii de serviciu care nu trebuie răsplătite cu titluri academice. Preşedintele mulţumeşte membrilor AOSR pentru iniţiativa lor, dar din motivele expuse anterior nu poate accepta titlul de membru de onoare al AOSR”, se mai arată în comunicatul amintit.
Categorii: Naţional
Credem ca ai mai fi interesat si de:

Un Comentariu »

Ziarul Antidotul nu-si asuma responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate in rubrica intitulata "Comentarii".

Ascunde Comentariu  ROBERT HORVATH DEVA a spus:
2010-03-14 03:17:17
Dl. Ambasador Natsuo AMEMIYA
Ambasada Japoniei in Romania
在ルーマニア日本国大使館
NOTA INFORMATIVA :

BANDA SECURISTA BASESCU DIN JAPONIA DESCONSPIRATA.

TOTI CONSILIERII DE LA AMBASADA ROMANA DIN TOKYO SUNT SAU AU FOST SAU SUNT OFITERI ACOPERITI. LA CONFERINTA DE PRESA DE LA CLUBUL DE PRESA JAPONEZ AM PREZENTAT CARTILE DE VIZITA A SECURISTILOR LUI BASESCU.
(Cartile de vizita ale "diplomatilor" SIE la Tokio sunt in limba engleza si japoneza. De observat ca ei nu s-au obosit sa-si ascunda nici macar numele real cum fac agentii sub acoperire.)
 
 
FILIERA JAPONEZA CONDUCE SIE

Din surse neoficiale am aflat ca la ultimile alegeri, actualii generali SIE, Valcea, Isac, Isar si Ruset bateau din palme de bucurie. Astazi, conduc cele mai importante directii din Serviciul de Informatii Externe. Toti au ceva in comun. Sunt produse ale vechiului DIE/CIE Toti generalii de mai sus au fost “diplomati” in Japonia. Fara sa-si ascunda adevarata identitate. Generalul Valcea venise pe filiera Brasov-Fulga. Generalul de patru stele Isac Adrian a fost cu Basescu la Anvers. Alti generali-diplomati erau trimisi “ la post “ pe filiera Ministerului Economiei si Comertului.
La sfarsitul conferintei de presa am facut o vizita colectiva la restaurantul securitatii de pe artera principala Ghinza numit "Darie" unde sub fiecare masa este instalt un microfon iar inslatia de video acopera vizual fiecare invitat. Restaurantul “ Darie “ ( personajul  central al romanului “Descult” de Zaharia Stancu ) din Tokio este hogeacul actiunilor informative romanesti pe teritoriul Japoniei. Aici ambasada organizeaza chiolhane
monstruase si astfel sunt mentinute legaturile fratesti cu partidul comunist japonez Kominto si cu membrii lumii interlope. Dupa mese copioase distractia este continuate cu grupuri pe alese de talentatele stripteuze romance ( 8.000 la numar ) care se perinda in Japonia in diferite scopuri. Despre acest resturant relateaza Kiyoko Horvath in memoriul
adresat Presedintelui Basescu. Cu ocazia vizitei Presedintelui in Japonia in prezenta Primului Ministru la conferinta oficiala de presa, memoriul a fost predat ambasadorului Romaniei la Tokio, Aurelian NEAGU.
http://devanewyork.blogspot.com/
Robert & Kiyoko Horvath Tokyo Japan Foreign Press Center Japan
Nume:
E-mail: (nu se face public)
Comentariu:
Adauga
Sondaj

Cum arată noul site?

Voteaza acum
ISJ
Anunturi antidotul.ro
Adauga anuntul tau