În ce oraş de căcat am nimerit să trăim, cu reguli la fel de căcat ca ăia care le votează în Consiliul Local.
Studiu de caz. Să presupunem că ţie, mîine, o să ţi se scoale să mergi pe mijlocul unei străzi principale din Galaţi, cu un copac în mînă, în care ai pus, la mişto, 3 portocale, două mere şi-un covrig. Să zicem că o să ai chef să o arzi aşa, de unul singur, pe Brăilei, pe Coşbuc sau pe altă stradă unde traficul este infernal la orele prînzului, fără să faci scandal, fără să înjuri, fără să peturbi ordinea şi liniştea publică, cum se zice. Nu o să faci altceva decît să mergi liniştit pe mijlocul străzii, cu un pom în mînă, prevăzut cu portocale, mere şi-un covrig în coadă.
E, dacă nu ai acte cu care să dovedeşti că eşti nebun la cap (bătăi la coadă la iaurt, carnet roşu, externări de la Socola etc.), o să îţi iei amendă cel puţin 1 milion de la miliţienii rutieri, pentru că, vorba aia, ce morţii mă-tii cauţi tu pe carosabil? Adică stai aşa, fraiere, cu ce ocazie încurci matale traficul rutier? Nu cunoşti regulile, eşti şmecher, îţi permiţi să-i sfidezi pe toţi, crezi că-i strada lu’ mă-ta?!

Nu se ia nici pulea de tine dacă ai o mortăciune în spate

Dacă nu eşti nebun, nu ai bani de dat şpagă şi nici nu eşti fiul şefului Poliţiei Galaţi, singura soluţie ca să o arzi civilizat pe mijlocul oricărei străzi din Galaţi cu un copac în mînă, fără să fii amendat, este să ai spatele asigurat de o mortăciune. Să fii membru cu drepturi depline într-un cortegiu funerar. Nu se ia nici pulea de tine dacă undeva la 10-15 metri în spatele lu’ matale stă bine mersi un mort, cu crengile pe piept, fericit că tocmai a scăpat de rudele lui antipatice, başca a lăsat pîrloagă la întreţinere o datorie de vreo 200 de milioane de lei.
Căratul morţilor pe mijlocul străzilor, fie ele principale sau secundare, este un obicei care ne aduce aminte zilnic că Galaţiul încă ţine morţiş să păstreze obiceiurile din Evul Mediu. În Galaţiul ieuropean al lui 2010 se stă cu morţii la semafor şi se blochează traficul zeci de minute, în numele tradiţiei de căcat, pentru că ultimul drum al cuiva trebuie musai să fie începutul calvarului celorlalţi.
Va urma, evident.