Constantin Dumitriu, în dilemă dacă să accepte sau nu funcţia de preşedinte al PDL Brăila

De Iulian Grosu pe 6 feb 2010, 00:03
Don Titi Dumitriu, lîngă trabantul negru pe care îl avea în 2008
Don Titi Dumitriu, lîngă trabantul negru pe care îl avea în 2008
Senzaţional de incredibil: fostul europarlamentar democrat-liberal de Galaţi Constantin Dumitriu este pe cale să ajungă nr. 1 în PDL, dar în oraşul de dincolo de Dig, Brăila. Dintre cei care îl susţin pe Dumitriu pentru a prelua conducerea organizaţiei judeţene a PDL Brăila fac parte în primul rînd adversarii actualului preşedinte, pe nume Giana Pătraşcu. La fel de adevărat este însă că şi Mircea Toader a pus o vorbă bună la Bucureşti pentru ca Don Titi Dumitriu să fie uns şef al PDL Brăila.
În acest moment lucrurile stau în felul următor.
Pedeliştii de la Brăila vor să scape de Giana Pătraşcu, aşa că o sapă din orice poziţie, căci s-au săturat de figurile ei de ţaţă isterică şi de blaturile pe care ea le are cu preşedintele CJ Brăila, pesedistul Gheorghe Bunea Stancu. Prin urmare, brăilenii democrat-liberali ar fi dispuşi să accepte şi un om din afară, din alt oraş, eventual şi de pe altă planetă, numai să nu o mai vadă preşedinte pe madam Pătraşcu. Apropo de chestia asta, Don Titi Dumitriu are un atu: s-a născut în Brăila, pe 7 noiembrie 1971, chit că a plecat din oraş pe la 14-15 ani.

Dumitriu s-a cam afundat în anonimat

Problema este dacă Don Titi Dumitriu va accepta să renunţe la Galaţi, pentru a deveni fruntaş la sat. Nu de alta, dar eu auzisem că Dumitriu vrea să candideze la Primăria Galaţi din partea PDL, luptîndu-se în interiorul partidului cu senatorul PDL Galaţi Marius Necula, care a ochit şi el jilţul lui moş Nicolae. În ultima perioadă, Constantin Dumitriu s-a cam afundat în anonimat, deşi încă mai are funcţie babană în partid, fiind preşedintele organizaţiei municipale a PDL Galaţi. Dar e ca şi cum n-ar fi, căci nu are ieşiri publice, nu îl întreabă nimeni de sănătate, ba îmi pare că Necula a reuşit să-l încalece pe Don Titi în faţa nevolnicului Mircea Toader.
O variantă paluzibilă ar fi ca Dumitriu să preia şefia PDL Brăila pe termen limitat, ca interimar, pînă la organizarea de noi alegeri pentru funcţia de preşedinte, în locul lu’ madam Giana Pătraşcu. După care să revină pe cai mari în Galaţi. Am să-l sun astăzi pe Constantin „Don Titi” Dumitriu ca să-l întreb dacă merge să mănînce covrigi cu iaurt în Brăila sau rămîne la Galaţi, să-i dea la gioale lui Marius Necula şi să-şi termine blocurile de pe str. Brăilei, cum urci de la Inelul de Rocadă către Mc Donald’s, pe partea dreaptă.


Textul acesta a fost scris, gindit si conceput ca un pamflet. In consecinta va rugam sa-l consumati ca atare!

Credem ca ai mai fi interesat si de:

4 Comentarii »

Ziarul Antidotul nu-si asuma responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate in rubrica intitulata "Comentarii".

Ascunde Comentariu  George Mustetea a spus:
2010-02-06 09:01:03
Bun "DON TITI" pacat ca nu are experienta politica a "sarpelui" de domn senator Necula, care are parca mai mult rolul lui IUDA in toata acesta poveste. Incearca domn senator sa distruga organizatia municipala PDL cred ca si acum ii mai rasuna in urechi ordinul soptit la ceas de seara de catre Generalul NICA Dan "Marius mergi si te strecoara ca un sarpe la sanul lui Toader si cand eu voi lua conducerea PSD tu vei conduce PDL si atunci vom vinde judetul asa cum stim noi mai bine sa ne vindem si neamurile si tara, I LOVE PCR"
Ascunde Comentariu  nosferatu a spus:
2010-02-06 16:30:32
Pacat Titi ca nu te mai bati, chiar ai sanse sa castigi primaria. Boul cu ochelari, adica Necula e un jeg, un smenar PSD-isd. Daca asta candideaza sa mor eu daca nu votez cu psd-ul, mai bine votez cu originalul decat cu o copie nereusita. Lupta Titi, vrem sa te vedem la primarie
Ascunde Comentariu  xxx a spus:
2010-02-06 19:41:04
Adevarul e ca dupa ciorditorul de buzunare Durbaca si senilul Nici-o-lae orasul asta nenorocit s-ar duce dracului de tot cu un gunoi de primar ca Marius Gerard Necula care ne beleste pul@
Ascunde Comentariu  HAI TITEASHCA...!!!! a spus:
2010-02-07 16:11:40
Ce de baiesti de baieti....Pe mine m-ati convins....gata, o sa-l votez pe Titeasca.
Si dak e nevoie, o sa-i dau si limbi in ceasca, caum fac aia/ala de mai sus, ca poate, ma lipesc si io moaca la un apartament din alea facute acolo pe dreapta spre McDonald's
Ca doar e facute cu bani grei, da si dak iese primar/secundar sau....poate tertiar, isi scoate ellovelele.....
HAI TITEASHCA...!!!!! HAI TITEASHCAAAAA....!!!!!! URAAAAA.....!!!!!!!!!! URAAAAAA.....!!!!!!
Nume:
E-mail: (nu se face public)
Comentariu:
Adauga
Sondaj

Cum arată noul site?

Voteaza acum
Anunturi antidotul.ro
Adauga anuntul tau